Home Copii & adolescenți Trebuie părintele să își recunoască greșelile și să-și ceară scuze de la...

Trebuie părintele să își recunoască greșelile și să-și ceară scuze de la copil?

0
929
Trebuie parintele sa-si ceara scuze?
Trebuie parintele sa-si ceara scuze?

Trebuie parintele sa-si recunoasca greselile si sa-si ceara scuze de la copil? Unii ar ridica sarcastic din sprancene si ar spune „ce prostii moderne, daca adultul ajunge sa isi ceara scuze de la un tanc, atunci logic ca nu mai exista respect”! Parintelui ii este mai usor sa ofere imaginea adultului care stie totul si care face ce face pentru binele copilului, fara discutii.

Iar cat este micut, copilul chiar crede ca parintii sai sunt feriti de greseli, ca stiu totul si fac totul bine! Adultii fac ce vor, stiu tot si nu se tem de nimic: aceasta este impresia copilului mic. Cat dureaza insa pana ce copilul realizeaza ca parintii sai sunt doar niste oameni, care fac greseli – chiar multe greseli? Si ce se intampla cand, desi de la el se asteapta sa isi recunoasca greselile si sa-si ceara scuze, vede ca parintii sai nu fac la fel?

De ce trebuie parintele sa-si recunoasca greselile si sa-si ceara scuze de la copil?

Trebuie parintele sa-si ceara scuze?
Trebuie parintele sa-si ceara scuze?

Deoarece imaginea adultului care le stie pe toate si care este ferit de greseli nu dureaza! Copilul va realiza repede ca si parintii sai gresesc, iar daca acestia se comporta de parca eroarea lor nici nu a existat, copilul va pune la indoiala ideea de dreptate si corectitudine: de ce parintii sai pot trece cu vederea atat de usor propriile lor greseli, insa el trebuie sa plateasca pentru fiecare greseala?

A cere scuze de la un copil nu inseamna a-i pierde respectul. De fapt, copilul care vede ca parintele sau vine la el si-si recunoaste sincer o greseala va fi impresionat de aceasta: „iata, nu este perfect, insa o stie”. A te preface ca nu ai gresit, a te purta de parca esti protejat de regulile ce le impui copilului – cea de a recunoaste si a-si cere scuze – a incerca sa-ti pastrezi nesifonata acea imagine de adult care este superior si nu datoreaza nimic copilului va conduce intr-un final la pierderea respectului copilului; caci acesta isi va privi parintii ca fiind ipocriti! Cand el greseste, i se cer scuze – cand parintele greseste, toata lumea trebuie sa se prefaca ca nu s-a intamplat!

Parintii gasesc justificari pentru greselile lor, in loc sa accepte pur si simplu faptul limpede ca toti gresim: nu este nimic in neregula cu aceasta! Ce se intampla atunci cand un parinte decide sa-si recunoasca greseala si sa-si ceara scuze? Ii arata copilului consideratie – il trateaza ca pe o fiinta care merita si ea respect, ca pe o fiinta care nu trebuie sa faca automat ceea ce i se cere, ci ca una care este ascultata si pretuita! Ii arata copilului ca a gresi este uman, normal, ca este bine sa recunosti o greseala si sa incerci sa inveti din ea.

Este greu uneori ca parintii sa isi recunoasca chiar fata de sine o greseala: aceasta ar putea sugera ca nu este un parinte bun, nu-i asa? Astfel ca gaseste justificari pentru o greseala, motivand-o („am ales raul cel mai mic”, „a trebuit sa fac asa”). Cat de eliberator este insa sa gandesti: „am gresit cum fac toti, aceasta inseamna doar ca sunt om” si sa devii un om mai bun, prin simplul fapt de a recunoaste eroarea si de a invata din ea – exact ceea ce ii cereti copilului sa faca! Greselile copilului vi se par evidente si ii cereti sa le repare si sa invete din ele – ce ar fi sa faceti la fel? Sa acceptati si sa ii aratati copilului ca nu sunteti niste creaturi perfecte si privilegiate, ci niste oameni ce il iubesc si apreciaza, dorindu-i binele?

