Despre fuga de acasa a adolescentului – ce determina adolescentul sa plece de acasa si ce pot face parintii? Din pacate, adolescentii aleg des aceasta cale si, spre deosebire de copiii mai mici, ei ameninta mai putin, actionand fara avertizare. Daca un copil fuge cel mai des la un prieten, actiunea sa fiind de fapt o cerere de ajutor si atentie, un adolescent fuge ca protest clar si se expune unor mari pericole.
Adolescentul ce fuge de acasa este extrem de vulnerabil la comportamente de risc – consum substante, practici sexuale, acte delicvente pentru obtinerea banilor necesari. Nu este intotdeauna in pericol: si adolescentii se retrag des acasa la un prieten; insa cand nu exista aceasta varianta sau cand el chiar nu vrea ca parintii sa il gaseasca, se face disparut, mergand in locuri unde nu va fi reperat si unde poate fi in pericol.
Din pacate, fuga de acasa a adolescentului se poate intampla pe neprevazute, parintii observand intr-o zi ca nu este in camera sa. Semne ca el intentioneaza sa plece pot fi, de exemplu, o cearta extrem de urata si disparitia treptata a unor obiecte sau bani din casa (el isi strange o suma pentru cand va pleca).
Critici constante
Cand parintii unui adolescent au obisnuinta sa nu ii vorbeasca mai deloc, insa sa ii impuna si sa il critice pentru fiecare pas gresit (care sunt multi la aceasta varsta), adolescentul nu mai suporta si vrea sa scape. Cand i se reaminteste constant ca nu este destul de bun, ca si-a dezamagit parintii, ca nu se ridica la nivelul asteptarilor, adolescentul sufera, devine furios si ajunge chiar sa creada ca cel mai bine pentru el, dar si pentru parintii sai, este sa plece.
Reguli mult prea stricte
La varsta adolescentei, el are nevoie de o marja de libertate si nevoie sa isi impuna independenta. Intr-o familie stricta, inchisa, in care i se refuza orice libertate si in care regulile sunt de neclintit, adolescentul se va razvrati si va dori sa demonstreze ca nu are nevoie de parinti. Cu cat parintii raman inchisi, cu cat ei nu incearca sa fie mai flexibili cu regulile, cu atat el va dori sa scape.
Cand regulile ii limiteaza cam tot ce face, cand parintii spun lucruri de genul „cat stai in casa mea, faci ce iti zic eu”, „nu ai ce cauta in casa mea daca faci asa/daca te imbraci asa”, „nu vii la ora 9 acasa, nici sa nu mai vii”, atunci fuga devine o solutie. Cand adolescentului nu i se permite, in special, sa iasa cu prietenii, sa aiba o relatie cu cineva de care este indragostit, va considera fuga de acasa ca singura optiune. Tineti minte: adolescentul nu mai este copil, asadar nu ii impuneti reguli de copil!
Manipulare
Pe de alta parte, in special cand exista amenintari sau cand fuge cateva zile de mai multe ori, este doar o metoda de a manipula si controla parintii! Este o cale de a ii convinge sa ii faca pe plac prin aceasta amenintare. Aceasta nu inseamna, bineinteles, sa il ignorati sau sa tipati la el: numai comunicarea intre parinti si adolescent, o comunicare sincera si concentrata pe exprimarea emotiilor, poate rezolva ceva.
Idealul libertatii
Din nefericire, adolescentul nu este inca de ajuns de matur incat sa constientizeze consecintele fugii si riscurile acesteia. El este atras de imaginea ideala a vietii pe cont propriu, a vietii independente si libere de constrangerile atat de insuportabile. El isi creeaza scenarii fabuloase, in care se descurca singur, isi gaseste un loc unde sa stea si un mod sa faca bani sau calatoreste prin lume…
Aceste scenarii niciodata nu devin realitate – adolescentul se vede nevoit sa faca diferite lucruri pentru a obtine bani. Scenariul este cu atat mai atractiv, cu cat adolescentul planuieste sa fuga impreuna cu iubitul/iubita, pentru a scapa de familii: ei se vad ca fiind cuplul puternic si liber, ei doi impotriva lumii…
Vinovatia si frica
Adolescentii care stiu ca si-ar dezamagi si infuria parintii peste masura aleg sa fuga de acasa. Adolescentii care consuma substante si se tem ca parintii afla, adolescentii ce raman insarcinati, adolescentii ce au grave probleme la scoala si se tem de reactia parintilor.
