Orice metode am aplica pentru a ne creşte şi educa copilul, acest lucru nu se poate face fără disciplină, într-o atmosferă de deplină libertate, fără restricţii sau interdicţii. Cei care au încercat această metodă (şi sunt destui părinţi tineri care cred că aşa este „modern” şi sănătos pentru dezvoltarea copilului) văd că a-l lăsa fără repere morale, de comportare şi de orientare în societate înseamnă a porni pe picior greşit în această activitate dificilă şi importantă, de care depinde viitorul fiecărui copil.
Educaţia nu trebuie să se manifeste ca un regim de libertate absolută, iar a-i alcătui copilului un sistem bine definit de reguli pe care să le respecte nu înseamnă limitarea şi cenzurarea dezvoltării lui din nici un punct de vedere.
Ce înseamnă disciplină?
Cum am putea defini această noţiune, atât de necesară pentru funcţionarea unui sistem social?
Disciplina este un ansamblu de reguli, de norme necesare pentru a regla purtarea, comportamentul şi pentru a stabili ordinea, obligatorii pentru toţi membrii unei comunităţi. Aceste reguli sunt învăţate, iar după aceea asumate şi aplicate liber-consimţit de către aceşti membri ai comunităţii, în scopul de a asigura o comportare şi o ordine corespunzătoare pentru funcţionarea respectivului sistem social. Disciplina poate fi aplicată în familie, în diferite alte medii sociale, instituţii, alte entităţi de natură socială.
Cine stabileşte aceste norme de disciplină? Majoritatea dintre ele sunt deja stabilite şi împământenite de experienţa generaţiilor trecute, care le-au verificat valabilitatea. Altele pot fi stabilite, în diferite alte contexte, de cei care sunt conducătorii respectivei celule sociale: părinţii, în cazul unei familii, directori, manageri, formatori de opinie, lideri spirituali. Eficacitatea unei anumite reguli de disciplină poate fi verificată numai după aplicarea ei de către mai mulţi indivizi ai comunităţii, iar abrogarea ei se poate face numai în urma unor analize serioase şi a unor decizii luate în comun.
Ce reguli de disciplină trebuie să impună părinții copilului încă de mic?
Cele dintâi norme pe care trebuie să le înveţe şi aplice copilul sunt legate de setul de reguli de bună-purtare în societate. Acestea îi asigură statutul de membru al comunităţii, egal în drepturi şi obligaţii cu ceilalţi. Salutul şi formele prin care se manifestă, respectul arătat prin diferite modalităţi, limbajul adecvat, recunoaşterea meritelor, a muncii depuse de alţii, toate acestea trebuie învăţate de la vârste fragede. Nu trebuie să ne închipuim că un copil le va aplica de la sine, fără a fi disciplinat şi obligat.
Fiecărui copil trebuie să i se explice că aceste reguli sunt dintotdeauna, au fost şi vor fi respectate de către toată lumea şi sunt obligatorii; a nu le respecta nu înseamnă a fi un răzvrătit, un nonconformist, ci înseamnă a te izola de ceilalţi, care te vor elimina din viaţa socială.
Învăţaţi copilul că există şi restricţii şi interdicţii în societate; folosiţi şi formula „nu este voie” pentru a le exprima. Acele reguli general-valabile, acceptate şi cunoscute de toţi, care nu au nevoie de explicaţii şi motivaţii, nu pot fi altfel învăţate de copii. De exemplu: nu este voie să loveşti pe cineva, să ţipi în locuri publice, să ieşi gol pe stradă, să mănânci cu mâna etc. Aceste reguli trebuie pur şi simplu respectate şi fac parte din sistemul primar de disciplină al societăţii.
Stabiliţi de foarte devreme un program pentru copil: orele de somn, orele de joacă, orele de studiu. Verificaţi dacă sunt respectate şi aveţi grijă ca acest program să se plieze în funcţie de vârsta, necesităţile şi preocupările copilului dumneavoastră. Disciplina reprezintă respectarea acestor perioade de timp alocate diferitelor activităţi; individul, mic sau mare, trebuie să se supună acestor cerinţe care compun şi susţin funcţionarea socială. Regulile acestea trebuie impuse copilului încă de mic. Copilul care a achiziţionat fără probleme cerinţele respectării unui program zilnic şi săptămânal va face faţă tuturor provocărilor şi schimbărilor pe care le va avea de înfruntat în viaţă adultul de mai târziu.
Realizaţi cu atenţie un echilibru stabil între aplicarea unui regim de toleranţă şi regulile disciplinei. Nu uitaţi că aveţi de a face, totuşi, cu un copil. Regulile de disciplină se deprind greu, iar duritatea şi stricteţea în cerinţe nu ajută de multe ori în acest sens. Puteţi deci să fiţi şi toleranţi în cazul unor greşeli, dar atenţi ca ele să nu se repete des. Puteţi ierta unele abateri de la normele de disciplină adoptate, atunci când nu sunt făcute deliberat şi cu intenţie.
Şi, atenţie! Aplicarea unui set de reguli de disciplină nu înseamnă instaurarea unui regim de educaţie cazon. Nu trebuie deci nici exagerat în acest efort al părintelui pentru deprinderea unei discipline de către copilul său. Cu echilibru, măsură şi tact, copilul va învăţa tot ceea ce îi va fi necesar pentru a evolua normal, cu performanţe şi succes, în orice mediu social şi va fi pregătit pentru a depăşi orice situaţie socială dificilă în folosul său şi al comunităţii din care face parte.