Citește și:  Vârsta critică - 6 greşeli pe care le fac părinţii în relaţia cu adolescentul

Cand parintii isi recunosc greselile si-si cer scuze de la copil, il invata pe acesta lectii importante: cea a sinceritatii; a respectului; si a acceptarii si invatarii din propriile greseli. Copilul nu va mai simti ca este nedrept ca doar el este nevoit sa-si repare greselile; nu-si va mai privi parintii ca fiind „legea” injusta, nici ca fiind ipocriti. De fapt, puteti fi mirati cand observati ca el va invata cu adevarat valoarea recunoasterii si a scuzelor: caci este mult mai probabil ca copilul sa vina apoi la voi spunand la randul sau „imi pare rau”, in loc sa isi ascunda sau sa isi gaseasca justificari pentru actele sale.

Isi pierd parintii autoritatea daca isi recunosc greselile fata de copil? Nu – a spune „da, nu am luat o decizie buna; da, am reactionat gresit; imi pare rau ca am facut ceea ce am facut” nu implica faptul ca nu mai aveti autoritate. Ideea este ca e de preferat sa nu va purtati ca figuri autoritare ferite de erori, ca „legea” ce nu greseste, ci ca fiinte umane – prin sinceritate si chiar prin aratarea unei vulnerabilitati se consolideaza relatiile, inclusiv cu copiii, care vor aprecia niste scuze sincere mai mult decat ati crede. Si vor respecta aceasta atitudine deschisa si respectuoasa. Si vor invata din aceasta. Dilema parintelui – cea ca, daca recunoaste o greseala si-si cere scuze isi va pierde din putere si autoritate, nu este de fapt o problema. Pentru ca a spune cateodata „imi pare rau” copilului ii arata ca va pasa – insa nu ca dati inapoi si ii faceti pe plac! Inseamna ca recunoasteti ca nu sunteti perfecti (ce realizare!), fara insa a renunta la autoritate: perfecti sau nu, sunteti cei care fac regulile!

Greseli parinti
Greseli parinti

O lectie importanta pentru parinti: a recunoaste o greseala si a cere scuze este un act curajos si pozitiv pentru relatia cu copilul. Insa nu presupune a da inapoi – de abia aici parintii isi pot pierde din autoritate! A recunoaste ca ai fi putut raspunde sau actiona in cai mai bune, ca ai gresit, este un lucru bun; un cu totul alt lucru este a ceda in fata copilului si a face lucrurile asa cum vrea el, doar pentru ca regretati o greseala! Cand spuneti „imi pare rau”, amintiti-va sa transmiteti exact de ce va pare rau, ce anume regretati, fara a lasa impresia ca aceasta inseamna ca dati inapoi. De exemplu, daca regretati faptul ca ati tipat la el si i-ati spus cuvinte dureroase, apoi l-ati pedepsit pentru ceva ce a facut, este cat se poate de corect si bine sa va cereti scuze pentru purtarea nedreapta si dureroasa – pentru cuvintele ce l-au ranit pe copil; fara, insa, a uita de pedeapsa care este consecinta directa a actelor copilului; fara a il ierta si a uita de ceea ce a facut din cauza regretului vostru – aceasta ar insemna sa renuntati la autoritate („ai gresit si pedeapsa o consider necesara pentru a te face sa te gandesti la ce ai facut, caci nu poti face ce vrei fara nici o consecinta; imi pare rau insa ca mi-am pierdut calmul si te-am suparat, am gresit si eu cand am tipat la tine”)!

Pana la urma, copilul nu va este egal, asadar trebuie sa faceti clar faptul ca voi sunteti cei care fac regulile in familie – copilul este, insa, o fiinta ce are nevoie sa fie tratata cu respect si atentie. Iar a ii arata ca va pare rau cand sunteti nedrepti, duri, „rai” cu el inseamna a-i arata iubire si consideratie.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.