Ce te face un părinte eficient? Cei doi duşmani ai oricărui părinte: furia şi anxietatea

0
606
Furia părintelui
Furia părintelui

Mulţi ne-am dori să fim mai calmi, mai răbdători, atât ca părinte, cât şi în celelalte planuri ale vieţii. Sigur, nimeni nu poate fi întotdeauna calm, nimeni nu-şi poate tempera mereu emoţiile şi reacţiile – este ceea ce ne face oameni. Însă cât de bine ar fi să reuşim să ne păstrăm o atitudine calmă, eficientă, mai ales atunci când copiii ne testează răbdarea?

Eşti genul de persoană liniştită, calmă, care întâi gândeşte şi apoi acţionează, sau genul exploziv, care-şi urmează trăirile? Aceasta îţi arată şi ce fel de părinte eşti, cum interacţionezi cu copiii tăi.

De câte ori ţi s-a întâmplat să reacţionezi emoţional, înfierbântat, nervos când copilul te-a sfidat? De câte ori ţi-ai făcut griji şi dubii în legătură cu copilul, fără a avea motive reale? Este normal: toţi ajungem la o limită a răbdării şi avem mici izbucniri de nervi, toţi ne facem griji în legătură cu cei dragi. Dar acestea te fac un părinte mai puţin eficient: arată-mi ce fel de părinte eşti şi-ţi spun ce fel de copil ai!

Cele două lucruri care te împiedică să fii un părinte eficient: furia şi anxietatea.

Să ne imaginăm un scenariu: este seară, eşti obosită, de abia aştepţi să te arunci în pat, dar înainte trebuie, ca de obicei, să prepari cina, să verifici temele copiilor, să strângi puţin prin casă; te simţi epuizată şi exact acum, cei mici se iau la harţă, certându-se pe dreptul la computer; într-un final, cel mic vine ţipând că fratele lui l-a înjurat. Celălalt ţipă clişeul: „el a început”. Şi, ca şi cum nu era de ajuns, cel mic sparge vaza ta preferată din greşeală. Cum reacţionezi? Probabil ţipi la ambii „gata cu tâmpeniile, m-am săturat, ambii în camera voastră şi dacă aud o voce, nu mai ieşiţi de acolo”, poate că ţipi şi multe altele („numai prostii sunteţi în stare să faceţi”, „fugi din faţa mea, nu vreau să te văd”, „eşti foarte aproape de o bătaie” etc.) .

Furia ţi s-a urcat la cap, parcă vezi negru şi tot ce poţi gândi este: „de ce mereu fac prostii, de ce nu pot fi şi ei o dată cuminţi?”… Emoţiile negative te copleşesc şi-ţi e imposibil să te controlezi complet. Asta pentru că mica scenă a avut loc când erai şi obosită, epuizată. De unde atâtea resurse, atâta energie şi atâta răbdare?? Însă exact în aceste situaţii nu eşti un părinte eficient: ţipi, spui lucruri urâte şi nu rezolvi mare lucru (probabil vei şi regreta dacă îţi pierzi calmul complet şi spui lucruri prea urâte!).

Acum, un alt scenariu, diferit: fiul sau fiica ta pare că trece printr-o perioadă mai rebelă, ascultă doar pe jumătate ce îi spui, întârzie acasă, are note mai proaste. Începi să-ţi faci griji peste griji, gândindu-te că te va dezamăgi, că va intra într-o situaţie neplăcută sau chiar periculoasă. Scenarii diverse încep să ţi se deruleze în minte: dacă va rămâne repetentă? Dacă începe să bea? Dacă rămâne însărcinată?? Şi tot aşa: îţi e imposibil să te gândeşti cu calm, obiectiv la situaţie, şi în loc de aceasta te aştepţi la ceea ce este mai rău.

Citește și:  Comportamentul potrivit pe care trebuie să-l adopți atunci când ai un sot betiv

Într-un fel, nu reuşeşti să ai răbdare cu el/ea, nu reuşeşti să gândeşti calm şi raţional deoarece a te aştepta la ce e mai rău e un tip ineficient de strategie de apărare: dacă se va întâmpla ceva, măcar mă aşteptam la aceasta!

De ce furia şi anxietatea sunt duşmanii oricărui părinte?

Furia te face să reacţionezi în feluri în care nu ai face-o dacă ţi-ai păstra calmul. Emoţiile sunt bune, sunt normale, însă toţi trebuie să învăţăm să le controlăm, mai ales când devenim părinţi. Prin reacţii emoţionale intense, de furie şi frustrare, nu faci decât să împiedici comunicarea cu copilul tău. Nu-l înveţi nimic şi probabil îl faci să se simtă prost adesea.

Furia este declanşată de vreo boacănă sau greşeală a copilului, dar ea este acolo, în tine şi are adesea alte rădăcini (probleme diferite, epuizare). Ea se revarsă pe ţinta care o declanşează, dar de cele mai multe ori, copilul nu a provocat-o. Partea bună: toţi putem învăţa să ne controlăm furia şi cu răbdare, putem chiar descoperi ce ne face atât de nemulţumiţi şi frustraţi.

Anxietatea te face să te gândeşti la lucruri rele, să trăieşti cu teamă şi dubii. Îţi formezi, vrând nevrând, o imagine negativă asupra copilului tău („dacă nu se descurcă”, „dacă face prostii”). Aici apare o problemă mare: aşteptările tale vor influenţa mai mult sau mai puţin realitatea! Dacă te gândeşti la ce e mai rău, nu te mira când ceva rău se întâmplă! Iar copilul simte că nu ai încredere în el şi poate să-şi formeze aceeaşi opinie despre el însuşi.

Persoana anxioasă este şi agitată, grăbită, mereu pe fugă, mereu îngrijorată („vei întârzia, trebuie să faci X şi Y, hai mai repede etc.). Sigur, nu poţi controla tot ce face copilul şi tot ce se întâmplă, dar aşa este viaţa. A trăi cu anxietate înseamnă a vedea lucrurile printr-o lumină negativă.

Aşadar, luptă cu aceşti doi duşmani: furia şi anxietatea şi vei deveni un părinte mai eficient, mai calm, mai răbdător.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.