Cât de importantă este o bună comunicare între părinți și copii, mai ales când aceștia din urmă sunt la vârsta adolescenței? Un lucru foarte ușor de înțeles este faptul că adolescenții au nevoie de prietenia părinților, de sfaturile lor și nu de criticile neplăcute, care uneori, în anumite familii, nu se mai termină. Ei simt nevoia unor discuții ca de la ,,om la omˮ și deseori acestea sunt foarte importante în rezolvarea problemelor care îi apasă pe acești tineri sau adulți în formare. Pe de altă parte, adolescenții au nevoie de intimitate, de suficient timp și de un loc al lor în care să fie singuri, să se gândească la ceea ce îi frământă și să exploreze propriul univers interior. Faptul că nu li se acordă acest spațiu de care au nevoie îi determină să fie irascibili și să se simtă comandați și hărțuiți. Părinții trebuie să înțeleagă nevoia lor de libertate și să nu considere că astfel îi ,,scapă din mânăˮ și de sub protecția lor. Părinții nu trebuie să trăiască cu frica viitorului, că astfel copiii lor ar putea face ceva nepotrivit sau interzis. Trebuie să le ofere încredere și să le cultive curajul, puterea și siguranța de sine.
Potrivit psihologilor, tinerii la vârsta adolescenței sunt dependenți de părinți din punct de vedere emoțional, iar acest lucru nu se poate schimba oricât ar spune ei că pot fi independenți, că pot face fel de fel de lucruri. Ei au nevoie de susținerea părinților, de încurajările acestora, și chiar de anumite limite pe care aceștia le trasează în educarea lor. Părinții sunt cei care le oferă sprijin în tot ceea ce fac și reprezintă modele de urmat în viață pentru ei.
Discuțiile ca de la ,,om la omˮ sunt eficiente în formarea adolescentului. Acesta când este trist, supărat sau nefericit va simți nevoia să discute cu părinții săi și să primească încurajări, să simtă grija acestora față de el. Părinții nu trebuie să invadeze sufletul adolescentului, trebuie să-l asculte și să-i ofere sprijin în ceea ce face, pentru a evolua frumos ca om. Dacă tânărul este agasat și forțat să povestească tot ceea ce face poate simți că este controlat, că nu are un spațiu al lui și poate refuza orice dialog cu cei de acasă. El va căuta un sprijin prin dialog în altă parte, la colegi sau prieteni, la cei din anturaj.
În procesul de maturizare al adolescentului apare și distanțarea emoțională față de părinți. De exemplu el va exagera puțin prin comportamentul său față de cei dragi de acasă, va dori să fie lăsat în pace, să nu fie cicălit și controlat, va deveni oarecum respingător și introvertit. Va avea momente când va simți nevoia de apropiere față de părinți și anume acea nevoie de a se comporta încă un timp la fel ca un copil. De asemenea, va avea și momente de independență, când se va comporta ca un om mare. Această incertitudine, de trecere de la copilărie la maturitate, este normală perioadei de adolescență și părinții trebuie să o înțeleagă.
Prin discuții părinții pot afla ce probleme de viață au adolescenții, ce îi face nefericiți. Uneori este posibil să îi critice prea mult, să își manifeste dezaprobarea față de aceștia, să încerce să-i convingă că greșesc, dar mai ales să se mire de faptul că părerile lor diferă atât de mult, că ceea ce vor ei să le impună copiilor lor, din păcate acestora nu le convine și le pică foarte prost. Această problemă apare în numeroase familii, iar lucrurile nu sunt simple, nu se soluționează tocmai ușor. Este destul de greu pentru un părinte să-și ascundă nemulțumirea și să tacă din gură, să se abțină de la a-și spune clar părerea și de a-l certa chiar pentru greșelile făcute. Un dialog ca de la ,,om la omˮ înseamnă să-ți spui părerea dar să nu agresezi verbal pe nimeni, să vorbești calm, să ai un ton potrivit, relaxat care să nu deranjeze, să fii sincer și să spui ceea ce crezi că e corect și potrivit pentru a-l ajuta pe adolescent. Printr-o bună comunicare și adolescenții și părinții lor se simt mai bine, mai ,,ușurațiˮ de stresul și de problemele care apar. După cum spuneam și mai sus contează foarte mult arta conversației, modul cum îți spui punctul de vedere, fără a stresa interlocutorul. Ideea este ca tu, părinte fiind, să nu-i impui ceva adolescentului ridicând vocea, mai bine este să fii prieten cu el și să-l faci să înțeleagă ceea ce este bine pentru viața lui. Prin discuții aprinse, cu nervi și țipete, nu se rezolvă nimic, ba din contră se obține un rezultat nedorit, adolescentul va căuta sprijin în anturaj, la prieteni și la străini. Părinții trebuie să lase copilului lor libertate de mișcare, să ia singur deciziile și chiar dacă greșește nu va fi o mare problemă, pentru că el va învăța din aceste exeperiențe de viață pe care le are. Specialiștii spun că adolescenții trebuie să învețe singuri unele lucruri, chiar dacă uneori mai dau greș și nu le iese totul ,,ca la carteˮ, sau după cum vor cei din familia lor.
Adolescenții trebuie să experimenteze dar au nevoie și de sfaturile părinților. Un lucru este cert: părinții sunt un model pentru copiii lor, ei vor învăța din comportamentul lor, vor copia sistemul lor de convingeri și valori. Sunt situații critice când adolescenții depășesc anumite limite (cum este atunci când intră în anturaje dubioase și ajung să consume droguri) și reacțiile mai agresive ale părinților sunt de înțeles. Fiecare părinte este excesiv de protectiv cu copilul său, pentru ca acesta să nu ajungă în astfel de situații intolerabile, când viața sa poate fi într-un real pericol.
