Căsătoria în lipsa iubirii este o greșeală, chiar dacă această alegere pare pe moment potrivită; nu puțini cred că este opțiunea cea mai bună atunci când intervine o sarcină neplanificată, însă de multe ori astfel sunt distruse vieți. Vă prezentăm povestea unei femei care a acceptat să devină soția unui bărbat doar pentru că urma să-i nască copilul (vă mulțumim pentru mailurile trimise; pentru a împărtăși cu noi mai multe povești din viața voastră, așteptăm mail pe contact@familist.ro).
M-am căsătorit cu un bărbat pe care nu-l iubeam pentru că urma să avem un copil!
Sunt o femeie de 41 de ani; încă mă consider tânără, însă nu pot să nu regret faptul că mi-am distrus viața și aceasta doar din vina mea. Știu că există femei în situații mai groazince, femei bătute de soți, femei părăsite… Dar nici viața mea nu este deloc roz și nu cred că astăzi mai pot schimba ceva. M-am obișnuit cu situația, deși zi de zi mă simt nefericită.
Eram tânără și naivă în ultimul an de liceu. Aveam planuri frumoase, doream să dau la facultatea de istorie, mă pasiona cu adevărat arheologia (azi nici măcar acest interes nu mă mai încurajează). Aveam un iubit ca aproape toate fetele; nu-l iubeam, dar părea un băiat de treabă și la vârsta aceea mi se părea prea ciudat să fiu singură, să nu am și eu pe cineva.
Viața, ironică cum este, mi-a adus o surpriză: exact înainte să termin liceul am rămas însărcinată. Pe atunci era mai dificil decât acum, părinții mei erau foarte conservatori. Nu mi-a dat prin minte să fac avort (și nici acum nu aș alege asta). Însă nu aș repeta aceeași greșeală, nu m-aș mai căsători cu un bărbat pe care nu-l iubesc și pe care de abia îl cunosc doar pentru că urmează să-i am copilul. Pe atunci însă mi se părea singura cale; înainte să îndrăznesc să le spun părinților, i-am spus iubitului, care a hotărât același lucru: trebuia să ne căsătorim!
Părinții mei nu au fost încântați, însă au trecut cu vederea faptul că rămăsesem însărcinată înaintea nunții – măcar îmi salvam onoarea căsătorindu-mă! Și îmi distrugeam viața… Habar nu aveam încă atunci că toate visurile mele vor fi părăsite; mă gândeam cu optimismul tinereții că, după ce copilul are vreo doi ani, tot o să dau la facultate.
Soțul meu a avut însă alte păreri – habar nu aveam că era așa de închis și de tradiționalist, însă am aflat rapid. Părerea lui era că, odată ce m-am căsătorit cu el, tot ce trebuie să fac în viață este să fiu soție și mamă. Gândește exact așa: locul femeii e la cratiță și cu copiii!
M-am străduit să devin o gospodină cât mai pricepută, mai ales că la început mă simțeam eu vinovată că l-am obligat cumva să mă ia de soție. Odată cu nașterea copilului, toată energia mea ajungea atât cât să am grijă de băiat și de casă. Soțul venea acasă ca un personaj din filmele anilor 40, întreba ce e la cină, apoi citea ziarele. Mie îmi lipsea doar o coafură bufantă, o rochiță roz și un șorțuleț să fiu soția gospodină clasică.
Și așa am rămas până azi: când mai pomeneam soțului meu că aș vrea să fac facultatea, îmi zicea că nu avem bani, că nu are cine să stea cu copilul, că facultatea mi-ar fi inutilă, un moft. Când îi pomeneam că poate după aceea m-aș angaja, râdea: eu să fiu în stare să am serviciu?!
Și uite așa am ascultat de un bărbat care m-a tratat ca pe o femeie în casă, pe care nici măcar nu îl iubeam. Cu cât trecea timpul, nu mă atașam de el, ci îmi devenea din ce în ce mai respingător. Pot spune că aproape îl urăsc. Însă totul este doar și doar din vina mea. Greșeala mea că am crezut că o căsătorie e singura soluție și tot greșeala mea că am devenit fără proteste o soție cuminte și ascultătoare.
Azi nu mai cred că pot face ceva și nu cred că am curajul să mai schimb ceva. Și pentru a fi sinceră până la capăt, recunosc că încerc să uit de tot ce simt și să îmi duc viața goală în continuare cu ajutorul băuturii. Nu ma îmbăt niciodată, dar în fiecare zi am nevoie de câteva pahare, altfel simt că nu pot.
Nu mă înțelegeți însă greșit: pe copil îl iubesc și nu aș schimba faptul că l-am avut. Dar oare cum era viața mea dacă aș fi fost una din femeile curajoase care hotărăsc să-și crească singure copilul? Aș fi putut lucra part-time, m-ar fi ajutat fratele meu cu bani o perioadă, aș fi găsit soluții să rămân stăpână pe propria mea viață, fără să devin o casnică plictisitoare, dacă nu aș fi fost așa de lașă și de neștiutoare…
Am un singur sfat pentru toate femeile: căsătoriți-vă doar și doar din iubire; un copil îl poți crește și singură, chiar dacă e greu. Mai bine te zbați câțiva ani decât să compromiți tot ce visezi rămânând cu un bărbat care nici măcar nu te respectă.
