Părinți și copiiDe ce copiii sunt mai puțin susceptibili de a se îmbolnăvi grav?

De ce copiii sunt mai puțin susceptibili de a se îmbolnăvi grav?

Potrivit datelor raportate de cercetători, copiii par a fi mult mai puțin afectați de coronavirus. Într-un studiu de pe Jama Network, se precizează că la copii riscul de a muri de coronavirus este mic. Studiul s-a realizat pe un număr de 44.672 de persoane cu infecție COVID-19. Rezultatele au arătat că la copiii cu vârsta sub 10 ani nu s-au înregistrat decese. Din cele 1023 de decese (din 44 672 cazuri confirmate cu infecție), nu s-au înregistrat decese la grupul de copii de 9 ani sau mai tineri.

Navigare rapidă în articol:

  1. De ce copiii sunt mai puțin afectați de noul virus?
  2. Măsurile de protecție împotriva coronavirusului

1. De ce copiii sunt mai puțin afectați de noul virus?

Când spunem noul virus ne referim la COVID-19 sau coronavirus. Explicațiile experților cu privire la acest lucru au fost legate de sistemul imunitar și producerea de inflamații.

Unii ar spune despre copii că sunt mai rezistenți la această infecție, însă în realitate acest lucru nu este așa. Conform unui studiu de pe medrxiv.org, la copii riscul de a se infecta este la fel de mare ca la adulți, deci și ei pot fi purtători de virus și pot infecta alte persoane sănătoase din jur.

Avantajul este că la ei riscul de deces este mult mai mic. Concluzia a fost că la copii sistemul imunitar răspunde altfel împotriva coronavirusului ca la adulți, pentru simplul fapt că este încă în curs de dezvoltare. Iată care au fost explicațiile:

La copii sistemul imunitar este slab dezvoltat, ceea ce ajută în acest caz. Medicii consideră că în cazul infecției cu COVID-19, sistemul imunitar reacționează și produce inflamații în organism. Aceste inflamații se dezvoltă și la nivelul plămânilor, astfel produce daune severe și afectează sănătatea sistemului respirator. Atacarea virusului poate duce la blocarea absorbției de oxigen la plămâni, crește riscul de asfixiere la persoanele adulte și poate pune viața acestora în pericol.

La copii însă, sistemul imunitar este încă în faza de dezvoltare, deci el nu va reacționa atât de intens și răspunsul prin inflamații va fi mai redus.

Conform unui studiu de pe pedriatrics.aappublications.org, copiii produc niveluri scăzute de citokine care declanșează inflamații, fapt ce poate proteja plămânii de leziuni grave.

2. Măsurile de protecție împotriva coronavirusului

Principalele măsuri de protecție sunt:

  • Închiderea școlilor, grădinițelor, liceelor și universităților pentru prevenirea răspândirii virusului
  • Evitarea locurilor aglomerate
  • Respectarea regulilor de igienă
  • Spălarea mâinilor de multe ori pe zi trebuie să devină un ritual
  • Părinții trebuie să-și țină copiii în casă în perioada acestei vacanțe.

Cea mai bună prevenție ar fi vaccinarea, însă un vaccin nou nu este încă disponibil pentru populație.

Închiderea școlilor până pe data de 22 martie a fost o decizie bună și poate că perioada de stat acasă se va prelungi până de Paște. Pe de altă parte asta are anumite consecințe, dar nu mai contează atât de mult, pentru că pe primul loc este sănătatea copiilor și a populației. Un lucru important este însă și protejarea bunicilor sau a persoanelor în vârstă, care trebuie să stea izolate în casa lor, pentru a nu fi infectate de copii sau adulți.

Riscul de singurătate apare în acest caz și la copii și la bunici. Însă măsurile de prevenție trebuie respectate dacă se dorește stoparea transmiterii virusului la oameni.

Cum își pot proteja părinții copiii de COVID-19?

Părinții își pot reduce temerile dacă au grijă de igiena copiilor. Asta înseamnă că ei trebuie să-și verifice copiii să aibă o igienă cât mai bună – să se spele frecvent pe mâini cu apă și săpun.

Un alt aspect este să evite panica. Copiii au tendința de a-și analiza părinții și de a le asculta conversațiile. Dacă adulții au un comportament irascibil, le poate produce și acestora depresie și anxietate. Prin urmare, părinții trebuie să-și păstreze calmul, să le explice copiilor situația cu acest virus, care sunt măsurile de protecție și bineînțeles într-un limbaj adecvat vârstei micuților. Ideea este de a nu panica și copiii, de a nu le induce o stare de teamă, anxietate în această perioadă.

Copiii trebuie să înțeleagă cât de importantă este respectarea igienei. Ei trebuie singuri să fie conștienți că este o necesitate să se spele pe mâini și să stea în casă în această perioadă. Spălarea sporită a mâinilor poate ajuta în protejarea sistemului imunitar al organismului și în prevenirea infecției.

Având în vedere faptul că acest COVID-19 nu este similar cu gripa, este importantă menținerea sănătăți copiilor, întărirea sistemului imunitar al acestora.

Copiii trebuie să înțeleagă și faptul că din cauza acestui virus au murit mai ales persoane în vârstă, care aveau multe probleme de sănătate. Părinții vor explica copiilor că o perioadă nu vor merge să-și viziteze bunicii, pentru a-i proteja. Transmiterea virusului la bunici poate fi foarte periculoasă, mai ales dacă bătrânii au deja alte suferințe sau boli.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.