Probabil că fiecare dintre noi am întâlnit o persoană, bărbat ori femeie, care nu a avut niciodată relaţii “serioase” şi de lungă durată, care trece de la o relaţie la o alta cu viteza fulgerului, care schimbă partenerii “ca pe şosete”. Dacă ai cunoscut o astfel de persoană, ştii că a spune doar că “unii sunt superficiali şi fluşturatici” e o explicaţie insuficientă şi nu mereu potrivită.
De ce sunt unii oameni instabili emoţional, de ce sunt parcă incapabili să menţină mai mult timp o relaţie de cuplu sau să evolueze la una serioasă? Sigur, unii chiar nu-şi doresc să se implice, doresc să se distreze, să experimenteze, să nu ia lucrurile prea în serios. Însă nu acesta este cazul mereu. Există persoane care, deşi se îndrăgostesc, deşi ar vrea o relaţie, nu o pot menţine, fugind la primul obstacol sau la prima tentaţie apărută. Sau care spun mereu că “nu merge”…
De ce aleargă unii “din floare-n floare”?
Instabilitatea emoţională, tendinţa de a trece dintr-o relaţie în alta rapid, poate fi explicată prin două principale cauze.
Prima ar fi “dependenţa de a fi îndrăgostit”. Toţi ştim cât de minunat te simţi atunci când te îndrăgosteşti, atunci când trăieşti primele clipe alături de persoana care te-a cucerit. Acea primă perioadă a unei relaţii este cea mai intensă din punct de vedere emoţional, este pasională şi romantică. Explorarea celuilalt este o adevărată aventură.
Atracţie, nerăbdare, entuziasm, teamă, dorinţă, uneori şi tristeţe, poate şi furie: atâtea emoţii copleşitoare!
Însă ştim la fel de bine că acest cocktail de emoţii intense este efectul jocului hormonilor secretaţi de creier. Odată ce te obişnuieşti cu stimulii, odată ce noutatea se transformă în obişnuinţă, hormonii se domolesc. Ceea ce rămâne este ataşamentul care s-a creat sau nu între cei doi. Dragostea dintre doi parteneri ce sunt împreună de ani de zile nu este similară cu cea dintre doi îndrăgostiţi ce se cunosc de câteva luni. În primul caz, vorbim despre sentimente autentice, bazate pe cunoaştere, respect, ataşament, sentimente ce au crescut de-a lungul timpului. În al doilea caz, e vorba de emoţii intense, dar care rămân fum odată ce flacăra arde.
Când psihologii spun că “dragostea durează 1 an/ 2 ani/ 3 ani” (ori câteva luni), despre această dragoste vorbesc. Ea piere ori se transformă într-o iubire mult mai puternică, mai reală, deşi mai domoală.
Problema este că unii îşi doresc mereu să trăiască acele emoţii intense, caută mereu să simtă intens, să simtă că trăiesc (cum există şi persoane care caută mereu alte genuri de aventuri care oferă adrenalină). Unii chiar cred că emoţiile din etapa îndrăgostirii sunt dragoste cu adevărat şi rămân mereu dezamăgiţi când ele pălesc. Şi atunci, pornesc în căutarea unei noi iubiri, a unei noi experienţe care să le ofere senzaţiile atât de dorite…
O a doua cauză a instabilităţii emoţionale o reprezintă teama de angajament. S-a tot discutat despre această frică de implicare pe care o simt unele persoane. Teama de angajament se naşte în general din refuzul responsabilităţilor, al obligaţiilor, dar şi din frica de respingere (dacă te implici, eşti vulnerabil, poţi ajunge să fii părăsit).
Ei se îndrăgostesc, încep o relaţie de cuplu, însă în momentul în care li se cere ca relaţia să avanseze, se întorc şi fug. Scuza lor este că nu doresc să “fie legaţi” şi nu vor obligaţii, dar în spatele acestora există adesea o teamă, o neîncredere (în relaţii, în sine, în celălalt). Să nu uităm şi de ceea ce psihologii numesc “rezistenţă la schimbare”: majoritatea oamenilor se tem de schimbări mari în viaţa lor, chiar şi atunci când ar fi vorba de schimbări care ar fi bune; ideea că ţi se schimbă deodată viaţa nu atrage pe mulţi, iar implicarea într-o relaţie serioasă aduce cu sine unele schimbări.
Există şi persoane care nu ştiu ce caută şi ce vor; se îndrăgostesc uşor şi se “dezîndrăgostesc” şi mai uşor. Sunt nebuni după cineva azi, pentru ca mâine să li se “pună pata” pe altcineva. De multe ori, pentru că nu au găsit încă o persoană potrivită, ori pentru că nu sunt încă pregătiţi pentru tot ceea ce presupune o relaţie reală.
