Sushi este un preparat foarte gustos și sănătos, care are un conținut scăzut de calorii. Mulți oameni comandă sushi la restaurantele cu meniu cu pește, pentru a se bucura de gustul perfect al acestui preparat. Sushi are orez asezonat cu dressing din oțet, zahăr și sare, cu adaos de fructe de mare, crustacee, legume și pește.
Modul de a face sushi în Japonia este diferit de cel din gastronomia occidentală. De exemplu, în Alaska se fac rulouri de carne de crab cu susan. În Canada se face sushi din orez, somon, brânză și castraveți. În Philadelphia se face sushi din somon.
Navigare rapidă în articol:
1.Sushi, beneficii pentru organism
Despre consumul de sushi se spune că oferă numeroase beneficii pentru sănătatea organismului. În primul rând, sushi este o sursă de proteine și acizi grași Omega-3. Toate fructele de mare și soiurile de pește au proteine și o cantitate mare de grăsimi sănătoase și alți nutrienți.
Prin conținutul de Omega-3 din somon, sushi menține sănătatea nervilor, îmbunătățește memoria și puterea de concentrare. Peștele are calciu și fosfor, care mențin sănătatea organismului.
Există studii ce arată beneficiile acizilor grași Omega-3:
- Îmbunătățesc metabolismul
- Au proprietăți antiinflamatorii, ameliorează simptomele de artrită reumatoidă
- Mențin sănătatea sistemului nervos, previn tulburările de sănătate mintală
- Ajută la buna funcționare a sistemului reproducător
- Protejează împotriva diabetului și a bolilor de inimă
- Scad riscul de presiune intraoculară, de cancer de sân, cancer de colon și cancer de prostată
- Promovează longevitatea prin prevenirea bolilor degenerative.
Despre acizii grași Omega-3 cercetătorii au spus că reduc colesterolul din sânge, previn formarea cheagurilor de sânge și reduc riscul de atac de cord și infarct miocardic.
Somonul oferă și alți nutrienți ce susțin sănătatea organismului
Somonul are vitamine (B12, D), minerale, oligoelemente și potasiu – care este un mineral ce ajută în controlul tensiunii arteriale, în menținerea echilibrului hidric al organismului și prevenirea accidentului vascular cerebral. Somonul are seleniu, fier, calciu, zinc, sodiu, fosfor, mangan, cupru, magneziu.
Proteinele din somon au aminoacizi esențiali preum: alanină, acid aspartic, arginină, acid glutamic, histidină, valină, triptofan, lizină, leucină, tirozină.
Alge marine nori
Algele marine uscate folosite la sushi sunt foarte apreciate în Japonia, pentru că sunt bogate în fibre și alți nutrienți importanți pentru sănătatea organismului și anume:
- Proteine
- Vitamine A, B12, C și E
- Minerale – fier, calciu, iod, potasiu.
Algele nori oferă o serie de beneficii:
- Sunt bogate în iod care previne bolile glandei tiroide, precum este hipotiroidismul
- Au fibre și ajută la eliminarea colesterolului din sânge
- Ajută la normalizarea sistemului nervos prin conținutul de vitamine B
- Au proteine de înaltă calitate.
Conținutul de sodiu din algele nori este destul de mare, deci acestea nu sunt recomandate în exces persoanelor care suferă de hipertensiune arterială. S-a constatat că 100 g de alge nori au 3.100 mg de sodiu.
Wasabi întărește imunitatea organismului
La sushi se folosește wasabi, care are beta-caroten, izotiocianați, glucozinolați, vitamina C, antioxidanți.
De asemenea la sushi se utilizează și ghimbir care este bogat în vitamine A, B1, C, minerale și oligoelemente. Acesta îmbunătățește circulația sângelui, stimulează metabolismul și are proprietăți antiinflamatorii.
Alte avantaje
Prin consumul de sushi se obțin și alte avantaje:
- Se previne osteoporoza pentru că sushi are pește bogat în calciu și alte minerale
- Se reduce riscul de îmbătrânire prematură prin aportul de antioxidanți naturali
- Se crește imunitatea organismului datorită conținutului de nutrienți, minerale și vitamine din ingredientele folosite.
2. Rețetă de sushi
Pentru această rețetă de sushi se folosesc următoarele ingrediente: 450-500 g orez, 150 g somon, oțet de orez, zahăr, sare după gust, sos de soia, ghimbir, wasabi, castraveți, avocado.
Umplutura de sushi
Orezul de sushi nu se prepară la cuptor pentru că va fi lipicios. El se fierbe în aburi și astfel va avea o consistență puțin umedă și adecvată. Se folosește orez japonez cu bob rotund, sau orez special de sushi. Orezul se poate fierbe în apă, timp de 15 minute.
Pentru umplutură se folosește somon, ton, castraveți, avocado. Aceste ingrediente se taie felii și vor fi puse deasupra orezului.
Dressing de sushi
Pentru dressing se amestecă într-un bol următoarele ingrediente:
- 7 linguri de oțet
- Un vârf de cuțit de sare
- 4 lingurițe de zahăr.
Pentru sosul de sushi, se folosește sos de soia, ghimbir și wasabi.
Sushi se realizează astfel:
- Se amestecă orezul cu dressingul
- Se întinde o foaie de alge marine uscate
- Se pune un strat subțire de orez, apoi celelalte ingrediente tăiate felii – pește, castraveți, avocado
- Se formează un rulou care va fi tăiat în 7-8 bucăți potrivite
- Se servește sushi cu sos de soia, ghimbir și wasabi.
Puteți găsi diferite rețete de sushi pe YouTube.
3. Stiluri de sushi din Japonia
Există câteva stiluri diferite de a face sushi în Japonia, care sunt delicioase și merită încercate:
Sushi Nigiri
Acesta este cel mai popular sushi japonez. Se realizează foarte simplu, manual:
- Se scufundă mâinile în apă cu oțet pentru a preveni lipirea orezului de palme
- Se fierbe orezul în aburi timp de o oră
- Se fac rulouri de orez în palmă și se aplică pe felii de pește, folosind și puțin wasabi.
Vezi aici un video despre Sushi Nigiri:
Oshizushi
Acest stil de sushi se realizează cu o matriță din lemn, în care se presează orezul și peștele. În acest mod se obține o formă frumoasă de sushi, care poate fi tăiată mai ușor în bucăți egale.
Vezi aici un video despre Oshizushi:
Chirashizushi
Acestea este un stil de sushi japonez care se servește pe farfurie; se pune peștele, fructele de mare și alte ingrediente deasupra orezului fiert.
Vezi aici un video despre Chirashizushi:
Inarizushi
La acest stil de sushi se folosesc forme de tofu prăjite în ulei, ca niște buzunare, în care se va pune umplutura cu orez. De obicei, la acest tip de sushi nu se folosesc fructe de mare și pește, ci doar orez fiert.
Vezi aici cum se face Inarizushi:
Rulouri Makizushi cu diverse ingrediente
Acesta este un stil de sushi rulat care poate fi în formă cilindrică de 2-5 cm, în formă de con de 10 cm, sau în formă de rulouri cu garnitură de orez. Acestea sunt la final tăiate în bucăți de mărime nepotrivită. Unele rulouri sunt mai mari, altele mai mici. Umplutura de Makizushi poate conține pește (ton, somon), fructe de mare și legume proaspete (ex. castraveți).
În Japonia se fac și rulouri Hosomaki la care se folosește doar un singur ingredient ca umplutură.
Vezi aici un video despre Makizushi: