Autismul este în general un termen generic atribuit unor diverse tulburări profunde de dezvoltare; el devine din ce în ce mai frecvent în copilăria timpurile. Acum 35-40 de ani, această boală nici nu exista.
În ultimii 10-15 ani, s-au pus trei diagnostice: autismul atipic, sindromul Asperger (o tulburare de neurodezvoltare) și autismul din copilărie. În opinia medicilor, aceste trei tulburări sunt greu de distins unele de altele, de aceea se folosește un termen generic de: tulburare din spectrul autism. Autismul în copilăria timpurie este cunoscut și cu numele de sindrom Kanner, care apare înainte de vârsta de 3 ani. Autismul atipic este diagnosticat după vârsta de 3 ani. Sindromul Asperger diferă de acestea două, prin faptul că dezvoltarea mentală și lingvistică se realizează normal, însă apar dificultăți de interacțiune socială, interese restrânse.
Simptomele autismului sunt diferite, ele includ tulburări mentale și tulburări psihologice. Unii copii pot fi chiar lipsiți de empatie. Cei afectați de autism au dificultăți în a menține relații interpersonale, au probleme în a înțelege de la o vârstă fragedă. Unele caracteristici tipice autismului sunt: comportamentele repetitive (legănatul, mișcarea mâinilor), interesele unilaterale, sensibilitatea la schimbări și la stimuli excesivi, la zgomote și efecte negative. În 50% din cazuri, persoanele cu autism pot suferi și de dizabilități intelectuale (ușoare, moderate sau severe), dar pot avea și alte deficiențe cognitive.
Cum îți ajuți copilul cu autism să se adapteze într-o lume care nu-l înțelege?
Copilul care suferă de o tulburare din spectrul autism de fapt nu își înțelege corpul, el percepe lumea diferit față de oamenii neurotipici și chiar reacționează diferit la mediul lor. Părinții lui trebuie să facă multe concesii, să ghicească de ce are nevoie. Asta este realitatea vieții de zi cu zi a unei familii speciale.
Părinții trebuie să înțeleagă că la un copil cu autism, comportamentul său este adesea perceput ca fiind diferit și atipic de către cei din jur. Asta înseamnă că trebuie să-l ajute să se adapteze, pentru că neînțelegerile sunt inevitabile. Prin acțiuni adecvate, părinții pot contribui la crearea unui mediu sigur și înțelegător pentru copil.
Un alt lucru, de care părinții trebuie să țină cont, este acela că un copil cu autism are deseori izbucniri emoționale ce sunt produse de o supraîncărcare senzorială. Prin urmare, el poate fi frecvent excesiv sau insuficient sensibil la stimulii tactili, vizuali sau auditivi. Părinții trebuie să se aștepte ca la copil să apară crize de furie și izbucniri emoționale, unele fiind chiar violente.
Ce pot face părinții? Trebuie să aibă răbdare cu copilul, să fie înțelegători cu el și să-l ajute să-și restabilească starea de calmitate. Cel mai rău lucru este să țipe la copil în astfel de situații și să-l forțeze să se schimbe. Ei de fapt trebuie să-i acorde timp, să evite contactul cu el, să-l lase să se calmeze. Desigur, este important să afle care a fost cauza ce a declanșat izbucnirea emoțională, sau criza de nervi și să o evite pe viitor.
Părinții vor înțelege treptat copilul, că întâmpină dificultăți în a înțelege sau în a recunoaște opiniile celorlalți. Multora dintre copiii cu autism le vine greu să înțeleagă chiar și expresiile faciale și gesturile celor din jur, sau să mențină contactul vizual cu oamenii.
Părinții pot folosi un limbaj simplu cu copilul, evitând să comunice prin metafore sau prin jocuri de cuvinte, ce fac discuția prea complicată. Ei trebuie să evite întrebările inutile, glumele, ironiile; de asemenea, nu are sens să clarifice cu copilul ceva prin postură sau prin expresia feței.
Mulți părinți se simt singuri, epuizați, bombardați cu sfaturi bine intenționate, dar adesea nepotrivite din parte prietenilor și a cunoștințelor, atunci când își împărtășesc problemele, preocupările și gândurile ce au legătură cu copilul lor. Afirmații diferite care nu rezolvă nimic (precum – Trebuie să schimbi, să fii mai strictă cu el, să mergi, să faci, etc) arată cât de puțin știu oamenii din jur despre autism. În ziua de azi, societatea nu înțelege pe deplin autismul, dar se așteaptă ca acești copii autiști să se adapteze și chiar să se comporte normal.
Prin urmare, părinții au două lupte de dus: să se confrunte cu nevoile copiilor și să facă față la criticile și prejudecățile oamenilor. A doua luptă – cu oamenii ce par că deja știu totul – îi face să se distanțeze și să se retragă. Ei se simt înțeleși doar de alți părinți care se confruntă cu aceeași problemă, sau care au copii cu dizabilități. În general, părinții care se află într-o astfel de situație, au nevoie doar să fie ascultați, fără păreri, critici și judecăți pripite.
