Separarea treptata a parintilor poate fi o alegere, o modalitate rationala si mai benefica atat pentru partenerii cuplului conjugal, cat si pentru copil, in loc de un divort brusc, rapid si socant. A lua lucrurile incet, a merge treptat spre o separare poate sa le ofere atat celor doi parteneri, cat si copilului timpul necesar pentru obisnuire, adaptare la noua situatie.
Daca realizati ca nu sunteti potriviti, nu sunteti facuti unul pentru altul, daca certurile si conflictele domina viata voastra impreuna, daca sentimentele de dragoste si atasament au disparut parca departe, poate ca separarea este cea mai buna solutie. Aceasta va permite sa va continuati si sa va refaceti vietile, sa cautati fericirea in loc sa ramaneti prizonierii tragici ai unei relatii nefericite si a unei familii tensionate. Insa poate ca o decizie brusca si spontana de divort nu este cea mai fericita cale, modalitate de a actiona. Separarea treptata a parintilor ofera atat timp de gandire, de analiza a situatiei, cat si timp de obisnuire a membrilor familiei cu realitatea.
Uneori, cei doi parteneri ai cuplului conjugal pur si simplu nu se mai iubesc, toate sentimentele au disparut parca peste noapte si ei nu mai gasesc, nu mai vad motivul pentru care stau impreuna. Sau poate ca sentimente inca exista, insa ei se cearta mereu, nu pot cadea de acord asupra nici unui aspect, astfel incat tensiunea si stresul le domina relatia, comunicarea este blocata si dragostea paleste fiind dominata de frustrare.
Alteori, cei doi parteneri observa, realizeaza ca s-au indepartat incet-incet unul de altul, s-au schimbat, si-a urmat fiecare o alta cale, nu se mai recunosc si nu mai pot gasi acel fond comun care i-a unit in trecut. Singura lor preocupare comuna ramane copilul lor. In aceasta situatie, emotional, separarea treptata a parintilor unui copil deja s-a produs. Insa separarea practica, concreta, ridica mai multe probleme si dificultati, in special in ceea ce priveste copilul. El nu va intelege de ce parintii sai au dreptul sa se desparta: ei sunt familie, si la fel cum un copil nu se poate desparti de fratele sau sora sa, nici parintii lui nu ar trebui sa aiba voie sa se desparta!
In unele situatii, parintii stiu ca totul s-a sfarsit intre ei fara vorbe. Stiu ca nu au cum sa isi regaseasca relatia din trecut, cum sa se regaseasca unul pe altul deoarece s-au schimbat prea mult sau un eveniment traumatizant i-a schimbat. Insa cel mai bine este sa abordeze treptat si cu rabdare separarea.
De ce ar fi mai benefica separarea treptata a parintilor? In primul rand, pentru ca oamenii sunt supusi prin natura lor greselii, deci oricat de corecta si finala poate parea o situatie, ei pot realiza ca au gresit, ca cuplul lor conjugal merita poate o a doua sansa. In al doilea rand, si cel mai important, pentru copil!
Daca parintii realizeaza ca nu mai pot forma un cuplu, ca despartirea ar fi cea mai buna solutie, trebuie, totusi sa lase timp pentru „digerarea” acestei realizari. Daca ei continua o perioada sa locuiasca impreuna, desi au luat de comun acord hotararea sa se desparta, ei isi ofera astfel timp de gandire si de analiza. A-l vedea pe celalalt si a sti ca in curand va pleca poate schimba situatia. Daca apar regrete, tristete, amaraciune, poate ca cei doi mai au totusi o sansa sa ramana impreuna si sa munceasca pentru relatia lor. Daca insa a-l vedea in continuare pe fostul partener in casa familiei ii enerveaza si irita, daca asteapta cu nerabdare plecarea, atunci se pare ca au luat o decizie buna!
Un argument practic: daca cei doi fosti parteneri continua sa locuiasca un timp impreuna, au vreme sa se ocupe de toate detaliile practice legate de impartirea posesiunilor si legate de vizitele parentale.
Dar poate ca cel mai important argument este legat de copil: separarea treptata a parintilor le ofera acestora sansa sa poarte mai multe conversatii cu copilul lor, o conversatie impreuna, in care ii explica de ce au luat aceasta decizie si mai multe conversatii separat. Reactiile unui copil, daca este pur si simplu anuntat de separarea parintilor sai, pot fi violente si negative: el poate da vina pe parinti, il poate acuza pe unul dintre ei, poate sa se autoinvinovateasca si sa se izoleze.
Dar daca copilul este implicat intr-o conversatie in care i se explica de ce este mai bine sa se procedeze asa, daca el nu este doar un martor neajutorat al plecarii bruste si socante a unuia dintre parinti din casa, atunci poate ca va gestiona mai calm si mai bine situatia. Daca i se ofera timp, parintele care va pleca nu paraseste imediat familia, ci mai sta o perioada in casa, perioada in care poarta mai multe conversatii cu copilul si ii explica acestuia realitatea si il reasigura ca el nu are nici o vina, totul va fi mai usor.
Bineinteles, aceasta depinde de varsta copilului, dar chiar si pentru un copil mic, ii va fi mai usor sa fie anuntat din timp ca „tata va pleca curand” – dar sa il mai aiba aproape pana se obisnuieste cu situatia decat sa fie pus in fata situatiei implinite!
Asadar, separarea treptata a parintilor ofera copilului timp sa se adapteze realitatii, sa vorbeasca cu ambii sai parinti si sa incerce sa vada motivele lor. Daca parintele pur si simplu pleaca deodata, copilul se poate simti abandonat, parasit. Momentul in care unul dintre parinti paraseste familia este traumatizant pentru copil, cu atat mai mult cu cat aceasta se intampla brusc.
Insa daca este anuntat ca va veni acel moment, daca cel mic va sti cand parintele urmeaza sa plece, se va astepta la aceasta si se va obisnui cu ideea. La fel si partenerii cuplului conjugal – ei au timp sa se adapteze, sa se obisnuiasca sa il vada pe celalalt ca pe un fost si eventual sa discute despre sentimentele lor.
