Multa lume vorbeste despre celebrul concept central al psihanalizei si anume complexul lui Oedip, concept care a devenit atat de popular – in pofida sau poate chiar datorita ideii socante pe care o presupune – incat a ajuns la o vulgarizare populara. Astfel, persoane nespecialiste introduc termenul pentru a explica comportamente de altfel perfect explicabile prin alte variabile. De exemplu, unii au incercat sa explice un fenomen tulburator prin existenta acestui complex subconstient.
Este vorba de reactia unor copii abuzati sexual de catre parinti – in general, fetite – care nu numai ca nu resping abuzul, dar il si considera normal si isi cer cu proteste inapoi tatal inchis! S-a constat in mai multe cazuri ca fetitele abuzate sexual doreau sa-si vada tatal si nu prezentau teama sau repulsie fata de acesta. Dar inainte de a evoca complexul lui Oedip, specialistii si mai ales nespecialistii ar trebui sa analizeze intregul proces psihologic de obisnuire treptata a copilului cu abuzul: in necunostinta de cauza si in lipsa oricarei experiente sexuale, fetita nu stie ce i se intampla si deci nu poate formula judecati de valoare, iar repetarea comportamentului abuziv duce la concluzia copilului ca acesta este normal!
Revenind la complexul lui Oedip, termenul este inspirat dintr-o legenda a Greciei Antice, care povesteste ca Oedip, fiu al lui Laios – rege al cetatii Theba, isi omoara in necunostinta de cauza propriul tata si se casatoreste cu mama sa. Astfel, legenda spune ca un oracol ii prezisese lui Laios ca va fi ucis de propriul sau fiu, iar cand acesta se naste, il trimite departe. Atunci cand Oedip creste si pleaca intr-o calatorie spre oracolul din Delphi, are o altercatie in drumul sau cu niste straini si omoara doi dintre ei, printre care tatal sau necunoscut.
Dupa aceasta, el va ajunge rege al cetatii Theba si se va casatori cu regina Iocasta, nestiind ca aceasta este mama sa, avand si copii cu ea. Insa o epidemie loveste cumplit cetatea, iar oracolul ii spune ca pana ce moartea lui Laios nu va fi razbunata, aceasta va decima populatia. Oedip afla astfel ca el insusi este ucigasul tatalui sau si cuprins de groaza si remuscari, isi scoate ochii si porneste in pribegie.
In psihanaliza, termenul complexul lui Oedip este creat de catre faimosul Sigmund Freud si se refera la existenta unei atractii erotice subconstiente ale copilului fata de parintele de sex opus. Aceasta atractie subconstienta ar provoca resentimente fata de parintele de acelasi sex si de vinovatie, care pot duce la nevroza. Termenul este folosit in 1910 in lucrarea „Psihologia vietii sexuale”, in care Freud explica faptul ca existenta complexului lui Oedip ar fi normala intr-o anumita etapa de dezvoltare a baietilor, atunci cand mama este cea care ii alapteaza de la sanul ei, provocandu-le placere.
Astfel, acest complex s-ar desfasura in trei etape: o faza falica – in care baiatul incepe sa realizeze relatia sexuala dintre parinti, relatie din care el este exclus, fapt ce ii provoaca frustrare si resentiment fata de tata, o faza denumita teama de castrare – tatal devine figura autoritara care il poate pedepsi pe baiat, il poate castra simbolic, adica il poate invinge in rivalitatea lor: baiatul isi refuleaza impulsurile, fapt ce ii poate provoca nevroze si o faza de identificare – pana la adolescenta, baiatul isi refuleaza impulsurile si dorintele sexuale, iar acum se va elibera de acest complex, cautandu-si parteneri sexuali de aceeasi varsta, deci eliberandu-se de influenta parentala.
Sigmund Freud a sustinut existenta complexului lui Oedip la orice fiinta umana si punea diverse tulburari nevrotice ale pacientilor sai pe seama existentei acestui complex nerezolvat, oprit inainte de faza ultima a identificarii. Bineinteles ca aceste idei socante – mai ales in acea vreme, dar in special pretentia de universalitate a teoriei sale au dus la numeroase critici. I s-a reprosat lui Freud ca el era cel care le sugera pacientilor nevrotici existenta complexului si faptul ca astfel ignora existenta altor probleme ale pacientilor, cat se poate de reale.
Persoanele la care Freud nu putea sa identifice existenta acestui complex erau considerate drept exemple de refulare a sentimentelor de atractie si dorinta fata de parintele de sex opus, refulare care cauza in conceptia sa nevroza. Multi psihologi si psihanalisti au protestat nu numai impotriva universalitatii complexului lui Oedip, dar si impotriva existentei sale reale. Iar atunci cand ei recunosteau existenta in unele cazuri patologice ale dorintei incestuoase, aceasta dorinta nu era considerata cauza primara a nevrozelor. Acest complex este interpretat astazi de catre psihologi mai degraba simbolic decat literal, reprezentand revolta baiatului fata de autoritatea uneori nedreapta a tatalui si nu ca o revolta in cadrul unei rivalitati sexuale.
De ce, desi astazi este general acceptat faptul ca complexul lui Oedip are mai mult o valoare simbolica si poate fi existent in mod literal doar in cazurile patologice, inca exista atractia fata de idee in randurile nespecialistilor? Ideea provoaca un soc in randul oamenilor nefamiliarizati cu psihanaliza si prin termenii stiintifici si ideea uimitoare, acestia cred ca isi explica unele fenomene care au, de altfel, alte cauze. S-a mentionat la inceputul articolului despre fenomenul de atasament al fetitelor abuzate sexual fata de tata.
Exista si alte fenomene care sunt explicate astfel de catre nespecialisti prin prisma complexului lui Oedip: afirmatii ale copilului mic cum ca: „vreau sa ma casatoresc cu mama cand sunt mare” sau „ o sa am un sot ca tata”, evidentul atasament al baiatului fata de mama si al fetitei fata de tata, alaturi de o legatura mai putin apropiata fata de parintele de acelasi sex, toate acestea duc la convingerea ca exista acest complex subconstient.
In plus, reactiile de respingere ale copilului mic, indiferent de sex, cand isi vede parintii apropiati fizic – insa aceste reactii de protest nu vin dintr-o dorinta sexuala pentru parintele de sex opus, ci vin din gelozia copilului si dorinta de a fi singurul care se bucura de dragostea ambilor parinti. Iar atasamentul baiatului fata de mama vine din nevoia acestuia de afectivitate, pe care mama o indeplineste in mod natural.
In plus, atasamentul fetelor fata de tati apare de obicei mai tarziu in cresterea copilului si este cauzata nu neaparat de impulsuri sexuale, ci de faptul ca tatii in general se poarta mult mai blanzi si afectuosi cu o fata si de existenta unei rivalitati subtile intre mama si fata ei care creste (rivalitate nu sexuala, ci legata de gelozia subconstienta a mamei – care isi vede fata devenind o tanara frumoasa, in timp ce propriul ei trup imbatraneste pe zi ce trece – oricat de crud suna aceasta).
