Părinți și copiiNeofobia alimentară, refuzul copilului de a mânca - Moft sau problemă reală?

Neofobia alimentară, refuzul copilului de a mânca – Moft sau problemă reală?

Uneori, părinții se plâng de copilul lor, când văd că acesta nu mănâncă anumite alimente, pe unele le mușcă și apoi le aruncă din farfurie, iar apoi le refuză categoric. De ce copilul se comportă așa? Află în cele de mai jos ce este neofobia alimentară la copil.

Este extrem de important ca părinții să mănânce împreună cu copilul, să petreacă mai mult timp împreună cu el la masă, atât înainte, cât și în primele luni de diversificare. Deseori, copilul, mai ales în primele luni de diversificare este mai pretențios, dar și mai curios și de aceea părinții trebuie să-i asigure o alimentație echilibrată și variată, bogată în legume, lactate, ouă, carne, fructe.

Cam după vârsta de 6 luni, micuțul poate mânca orice dorește. În jurul acestei vârste, curiozitatea lui scade și se poate instala așa numita neofobie alimentară. Aceasta înseamnă că devine extrem de selectiv și pretențios, îi este frică să mănânce anumite alimente și nu mai vrea să testeze produse alimentare noi.

Într-o anumită etapă de dezvoltare, este normal ca un copil să refuze anumite alimente sau să respingă gusturi noi. Este vorba despre această tulburare de neofobie alimentară care apare la copil mai ales după vârsta de 2 ani. Părinții se întreabă care sunt simptomele și dacă copilul trebuie dus la un specialist.

Neofobia alimentară este de fapt o tulburare de alimentație la copil. Un simptom cheie al ei este refuzul de a mânca alimente sau de a încerca preparate noi. Pot exista diverse motive pentru care un copil va respinge anumite alimente. El poate să nu accepte un miros, un gust, o textură sau mai multe caracteristici ale unui fel de mâncare. În practică, copilul preferă să mănânce feluri de mâncare care îi sunt deja cunoscute și renunță la adăugiri noi în meniu. Prin urmare, cantitatea de alimente din dieta sa devine limitată.

Alte simptome ale copilului cu neofobie alimentară sunt: tendința de a fi agitat, vociferări și văicăreli din partea lui în timpul meselor. De asemenea, copilul refuză anumite alimente cu gust puțin acru sau amar. Acesta poate fi și un mecanism de apărare destul de benefic împotriva alimentelor care ar putea fi alterate.Treptat asta face ca dieta să fie deficitară sau nesănătoasă, iar copilul poate avea carențe nutriționale și obiceiuri alimentare rele în viitor.

Părinții devin îngrijorați când văd că micuțul lor refuză frecvent mâncarea pregătită de ei. Medicii consideră că genetica este un factor determinant în cazul acestei tulburări. Cert este că neofobia alimentară la copil poate fi foarte stresantă pentru părinții lui.

Consecințele neofobiei alimentare

Din cauza neofobiei, dieta devine deficitară și copilul poate avea treptat anumite deficiențe nutriționale. De pildă, în dieta sa poate exista un nivel insuficient de fier, magneziu, calciu, vitamine B, D și acizi grași polinesaturați. Cu cât copilul refuză mai des alimentele bogate în nutrienți, cu atât crește riscul ca el să sufere de un deficit de minerale și vitamine și de malnutriție. Copilul poate pierde în greutate sau poate avea o creștere întârziată.

Uneori, părinții sunt nevoiți să ceară și sfatul unui medic specialist – un dietetician clinician sau un psihodietician cu experiență în tratarea acestei tulburări.

Pentru a convinge un copil să accepte gusturi noi, există câteva metode simple. Părinții trebuie să-i asigure o atmosferă plăcută și calmă în timpul mesei, să-l ferească de stres. Dacă ei reușesc să-l convingă să mănânce un fel de mâncare nou, atunci trebuie să încerce să il ofere din nou, după o perioadă de timp. Prin pregătirea de alimente noi în diferite zile, cresc șanse de acceptare.

De asemenea, părinții pot introduce un aliment nou în feluri de mâncare familiare. Merită ca părinții să-i pregăteacă diferite supe, sucuri, clătite, etc.

O idee bună este ca ei să-i lase mâncarea la îndemână, astfel copilul o poate vede în mod frecvent și poate la un moment dat va fi tentat să o guste, cel puțin din curiozitate. Prin aceste mici trucuri, se pot adăuga cu succes noi alimente hrănitoare în dieta copilului.

Unii părinți apelează la specialiști pentru neofobia alimentară. Ședințele cu aceștia sunt adaptate individual la problema fiecărui copil. În etapa de diagnostic, un specialist stabilește dacă este necesară terapia, care presupune abordarea tulburărilor de selectivitate alimentară, predarea unor obiceiuri alimentare sănătoase. În unele situații, terapia nu este necesară, însă specialistul poate oferi părinților o serie de sfaturi de pus în aplicare, care ar trebui să ajute copilul să dezvolte obiceiuri alimentare sănătoase.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.