Parintii vitregi se confrunta deseori cu o situatie extrem de fragila si delicata: ei pot fi priviti de catre copii ca fiind uzurpatorii care le-au distrus familia, motivul pentru care celalalt parinte a parasit caminul conjugal! In momentul in care unul dintre partenerii cuplului conjugal paraseste familia, schimbarile ii afecteaza o perioada lunga pe copii – care pot fi considerate singurele victime inocente. Iar cand apare o persoana straina in locul celui plecat, copiii o vor respinge, caci nu pot simti decat suferinta, suferinta ce se transforma in sentimente de ura si de respingere fata de cel care doreste sa inlocuiasca pe unul dintre parinti.
Oricat de bine adaptat si dezvoltat ar fi un copil, aceasta situatie este greu de gestionat pentru el si in consecinta, tinta tuturor frustrarilor, durerilor si regretelor sale va deveni strainul care si-a facut loc in familia sa! Desi parintii vitregi nu au de multe ori nici un rol in destramarea familiei – ci se casatoresc cu noul partener dupa mai multi ani de la separare – ei se vor confrunta cu ostilitatea pasiva sau activa a copiilor.
Parintii vitregi care iau locul mamei plecate sau decedate intampina mai multe dificultati decat cei care iau locul tatalui: aceasta pentru ca mama a fost figura centrala, cea care tinea familia unita si figura afectiva. Copiii – carora rareori li se explica sincer motivele separarii – vor da vina pe straina care “le-a furat taticul” si le-a alungat mama! Aceasta situatie este cu atat mai dificil de gestionat, cu cat copiii sunt la o varsta la care au nevoie de afectivitatea materna, intre 4 si 16 ani!
Copiii adolescenti pot gestiona situatia mai bine, caci la aceasta varsta, grupul de prieteni incepe sa domine ca importanta si influenta grupul familial. In plus, adolescentii pot intelege mai usor nevoile parintelui lor natural de companie si afectivitate – daca cineva isi ia timp sa discute cu ei! In schimb, copiii mici care au trecut de prima copilarie – atunci cand sunt prea micuti sa inteleaga ce li se intampla – vor resimti acut lipsa mamei (dar si a tatalui) si vor privi cu ostilitate parintii vitregi!
Trebuie ca ambii parteneri – parintele natural si cel vitreg – sa inteleaga ca nu este vina copiilor, ca aceste emotii nu pot fi controlate, ca toate comportamentele agresive sunt provenite din suferinta si durere sau pot fi un semn ca copilul doreste atentie si dragoste din partea parintelui natural ramas! De multe ori, copiii manifesta gelozie fata de noul venit – proces similar cu gelozia manifestata atunci cand i se naste o surioara sau un fratior – gelozie provenita din frica de a pierde si afectiunea parintelui ramas!
Asadar, trebuie sa li se acorde atentie si dragoste, sa li se explice ca noul venit le vrea doar binele si mai ales sa li se accepte comportamentele agresive pentru o perioada, fara sanctiuni prea dure. Tot ceea ce face copilul, o face pentru ca nu stie alta modalitate sa se impace cu situatia si pentru ca crede ca a ramas singur.
Parintii vitregi trebuie sa stie aceste lucruri, sa stie ce ii asteapta si sa se pregateasca sa se confrunte cu situatia! Chiar daca intial copilul pare ca primeste vestea bine si ca nu protesteaza, la un moment dat tot vor iesi la iveala sentimentele lui confuze, de durere combinata cu frustrare! De aceea, este mai sanatoasa o perioada de agresivitate activa – comportamente de protest – prin care copilul se elibereaza, decat agresivitatea pasiva.
Aceasta se manifesta prin ignorarea parintelui vitreg sau a ambilor adulti, retragerea in sine a copilului, refuzul de a isi indeplini sarcinile. Tot ceea ce puteti face in aceasta situatie este sa vorbiti cu copilul si sa incercati sa scoateti de la el tot ceea ce simte: odata exprimate, emotiile vor fi mai usor de controlat – totul cu ajutorul parintelui natural!
Parintii vitregi trebuie sa stie ca nu vor putea niciodata sa ia locul celui plecat, asadar mai bine ar fi sa se concentreze pe construirea unei relatii sincere si – in timp – poate si bazata pe afectiune.
Ce pot ei face mai concret pentru atingerea acestui scop?
Din momentul in care ati intrat ca parinti vitregi in familie, nu va comportati nici ca sef, nici ca supus! Mai exact, nu incepeti din prima sa ii dati sfaturi sau sa ii cereti diverse lucruri copilului – inrautatiti o situatie deja nefavorabila si nu veti ajunge nicaieri cu el. Insa feriti-va si de o atitudine prea umila sau prea conformista de fata cu copil: daca nu ii atrageti niciodata atentia, daca ii oferiti orice va cere din dorinta sa va faceti placut, isi va da seama ca va poate folosi – insa asta nu il va face sa va si iubeasca!
Din momentul in care faceti parte din familie, desi nu este copilul vostru si nu veti fi niciodata iubiti ca parintii naturali, comportati-va ca si cum ar fi copilul vostru: aceasta inseamna sa incercati sa fiti mereu deschisi si disponibili de a purta o discutie, de a ii explica situatia si de a ii oferi sprijin! Chiar daca in prima perioada se va purta oribil, dupa un timp tot s-ar putea sa vina la voi cu o problema: este sansa – si probabil singura – sa ii aratati ca nu aveti resentimente si sa puneti bazele unei comunicari!
Dupa cum s-a spus, copiii deseori adopta comportamente agresive – de obicei verbale – fata de parintii vitregi, cel putin in primele luni sau chiar primul an de convietuire. Insa feriti-va de sanctiuni prea dure: el nu le va privi ca fiind efecte de asteptat ca urmare a comportamentului sau, ci ca pe pedepse nemeritate si semn al lipsei de afectiune!
Chiar daca parintele natural doreste sa il educe si sa nu ii permita sa se poarte urat de fata cu voi – parintii vitregi – convingeti-l sa arate rabdare fata de copil si sa incerce sa vorbeasca cu el ori de cate ori este posibil! Daca il sanctionati, poate se va feri in viitorul apropiat sa repete comportamentul respectiv, dar sentimentele sale negative vor creste in intensitate. De aici dificultatea acestei situatii: fara tact, rabdare si afectiune fata de copii, nu se ajunge nicaieri!
Nu ii reprosati niciodata mai ales la inceput – ca parinti vitregi – ca nu este copilul vostru si deci nu trebuie sa aveti grija de el, ca va dezamageste si lasati discutiile serioase a propos de greseli facute in seama parintelui natural – el nu va considera ca aveti dreptul sa ii reprosati ceva!
Fiti mereu cel rational: nu lasati crizele de tristete, de furie sau de gelozie sa va influenteze! Ca parinti vitregi, trebuie sa oferiti un model celui mic, sa va feriti sa raspundeti emotiilor sale negative cu alte emotii negative! Ganditi-va ca mai importanta decat zestrea genetica este educatia copilului si mediul in care creste si se dezvolta, asa ca incercati sa contribuiti cum se poate mai bine la construirea unui mediu familial deschis si afectiv! Si niciodata nu uitati sa ii amintiti parintelui natural cat de important este sa petreaca timp cu copilul sau.
