Câteodată, părinţii sunt copleşiţi de vinovăţie, simţindu-se rău pentru felul în care şi-au tratat copilul. Oricât îi reaminteşti părintelui că a greşi este cât se poate de normal, sentimentul de vină, ideea că alţii s-ar fi descurcat mai bine sunt prezente. De fapt, de multe ori, părinţii se tem încă de la început că vor eşua, că nu se vor ridica la nivelul aşteptărilor…
Nivelul aşteptărilor cui? Ale lor, sau ale diferitelor persoane care oferă modele ideale de „parenting”? Greşelile sunt în regulă, ele trebuie acceptate. Câteodată, pur şi simplu nu poţi să faci tot aşa cum ar trebui, aşa cum ţi-ai fi dorit. Aceasta nu te face deloc un părinte rău! Cu cât acceptăm că nu putem fi perfecţi, cu atât limităm sentimente inutile de vinovăţie şi putem fi nu perfecţi, ci mai buni… Cel mai important este să fii genul de părinte care vrei să fii, nu genul la care se aşteaptă ceilalţi!
5 greşeli pe care fiecare părinte le va face:
- Promisiuni neîndeplinite. Fie când părintele îi promite ceva copilului doar pentru a-l linişti, a-l face să tacă, fie când el uită pur şi simplu ce i-a promis, este o greşeală pe care toţi o putem face. Nu este cazul să ne flagelăm! Deşi, într-adevăr, nu este în regulă să facem promisiuni doar de dragul lor sau doar pentru a cuminţi copilul, se poate întâmpla. Şi este o greşeală ce poate fi îndreptată foarte uşor – este destul să eviţi a mai face promisiuni în van. La urma urmei, mai bine superi copilul pe moment spunându-i că nu va avea ce cere, decât să-l dezamăgeşti neţinând cont de o promisiune…
- Pierderea autocontrolului. Care părinte nu a fost pus în situaţia de a-şi pierde controlul, de a ţipa la copil, chiar de a îi da o palmă (sau a dori să îi dea o palmă)? Nu este ceva de care să fii mândru, însă câteodată parcă nici nu ştii ce faci. Adevărul este că un copil te poate călca într-atât pe nervi, încât reacţionezi urât. Şi apoi îţi faci mii şi mii de mustrări de conştiinţă…care sunt absolut inutile! În loc de a îţi spune ce părinte rău eşti, mai bine i-ai cere scuze; la fel, mai bine ai încerca pe viitor să nu mai ajungi într-o situaţie de acest tip.
- Autoînvinovăţirea pentru greşelile copilului. O greşeală a oricărui părinte bun este cea de a se simţi vinovat pentru greşelile copilului. Când acesta face un pas greşit, un părinte grijuliu are tendinţa de a crede că este cumva vina sa: „dacă eram mai strict/ mai înţelegător/ mai atent” etc.. Până la urmă, trebuie să înţelegem că o greşeală a copilului poate fi pur şi simplu greşeala sa, indiferent de cum am acţionat noi ca părinţi…
- Disciplină inconsistentă. De câte ori nu se întâmplă să nu atenţionezi copilul când face ceva greşit, când încalcă o regulă, pentru că eşti epuizat, pentru că ştii că oricum nu va asculta? Şi de câte ori nu se întâmplă să renunţi la o pedeapsă doar pentru că te-ai săturat să îi auzi ţipetele de protest? „Mai bine îl las să facă ce-o vrea, măcar e pace”, gândeşti. De asemenea, se întâmpă nu rar să te foloseşti de ameninţări absurde în încercarea de a îl disciplina (de tipul: „faci asta acum, sau nu mai ai voie la TV un an!” sau „ascultă, sau te dau la casa de copii” etc.). Ameninţări pe care bineînţeles că nu le-ai pune în practică. Şi astfel eşti inconsistent în ceea ce spui şi ceea ce faci! Dar se poate evita cu adevărat o astfel de greşeală?
- Neglijarea dorinţelor copilului. Sincer vorbind, ce părinte îndeplineşte toate dorinţele copilului său? Copilul poate că-şi doreşte să locuiţi într-o casă de turtă dulce! Sau poate că-şi doreşte să staţi toată ziua acasă cu el. Sau poate că-şi doreşte un obiect costisitor şi inutil. Refuzarea unor cereri ale copilului nu înseamnă neglijarea sa. Şi totuşi, cât de vinovat se simte părintele atunci când nu îi poate oferi destul timp împreună sau când nu-i poate oferi toate jucăriile pe care le vrea… NICI un părinte nu i-a oferit copilului său totul! Este imposibil – şi greşit, dintr-un punct de vedere. Deşi când îţi iubeşti copilul te simţi vinovat că nu-i poţi oferi mai multe, este o lecţie pe care trebuie să o înveţe timpuriu – nu poate avea orice la cerere. În plus, copilul are cel mai mult nevoie de dragoste, nu de lucruri.
