Acest articol isi propune sa abordeze problematica asistarii sociale a famiilor care se confrunta cu violenta domestica – mai exact, violenta conjugala sau violenta asupra copiilor. Violenta este o realitate frecventa in cadrul mediului familial cu consecinte negative pe plan individual, familial, social.
Mai mult, este o problema dificil de abordat de catre asistentii sociali in contextul in care majoritatea celor care se confrunta cu ea, fie agresorul sau victima, refuza ajutorul pana in momente critice sau manifesta neincredere in posibilitatea schimbarii. Violenta domestica este privita de catre persoane ca fiind o problema intima, care trebuie omisa sau solutionata in mediul privat, fara interventia din afara a unor specialisti.
Violenta domestica este cu atat mai grava, cu cat aceasta instituitie sociala (familia) are un rol esential in mentinerea echilibrului individual si social al membrilor. Desi se vorbeste despre o actuala criza a familiei moderne, tot aceasta forma de organizare este responsabila cu reglementarea modelelor reproducerii – prin familie se perpetueaza o anumita conceptie despre reproductie, casatorie, divort si mai important, cu cresterea si socializarea copiilor – in familie, viitorii membrii ai societatii isi insusesc valorile promovate de societate – sau ar trebui – pentru a fi capabili sa se integreze si tot in familie gaseste orice persoana – sau ar trebui – solidaritate si sprijin psihoafectiv.
Acest aspect este esential in dezvoltarea armonioasa a individului si in mentinerea echilibrului sau intern, caci orice persoana are nevoie de afectivitate si protectie, de sentimentul de apartenenta la un anumit grup.
De altfel, familia nu indeplineste doar functia de socializare a copilului, avand un rol esential si in protectia sa, ocrotirea parinteasca fiind una dintre institutiile de protectie a minorului. Notiunea de ocrotire parinteasca se refera la Drepturile si indatoririle parintilor fata de copiii minori (Titlul III, capitolul I, sectiunea I din Codul familiei) si desemneaza “totalitatea drepturilor si obligatiilor acordate de lege parintilor pentru a asigura cresterea si educarea copiilor minori”.
In art. 2 din Codul familiei se arata ca relatiile din familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei, care sunt datori sa-si acorde sprijin unui altuia, (moral si material). Insa ineficienta acestei institutii este evidenta in cazul problematicii discutate: daca vorbim despre violenta domestica, nu mai putem sa vorbim despre prietenie si afectiune reciproca. Chiar daca nu exista nici un tip de abuz asupra copilului, ci intre membrii cuplului conjugal, educatia si protectia acestuia va avea evidente carente.
Se vorbeste recent despre existenta unei crize familiale care ar explica rupturile si disolutiile din cadrul acesteia. Aceasta criza afecteaza « atat microsistemul conjugal sau marital, cat si pe cel parental sau filial, cu puternice repercursiuni asupra stabilitatii si functiilor familiei – afectarea functiei economice, precum si a functiilor reproductive si educative. »(prof. univ. Maria Sandu, 2005 ).
In studii ale unor autori romani se semnaleaza o crestere ingrijoratoare a violentei domestice, inmultirea conflictelor din cadrul cuplurilor, dintre generatii, un numar mare de divorturi, modificarea rolurilor sociale a membrilor familiei. Un alt semn al acestei crize ar fi si o crestere a fenomenului abandonului de copii.
Toate aceste fenomene sunt, intr-adevar, ingrijoratoare si tocmai de aceea este atat de importanta existenta unor persoane specializate si antrenate – asistentii sociali – care sa fie in stare sa intervina cu succes in rezolvarea unor probleme familiale. Din pacate, in Romania, un asistent social castiga extrem de putin (in jur de 700 ron), astfel motivatia de a alege aceasta profesie este scazuta.
Spatiu al celor mai importante relatii afective, familia este si cel mai activ centru de manifestare al agresivitatii. Cercetari asupra acestei problematici au aratat ca violenta domestica este un raspuns la anumite conditii de viata: saracia, lipsa de putere, promovarea violentei in mass-media, ideologia dominatiei barbatului in familie.
Au fost elaborate diverse modele explicative ale violentei familiale, printre care modelul psihiatric – ce explica faptul ca violenta domestica este cauzata de tulburari emotionale si psihice (provocate de o combinatie intre datele fiziologice si o socializare defectuoasa), alaturi de consumul de alcool sau droguri.
Un alt model explicativ spune ca individul care nu isi poate indeplini asteptarile pe plan personal (emotional sau profesional) si care se confrunta cu existenta unor presiuni economice si sociale ale comunitatii (saracie, somaj) este predispus la acte violente. In sfarsit, modelul patriarhal arata ca in mod traditional, barbatul este stapanul, comportamentul agresiv fiind obisnuit. Recurgerea la violenta domestica e cauzata de inegalitatea de putere, barbatii avand mai multa forta fizica si financiara decat sotiile lor, dar si din caracterul privat si inchis al familiei ce determina retinerea victimelor de a cere ajutor din afara.
Relatiile dintre membri multor familii sunt definite prin principiul impunerii vointei prin violenta. Este modul unora dintre membri acelei familii de a-si afirma autoritatea asupra altora sau modul de a-si manifesta nemultumirea intr-un aspect sau altul. Mai rau, urmand acest fel de idei traditionale, violentei i se acorda statutul de metoda corecta in educatia copiilor, ceea ce face nu numai ca violenta sa fie folosita, dar si tolerata de catre posibilii martori.
Cazurile numeroase de violenta domestica si consecintele ei obliga la luarea unor decizii pentru a veni in sprijinul familiilor cu astfel de probleme si a crea un climat social echilibrat.
