Se spune că, prin definiţie, toţi copiii sunt foarte curioşi. Este normal să fie aşa, pentru că ei sunt puşi continuu în faţa unor situaţii noi, lumea este pentru ei un teritoriu nedescoperit şi zi de zi învaţă alte şi alte lucruri. Iar pentru orice părinte, întrebarea DE CE? pusă de copilul său este mai mult decât obişnuită. Există chiar părinţi “terorizaţi” de către copiii lor, care le pun tot timpul întrebări legate de lumea din jurul lor.
Adevărul este însă că această sete de cunoştinţe noi, această curiozitate a copiilor noştri nu durează decât până în momentul în care ei înmagazinează bagajul de cunoştinţe necesar pentru a se adapta şi integra în comunitatea din care fac parte. După aceea, sunt mai puţin curioşi şi întrebările lor agasează din ce în ce mai puţin pe părinţi. Cu toate acestea, copilul rămâne încă o “pagină goală”, un “burete” care poate absorbi multe informaţii necesare, fie că este conştient sau nu de acest lucru.
Vezi cum poţi stârni curiozitatea copilului să descopere lucruri noi şi interesante!
Părinţii trebuie să stimuleze şi să păstreze la cote înalte curiozitatea copiilor. Acumularea informaţiilor, a cunoştinţelor prin intermediul procesului de învăţământ nu este, de multe ori, suficientă pentru pregătirea copilului pentru viaţă, pentru formarea lui ca personalitate. Părintele este acela care trebuie să dirijeze modul în care copilul său accesează anumite informaţii şi cunoştinţe, eventual modelate conform unor dorinţe sau talente pe care le-a demonstrat deja, sau în baza unei vocaţii pe care şi părintele şi copilul au stabilit că o va urma acesta din urmă.
Care ar fi genul de cunoştinţe pe care părintele are datoria de a le face cunoscute copiilor săi?
În primul rând, cele care ţin de comunitatea în care trăieşte respectiva famile, apoi cunoştinţe legate de naţiunea din care fac parte, de ţara lor şi nu în ultimul rând, informaţii despre lumea înconjurătoare: societate, natură, cosmos. Pas cu pas, copilul trebuie să ajungă să-şi cunoască locul în acest angrenaj uriaş, să facă faţă responsabilităţilor pe care le are şi să-şi asume rolul repartizat în familie, în societate. Sunt, în fond, cunoştinţe de cultură generală, dar şi lucruri care în viitor îl vor ancora de oamenii şi de locurile unde va dori să trăiască.
Acest sistem de informaţii necesar este dobândit de unii copii simplu, natural şi uşor. În multe cazuri însă este necesar ca părinţii să-i stârnească curiozitatea, să-i stimuleze interesul pentru lucruri variate.
Pentru a cunoaşte bine familia din care provine şi comunitatea din care face parte, copilul trebuie să participe la toate evenimentele care au loc, împreună cu membrii familiei, cunoscuţii şi prietenii. Este o greşeală să nu scoatem copilul în lume la evenimente, sub pretextul că e prea mic şi nu înţelege. Participarea la diferite evenimente, cunoştinţa tuturor membrilor familiei, a prietenilor, îi dau copilului primele repere despre cine este el şi care este locul lui în lume. I se pot povesti diverse întâmplări din istoria familiei, de unde provine ea, cum s-a format, cine erau bunicii şi străbunicii. Comunitatea, limba maternă, meleagurile natale trebuie şi ele cunoscute şi apreciate.
Vizitele la grădina botanică sau zoologică, vizionarea canalelor TV de specialitate, mult timp petrecut în aer liber, în parc sau în drumeţii vor stârni curiozitatea copilului de a descoperi secretele naturii. Cultivarea plantelor pe lângă casă, creşterea unui animăluţ, îl vor determina pe copil nu numai să fie curios să observe evoluţia, creşterea unui specimen, dar să şi iubească toate formele de viaţă şi să le respecte.
De la curiozitatea de a vedea de aproape o floare, o insectă, de a mângâia un pui de pisică sau de câine, părintele trebuie să ajungă să-i insufle copilului principii sănătoase despre lume şi viaţă; principiul esenţial va fi întotdeauna respectul pentru tot ce înseamnă formă de viaţă. Diversitatea formelor de viaţă, evoluţia şi frumuseţea lor vor fi mereu lucruri noi şi interesante care îi vor stârni curiozitatea copilului, determinându-l să înveţe din ce în ce mai multe despre ele.
Cărţile sunt un alt mijloc de a-l conecta pe copil la lume, de a-l forma şi educa. Există, din păcate, tendinţa de a citi mai puţin şi de a căuta amuzament sau sursă de informaţii folosind numai computerul. Părintele trebuie să facă efortul de a-şi obişnui copilul să citească. Să-i cumpere cărţi, să-i alcătuiască o bibliotecă personală şi să-i supravegheze lecturile.
La vârste mai mici, o metodă sigură de a-i stârni curiozitatea şi a-l determina să citească singur este aceea de a începe o lectură interesantă şi de a ne opri exact la momentul culminant al acţiunii. Curiozitatea de a vedea ce se întâmplă mai departe îl va face pe copil sa termine povestea. La fel, povestirea primelor momente ale acţiunii unui film sau ale unei cărţi îl vor determina pe copil să vizioneze filmul în întregime, sau să citească toată cartea.
Părintele trebuie să stimuleze continuu curiozitatea copilului său de afla lucruri noi şi interesante, de a cunoaşte oameni şi locuri minunate, de a fi informat la zi cu tot ce este important pentru comunitate sau societate. Însă să nu uităm că un copil mic învaţă în primul rând prin joacă: aşadar, să lăsăm copiii să fie copii şi să le oferim jocuri variate potrivite vârstei!
A-i ţine unui copil curiozitatea trează înseamnă a-l pregăti pentru viaţă aşa cum se cuvine. Un copil curios, însetat mereu de cunoştinţe noi, va deveni un adult capabil de integrare în societate, de adaptare facilă la condiţii noi de viaţă; curiozitatea ţine sufletul tânăr şi mintea activă şi nu permite să se instaleze plafonarea, autosuficienţa, deprimarea sau resemnarea.
