Toţi elevii mai lipsesc de la şcoală, fie că absenţa lor este cunoscută de către părinţi, fie că chiulesc pe ascuns. Nimic neobişnuit. Însă câteodată absenţele prelungite sau frecvente indică probleme şcolare grave. Poate că crezi că sistemul este ineficient, poate că crezi că şcoala nu învaţă cu adevărat copiii să se descurce în viaţă, însă ca părinte nu trebuie să tolerezi absenteismul.
Copilul trebuie să ştie că şcoala este importantă. Oricât de adevărat este faptul că şcoala are lipsurile sale, că nu-l învaţă abilităţi importante, oferind în schimb uneori informaţii inutile, educaţia şcolară este esenţială pentru formarea viitorului adult.
Din păcate, absenteismul este câteodată tolerat şi chiar încurajat de către părinţi. Este vorba de familii sărace sau cu probleme, în care educaţia nu este valorizată. Copiii sunt puşi să îngrijească fraţi mai mici sau să muncească, în loc să obţină o educaţie ce i-ar ajuta să-şi creeze un viitor mai bun.
Ideea că educaţia nu ajută, că dacă-ţi place cartea, eşti „fraier” şi nu ajungi nicăieri este periculos de răspândită. Însă câţi oameni needucaţi se descurcă în viaţă? (iar exemplele celor ce comit ilegalităţi nu pot fi considerate ca modele de succes). O poveste a unui tânăr întreprinzător care a avut succes chiar dacă a renunţat la şcoală nu trebuie să devină un exemplu, este mai degrabă o excepţie decât o regulă!
Deşi este cât se poate de adevărat că aproape orice copil va chiuli de la şcoală, este la fel de adevărat că părintele nu ar trebui să închidă ochii la acest comportament. Dacă închizi ochii, sugerezi că tolerezi comportamentul şi copilul este încurajat să-l repete din ce în ce mai des.
De aceea, dacă şcoala atrage atenţia asupra unui număr semnificativ de absenţe, părinţii au datoria să intervină. Chiulul frecvent indică anumite probleme ce se pot dovedi cât se poate de serioase.
În primul rând, chiulul frecvent arată absenţa interesului pentru şcoală. Când absenţele devin atât de numeroase încât rezultatele şcolare devin proaste şi există riscul de a nu trece clasa, e cât se poate de clar că elevul nu valorizează educaţia. Da, toţi am zis la un moment dat: „pentru ce să învăţ asta?”. Însă totuşi ştii că, chiar dacă unele materii par inutile, este important să ai rezultate bune. Unii copii însă ajung la concluzia că „le e mai bine fără şcoală”. Moment în care părinţii trebuie să facă cât se poate de clar faptul că nu vor realiza nimic fără o educaţie de bază.
În al doilea rând, chiulul frecvent arată existenţa unor influenţe negative asupra copilului. Pentru că vrea să intre în gaşca „cool”, copilul care ieri era un elev bun poate ajunge să respingă cu totul şcoala. Nimeni nu vrea să fie privit ca „tocilarul” care iubeşte educaţia! Dacă prietenii pe care i-a făcut copilul îl împing spre comportamente riscante, părinţii trebuie să intervină, cu riscul de a fi „dictatori”.
În al treilea rând, chiulul poate arăta existenţa unei probleme serioase legate de o materie şcolară, de un profesor, de colegi. Când copilul se simte tratat nedrept de un profesor care îl „urăşte”, când nu se simte în stare să ţină pasul la o materie, când colegii îl batjocoresc, el poate alege calea uşoară a absenteismului. Este mai simplu să fugi decât să lupţi! De multe ori, un copil bun chiuleşte nu pentru că nu-i place şcoala, nu pentru că vrea să fie rebel, ci pentru că se confruntă cu o problemă pe care nu ştie cum să o gestioneze.
Din nou, este datoria părinţilor de a afla ce anume îl face să chiulească atât de des. Îl tratează rău colegii? Îl persecută un profesor? (să nu uităm că există, din păcate, profesori care sunt duri şi nemiloşi cu copiii). I se pare prea dificilă o anumită materie şi nu crede că se poate descurca? La toate acestea există soluţii mai bune decât chiulul, însă părinţii trebuie să vorbească cu copilul lor şi să afle ce se întâmplă în viaţa acestuia. Cu o pedeapsă nu rezolvăm mare lucru, dar prin comunicare putem ajunge departe.
Câteva absenţe, care nu ameninţă situaţia şcolară şi nu afectează rezultatele, nu sunt cu adevărat o problemă serioasă. Dar de la câteva absenţe se poate ajunge la prea multe, în special dacă părinţii închid ochii, în loc să afle de ce copilul chiuleşte des de la şcoală.
