Soc, negare, confuzie, vinovatie, regret, furie, dezamagire, ura, gol interior – de ce dupa o relatie de lunga durata nu putem iubi din nou? De ce ne simtim goi, lipsiti de sens si de capacitatea de a mai iubi? De ce traim cu convingerea ca niciodata nu vom mai putea iubi la fel? Deoarece, cu fiecare relatie sfarsita, o parte din noi parca se pierde; deoarece ne-am daruit unei alte persoane si relatiei si apoi ramanem saraciti…
Dupa o relatie de lunga durata, o parte din tine parca dispare – simti chiar fizic o pierdere, o lipsa. Si atat timp cat te simti gol, nu ai ce sa daruiesti unei noi persoane, nu ai cum sa poti iubi din nou. Cu fiecare cicatrice a sufletului te simti mai golit de iubire si mai putin capabil sa te daruiesti altcuiva. Te simti mai singur si iti pierzi increderea in relatii. Te simti prea ranit, prea faramitat in interior pentru a te aduna la loc, pentru a te simti din nou intreg si a te putea deschide unei noi iubiri.
De ce dupa o relatie de lunga durata nu putem iubi din nou?
Nu am lasat cu totul in urma relatia sfarsita. Dupa o relatie de lunga durata nu poate fi usor sa treci mai departe si sa te deschizi posibilitatii unei noi relatii. Vrei sau nu vrei, ramai cumva concentrat pe ceea ce nu mai ai – pe fosta relatie. Iti este imposibil sa vrei sa cunosti alte persoane, cat timp inca speri sa reiei fosta relatie si te gandesti la fostul partener.
Iti este greu sa vrei sa cunosti alte persoane si sa fii atras de ele, atat timp cat inca te consumi cu diverse emotii legate de fosta relatie: regrete, furie, dezamagire. Atat timp cat in tine inca exista emotii intense legate de relatie, nu te poti implica cu totul intr-o alta – este nevoie de timp pentru ca sufletul tau sa se vindece.
Simtim nostalgia trecutului. Se intampla in creierele noastre un lucru amuzant: cand pierdem ceva, cand lasam vrand-nevrand ceva in trecut, amintirile despre acel ceva sunt distorsionate. Ne amintim cat de bine, cat de frumos era (si mai putin cat de rau era). Astfel ca poti trai cu aceasta nostalgie a trecutului, gandind ca „a fost singurul care era perechea mea”, „era singurul pe care l-am iubit”, „mai bine decat am avut nu pot gasi – asa ca de ce sa mai incerc?”… In loc sa cugetam asupra fostei relatii si sa vedem ce a mers rau, sa acceptam ca s-a sfarsit pentru ca ceva era rau, o idealizam si ajungem sa ne convingem ca era tot ceea ce vom gasi mai bun…
Am pierdut increderea in iubire si in relatiile de cuplu de lunga durata. Nu rareori, cand ai inima franta in bucatele si te simti golit si singur, tradat si parasit, incepi sa gandesti ca iubirea nu merita atata suferinta; incepi sa crezi ca nici o relatie nu va dura si deci ca nu are rost sa te implici intr-una noua. Iti este frica sa suferi din nou asa cum ai suferit. Nu vrei sa risti sa mai simti cum mori pe dinauntru. Astfel ca te inchizi in tine, incapabil sa iubesti, sa te daruiesti din nou. Este o capcana a nefericirii: caci nu esti fericit singur, insa nu poti fi inca fericit cu o alta persoana.
Ne fixam pe ideea de suflet-pereche si de iubire vesnica. Nu acceptam faptul ca, in general, in aceasta viata nimic nu este permanent, nici iubirea. Cand continui sa crezi ca fostul partener era singurul tau suflet-pereche, cand refuzi sa accepti ca intr-un fel sau altul nu-ti era potrivit si ca exista altii ce iti pot fi mai potriviti, ramai blocat si incapabil sa iti vindeci si redeschizi sufletul.
Refuzam schimbarea. A trebui sa renunti la o relatie de lunga durata este o schimbare dureroasa si greu de acceptat. Atasamentul format in timp, afectiunea fata de partener si obisnuinta de a-l avea pe acesta alaturi fac separarea aproape imposibil de digerat si acceptat. Cu timpul, ne obisnuim fara acesta, caci nu avem de cele mai multe ori de ales (sau ne pacalim ca „suntem doar prieteni”, continuand sa il vedem pe fost si astfel ramanand prinsi in acea relatie sfarsita, incapabili sa iubim pe altcineva nou). Si o alta schimbare ne naste teama – chiar daca este una pozitiva, precum o noua relatie, ne simtim prea tematori si vulnerabili pentru a fi dispusi sa ne punem din nou inima pe tava…
Am pierdut increderea in noi insine. Cumva, chiar daca relatia de lunga durata nu s-a sfarsit din cauza noastra, ne invinovatim pentru acest sfarsit: „poate daca faceam altfel lucrurile…”. Ajungem sa ne victimizam si invinovatim in acelasi timp. Si aceasta duce la pierderea increderii in noi ca persoane si ca parteneri de cuplu; ba chiar se ajunge sa credem ca nu mai meritam o iubire, o a doua sansa la fericire. Uneori ajungem sa ne uram pe noi insine pentru ce am facut si pentru cum ne simtim – si fara a te iubi pe tine, cum ai putea sa iubesti o alta persoana?
Ne concentram doar pe ceea ce dorim sa primim si nu pe ceea ce avem de oferit altora. Iti spui ca vrei iubire – insa esti pregatit sa daruiesti iubire? Dupa o relatie de lunga durata nu poti iubi din nou prea curand deoarece nu te deschizi in fata altora din teama de a fi ranit si deoarece pur si simplu nu daruiesti nimic altora. Iti este frica sa te daruiesti complet si sa ai incredere intr-o alta persoana, astfel ca te inchizi in tine si te astepti sa primesti fara a da mai nimic. Te gandesti la tine, la nevoile si dorintele tale si mai putin la cele ale altora – atunci, cum sa poti iubi pe altul?
Dupa o relatie de lunga durata nu poti iubi din nou o vreme; te-ai daruit si acum simti ca o parte din tine nu mai exista, ceea ce intr-un fel este adevarat. Trebuie sa iti lasi timp sa te recuperezi, sa te redescoperi ca persoana pe cont propriu si in special sa te vindeci, caci doar un om intreg poate darui si primi cu adevarat iubire. Cat timp te simti ranit, gol, incomplet, furios si lipsit de incredere, nu poti darui iubire adevarata. Insa timpul, curajul si forta ta te vor face intr-o zi deschis inca o data iubirii…
