Pregătirea nunții implică destul de multă muncă, stres și cheltuială. Fiecare cuplu își dorește nunta perfectă și face tot posibilul să-și îndeplinească toate visurile, să transforme nunta într-un eveniment unic, de neuitat. Cei care pregătesc nunta sunt stresați și înainte de nuntă, și în timpul nunții dar și după aceea, mereu au ceva de rezolvat. Dincolo de emoții și sentimente frumoase apar gândurile de toate felurile, care vin asupra fiecăruia, asupra celor doi tineri ce doresc să-și unească destinele și care îi fac să fie bulversați, să simtă o presiune și o îndoială vizavi de tot, o frică față de ceea ce va urma. Gândurile mirelui sunt uneori amuzante, alteori incredibile, cert este că multe dintre ele te pot surprinde mai ales în ceea ce privește atenția acestuia față de tot ce se întâmplă în jur.
Iată ce poate gândi mirele la nunta sa!
Off…iată că au venit la nuntă și câteva persoane pe care nu vroiam să le văd. Sunt acele rude pe care le vezi foarte rar, doar la o nuntă sau la o înmormântare. De obicei inviți la nuntă vreo 60-100 de persoane și îți vin cam jumătate din invitați. Acest lucru nu ar fi rău dacă cei care nu participă ar fi chiar cei pe care nu-i prea simpatizezi. Dar iată, că cei nedoriți sunt toți prezenți și trebuie să faci față la privirile lor critice, la glumele nesărate, la comportamentul lor uneori deranjant (ori beau prea mult, ori fac remarci penibile, ori nu le place să danseze, ori fac mofturi în ceea ce privește meniul și altele). Indiferent de situație trebuie să te prefaci că ești încântat de tot ce se întâmplă în jur, deși sunt momente când speri să treacă această petrecere mai repede și să-ți începi viața alături de soția ta.
O mare parte dintre invitați dansează, dar sunt destui de mulți care stau numai la masă, stau lipiți de scaune, de parcă nu ar mai fi loc de distracție pe ringul de dans. Aș fi vrut să am un moment mai special la nunta mea, cu fum greu sau cu acea ceață cu gheață carbonică, dar m-am gândit că nu are rost. Ce-mi trebuie și gheață carbonică dacă am destui invitați ,,cu fumuri pe dânșiiˮ, cu motfuri, fițoși?
Mireasa este foarte frumoasă dar parcă nu mai arată natural, are atât de mult fond de ten pe față încât pare prea albă, iar la ochi atât de multe culori, un make-up complex, dar despre care cred, că totuși este cam exagerat.
Este superbă în rochia sa albă dar pare atât de mare, de voluminoasă cu 50 kg de dantelă și tul, se aseamănă cu imaginea parașutei deschise cu care ai sărit din avion de la altitudinea de 700-800 m. Nu mai reușesc să stau lângă ea prea aproape, o pot ține în brațe cu dificultate, pot reuși aceasta doar dacă aș avea brațele foarte lungi pentru a o cuprinde. Cu siguranță ar fi mult mai bine ca ea să poarte o rochie tip sirenă, care este mulată pe corp și care i-ar pune mai bine în valoare silueta.
Mireasa este veselă, entuziasmată de cel mai frumos moment al vieții ei, dar totuși dansează prea mult. Țopăie la fiecare melodie de parcă nu a dansat toată viața. Ce bine ar fi să se mai oprească, să facă o pauză și ea și astfel și eu ca mire, aș putea să stau pe scaun, fără a crea impresia că sunt nepoliticos față de ea și față de invitați. Imi place să dansez dar totuși dans după dans este prea mult, iar la un moment dat chiar nu mai pot de oboseală. Nu mai spun de pantofi, deși la început îmi veneau perfect acum îmi par prea strâmți din cauza picioarelor umflate de atâta dans și stat în picioare. Nu am ce face, mă simt prea obosit, mă așez pe scaun, că de dansat voi mai dansa eu toată viața, că doar este timp și de asta.
Pentru plicurile cu darul de bani este o căsuță din carton. La final am ajuns la concluzia că ideea cu această căsuță nu a fost tocmai bună, m-am gândit că ar fi trebuit o vilă din carton cu două etaje în care să intre mai multe plicuri cu bani, să-mi rămână și mie ceva după ce îmi acopăr cheltuielile de nuntă.
Și la altar, în biserică, mirelui îi vin tot felul de gânduri în minte:
Simt că transpir de emoții, încerc să calc cu cea mai mare grijă alături de mireasă, să fiu atent să nu-i stric rochia. Ferească Dumnezeu să o calc pe rochia din dantelă și să-i rup frumusețe de trenă chiar în fața popilor!
Vine și momentul când preotul ne cere să spunem tare rugăciunea Tatăl nostru. Credeam că o pot citi din cartea de rugăciuni, dar nu, trebuie să o spun pe de rost. Sunt copleșit de emoții și nu știu ce să fac. Parcă am uitat această rugăciune deși o știam perfect, că doar am învățat-o din copilărie. Dar am găsit soluția! Mă fac timid, o las pe soție să spună rugăciunea mai tare și eu cu glas încet repet după ea. Și uite așa, trece și acest moment fără să mă fac de rușine în fața oamenilor că nu știu rugăciunea. Cum ar fi fost să mă bâlbâi sau să uit cea mai simplă rugăciune – Tatăl nostru – chiar la nunta mea?
Mă uit în jur, o lumânare arde prea tare și trebuie taiată, dar iată că la un moment dat aproape că se stinge și stau stresat, mă uit la ea, am grija ei, că lumânarea trebuia reaprinsă iar.
Privesc spre tata socru și vai…observ că are costumul șifonat atât de tare că mă gândesc oare l-a scos chiar înainte de nuntă din cutia de la curierat rapid și l-a și îmbrăcat așa necălcat?
Domnișoarele de onoare sunt destul de multe și toate strigă ,,Calcă-l, calcă-l, că-l ții sub papuc așa!ˮ și eu nedumerit spun în gând ,,Poți să mă calci cât vrei, că tot nu simt nimic, e doar o vorbă și atât!ˮ
Toți mă îmbrățișează și mă pupă la nunta mea, chiar de mai multe ori, oare nu este totul prea exagerat, oare nu mai termină cu toate aceste pupături fără rost?
Concluzia care este? Nu te gândi la toate acestea, distrează-te, trăiește momentul, pentru că întotdeauna un asemenea eveniment va fi cu singuranță deosebit și frumos!