Toate acestea arata ca parintii au fost prea inchisi, ca nu au comunicat cu copilul lor, asa incat acesta alege sa plece de acasa decat sa se confrunte cu dezamagirea si furia lor. Parintii trebuie sa ii arate ca, chiar daca greseste, ei il iubesc si il pot ajuta (multi adolescenti cred ca parintii i-ar da afara din casa daca ar afla despre faptele lor, de aceea pleaca). Oricat de grava ar fi greseala, parintii vor dori sa il ajute si nu sa il dea afara – si adolescentul ar trebui sa stie aceasta.
Indiferenta parintilor
Adolescentul poate fugi de acasa pur si simplu penntru ca se simte neiubit si inutil in casa! Parintii nu il apreciaza, nu il ajuta, nici nu vorbesc cu el. Cand simte ca parintii sai sunt indiferenti fata de el, va considera ca nici nu le va pasa ce face (pe de alta parte, se va gandi cu malitiozitate ca poate asa parintilor le va pasa, ca vor realiza cat au gresit). A crede ca parintilor nu le pasa este cel mai dureros lucru pentru copil si adolescent (iar daca acestia mai arunca cu vorbe de tipul „cat stai in casa asta, faci…”, se pune capac).
Stresul, depresia
Cateodata, un adolescent nu mai suporta: stresul din familie, atmosfera tensionata, certurile nesfarsite. Iar cand exista certuri multe, insa nu prea exista conversatii calme si deschise, atunci mediul familial este unul de care vrea sa scape. Si depresia il poate mana sa plece – adolescentului depresiv nu ii mai pasa de nimic, nu mai vrea nimic si se gandeste ca cel mai bine pentru toti (inclusiv parinti) este sa dispara…
De ce, astfel, alege adolescentul sa fuga de acasa? Deoarece exista o situatie vazuta de el ca fara solutie, ca insuportabila si fuga ii apare ca singura alternativa sa scape.
Parintii trebuie sa stie cateva lucruri esentialecand tipati la el, il criticati si il pedepsiti constant, cand regulile voastre stricte sunt de neclinitit si refuzati sa fiti mai flexibili, cand nu incercati sa vorbiti cu el – il provocati sa fuga; cand va purtati indiferent cu el, fara a ii acorda atentie si a vorbi cu el, la fel. Cand adolescentul ameninta cu fuga, sau chiar fuge si se reintoarce (el se intoarce destul de des in cateva zile), doar comunicarea si exprimarea emotiilor poate ajuta.
A ignora realitatea fugii sale de acasa sau a il pedepsi pentru aceasta poate duce la repetarea episodului (si in orice caz, nu ajuta relatia parinti-adolescent). Nu este un semn de slabiciune sa ii spuneti ca il iubiti, ca fuga sa de acasa v-a facut/v-ar face sa suferiti, ca poate ca ati gresit si voi si ca puteti incerca sa imbunatatiti relatia! De asemenea, a ii explica faptul ca a fugi de probleme nu rezolva nimic – trebuie sa le confrunti si sa gasesti solutii; a ii explica ca acasa este in siguranta si ca atunci cand are o problema, calea este sa o discute, nu sa fuga.
Toate cele de mai sus nu inseamna ca parintii sunt de vina pentru fuga de acasa a adolescentului (desi se poate intampla si asa). Adolescentul simte emotii puternice si actioneaza des exagerat. O situatie care ii provoaca emotii negative intense poate duce la fuga sa. Esentialul este ca parintii sa incerce sa comunice cu el, sa ii arate ca sunt un sprijin, sa ii arate ca este iubit si dorit acasa, indiferent de greselile sale, si sa incerce sa fie mai flexibili.
