Părinți și copiiPovestea de seară pentru copii – Cel mai frumos moment al familiei

Povestea de seară pentru copii – Cel mai frumos moment al familiei

După o zi uimitoare, specifică copilăriei, orice micuț are nevoie de un final minunat, creat de povestea de seară. Acesta este un moment deosebit, așteptat de mulți copii. Povestea de seară este ca o terapie pentru orice copil, îl calmează, îl relaxează, îl ajută să viseze frumos, chiar dacă încă nu a adormit.

Nu există ceva mai minunat, decât să spui o poveste frumoasă copilului înainte de somn. Această metodă stimulează imaginația copilului, îl scapă de anxietate și îl ajută să doarmă mai bine. Află cât de important este acest „ritual al familiei” pentru copil, câte beneficii îi poate oferi.

Navigare rapidă în articol:

  1. Povestea de seară – Copilul se simte mai relaxat și în siguranță
  2. Povestea de seară – Cel mai frumos moment de la sfârșitul zilei
  3. Stimularea imaginației copilului
  4. Povestea de seară ajută copilul să doarmă mai bine

Povestea de seară – Copilul se simte mai relaxat și în siguranță

Ritualul de culcare pentru copil începe cu baia, spălatul pe dinți, îmbrăcarea pijamalelor și desigur se încheie cu povestea de seară. În acest fel copilul se relaxează, devine mai calm. Toate aceste lucruri îl ajută să se liniștească, să scape de nervozitatea creată de încăpățânarea lui de a merge să doarmă.

Acest ritual de culcare trebuie repetat în fiecare seară, înainte de somn. În acest fel, copilul va fi ajutat să-și găsească liniștea, să se simtă în siguranță alături de părinți și să fie mai relaxat.

După cum spun specialiștii, copiii pot avea anumite stări de anxietate înainte de culcare, acestea fiind provocate de faptul că nu își doresc să se despartă de părinți și să meargă să doarmă în pătuțul lor. Este vorba despre o anxietate de separare. Află aici cum poți ajuta un copil anxios.

Există câteva lucruri pe care nu trebuie să le faci:

  • Nu vorbi agitat cu copilul, nu-l enerva, nu țipa la el indiferent dacă face ceva greșit
  • Ai grijă cum porți dialogul cu copilul, să nu-i creeze mai mult stres și anxietate
  • Nu-i porunci să adoarmă imediat, sau să stingă lumina, nu-l stresa înainte de somn
  • Dacă îi creezi stres seara, copilului poate avea somnul agitat și chiar coșmaruri; toate acestea îi afectează starea în timp și poate avea anumite dificultăți temporare

Pe scurt, trebuie să elimini toți factorii, care pot neliniști copilul.

Povestea de seară – Cel mai frumos moment de la sfârșitul zilei

În fiecare seară, părinții pot crea o atmosferă „magică” pentru micuțul lor. O poveste frumoasă are acest efect asupra unui copil. Iată câteva sfaturi pentru ca atmosfera să fie favorabilă somnului:

  • Povestea trebuie citită într-un mod plăcut, cu inima deschisă, cu dragoste; prin urmare este important ca părinte să cobori tonul vocii, pentru ca asta să ajute la calmarea copilului, indiferent de vârsta lui
  • Muzicalitatea vocii tale contează, dacă este plăcută, îi va induce micuțului o stare de bine, perfectă înainte de somn, pentru a dormi mai bine și a visa frumos
  • Foarte important este să elimini orice sursă de distragere a atenției, să închizi televizorul, calculatorul sau alt dispozitiv de acest fel (radio, telefon)
  • În ceea ce privește lumina, aceasta trebuie să fie difuză, deci folosirea unei veioze este de ajuns înainte de somn
  • Nu uita să ai o atitudine prietenoasă și iubitoare față de copil, astfel acesta se va calma și va avea un sentiment de siguranță.

Stimularea imaginației copilului

Povestea de seară poate fi citită dintr-o carte sau poate fi creată, cu multă dragoste, din imaginație. Foarte important este ca povestea să fie interesantă. Ca părinte trebuie să-ți deschizi inima, să te gândești la ceva frumos, să inventezi o poveste care să capteze atenția copilului.

Desigur, este la fel de bine să citești o poveste dintr-o carte. Poți alege:

  • „Poveștile” Fraților Grimm, „Poveștile și povestirile” lui Ion Creangă, „Isprăvile lui Păcală”
  • „Neghiniță”, „Basme”, „Jack și vrejul de fasole”, „Fabule”, „Pinochio”
  • „Fram, ursul polar”, „Cireșarii”, „Moby-Dick”, „Alice în țara minunilor”, „Robinson Crusoe”
  • „Legendele Olimpului”, „Micul prinț”, „Un om necăjit”, „Comoara din insulă”
  • „Prinț și cerșetor”, „Legende istorice”, „Momente și schițe” de I. L.Caragiale și multe altele.

Poveștile au efecte deosebite asupra copilului, în primul rând îi stimulează imaginația.

El va fi fascinat de poveste, va avea senzația că pășește într-o lume a fanteziei, creată de aceasta. Probabil, va intra într-un somn profund după ce va auzi povestea. În „creierul” lui vor intra informații din poveste, care îi vor imprima sentimente frumoase. Subconștientul va continua să lucreze și să continue „magia” din poveste.

Este minunat să adormi cu gândul la întâmplările din poveste, care au creat sentimente frumoase și senzații pozitive. Toate acestea au efect calmant, liniștitor, fac somnul să fie mai bun și de calitate.

Poveștile au capacitatea de a stimula imaginația copiilor și de a le crea stări de spirit bune, relaxante. Când spui o poveste unui copil îi creezi o stare de bucurie. Este ceva cu totul diferit de vizionarea unui film la televizor.

Copilul empatizează cu personajele din poveste, vizează cu ochii deschiși, este impresionat de tot ce află. Asta îl ajută să-și dezvolte imaginația, să înceapă să-și contureze o imagine despre viață, să afle lucruri noi și să tragă învățăminte.

Povestea de seară – Alte beneficii asupra copilului

Pe măsură ce povestea este citită, nivelul de stres al copilului începe să scadă, el devine mai fericit și mai calm.

Faptul că povestea este citită de cineva drag din familie – mama sa ori tatăl său –  îi va crea copilului un sentiment de bucurie. El va simți dragostea din vocea iubitoare a părintelui. Asta este dorința cea mai mare a unui copil – să fie iubit de părinți.

O poveste de seară frumoasă îi va crea copilului gânduri și senzații pozitive, vise dulci și un somn mai bun și mai relaxant.

Povestea de seară ajută copilul să doarmă mai bine

Povestea de seară este ca o „mantră liniștitoare” pentru copil, sau ca o „rutină plăcută, cu efect terapeutic” pentru ca acesta să doarmă liniștit. Prin povestea citită înainte de culcare, copilul se simte mai bine, are o senzație de pace, liniște, care îl ajută să scape de anxietate.

Părinții trebuie să țină cont de dorințele copilului și să aleagă o poveste frumoasă, pe placul lui.

Povestea de seară este cel mai frumos obicei de a încheia ziua cu bine, în familie.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.