Ce anume cauzează o parte din eșecurile noastre pe plan romantic (și nu numai)? Frica de respingere, frica de a fi refuzat din prima de către persoana pe care o abordezi, sau frica că la un moment dat vei fi respins, părăsit. Şi ce anume cauzează frica de respingere? Experiențele anterioare, în care cineva te-a refuzat și respins.
Însă toți am fost la un moment dat respinși în plan romantic, social, profesional. Cine poate spune că nu a fost niciodată în viața sa refuzat sau îndepărtat? Cine nu a fost rănit? Cine nu a auzit niciodată „ești minunat, dar nu ești potrivit pentru mine”, sau „aș vrea să fim doar prieteni”, sau „nu-i din cauza ta, e vina mea”…
Încă din primii ani de viață și până la sfârșitul ei experimentăm respingerea: ca bebeluș sau copil mic, mama nu ne acordă atenție când avem nevoie; tata nu este acasă. Apoi, unii copii de la grădiniță și școală nu ne plac și ne resping din cercul lor. Apoi, un profesor nu ne laudă munca. Apoi, o persoană de care ne îndrăgostim ne refuză. Apoi, o universitate ne refuză dosarul. Apoi, o firmă ne refuză aplicația…
Unele respingeri dor pe moment, însă altele taie adânc în tine, lăsând cicatrici durabile. Iar aceste cicatrici sunt cele care te opresc să ai încredere, să gândești pozitiv, să acționezi și să reușești. De câte ori nu te-a oprit în loc gândul „oricum nu are rost să încerc” sau „oricum se va întâmpla ca de obicei”?
A fi refuzat, respins, îndepărtat, părăsit, doare. Omul este natural înclinat spre relații și își dorește instinctiv acceptare și aprobare din partea altora. Și cel mai mult doare o respingere în dragoste, în plan romantic. Partea cea mai proastă este că nu învățăm să ne confruntăm mai eficient cu o respingere pe măsură ce ne maturizăm. Nu, o respingere în plan romantic doare la fel la vârsta adolescnței ca și la vârsta matură.
Și te împiedică să mai încerci, să te ridici, să ștergi praful și să o iei de la început. Rămâi cu o teamă că totul se va repeta. Din păcate, cu cât experimentezi de mai multe ori refuzul sau respingerea, cu atât te confrunți mai dificil cu ele – nu te obișnuiești cu ele, nu devii imun.
De ce o respingere în plan romantic duce la o atitudine negativă vis-a-vis de relații și dragoste?
Pentru că nimeni nu se recuperează prea ușor după ce a fost respins, în special dacă era îndrăgostit sau dacă a fost părăsit după o perioadă de relație. De fapt, psihologii ne spun că a te vindeca după ce ești părăsit de un partener de relație este un proces similar cu cel de a te vindeca de o dependență de droguri. Tânjești după partenerul ce te-a lăsat așa cum un dependent tânjește după drog; și în lipsa partenerului te simți la fel de disperat, lipsit de bucurie și de motivație ca un dependent. Iar, odată ce te obişnuieşti fără partener, ţi-e teamă să mai „guşti” din ceva similar, să încerci o nouă relaţie…
Psihologii au descoperit o serie de fapte interesante despre ceea ce se întâmplă în creierul tău atunci când ești refuzat, respins în plan romantic. În primul rând se pare că în creier se activează aceleași arii ca și în cazul unei dureri fizice; de aceea descrii de multe ori suferința emoțională folosind termeni ce se referă la o durere fiziologică (o palmă peste față, un pumn în stomac, o înțepătură în inimă etc.).
În al doilea rând, confruntată cu respingere, persoana intră automat într-o stare pasivă. Se simte neajutorată și slabă, ca și cum nu poate face nimic. Respingerea determină persoana să gândească și să acționeze într-un mod pasiv, chiar și fizic. Psihologii au observat că odată refuzați sau respinși, oamenilor li se încetinește ritmul cardiac; și în plan psihic, tind să gândească pasiv, închizându-se în sine și simțindu-se neajutorați.
Și această neajutorare nu este, din păcate, doar un sentiment temporar – este durabilă, se transformă într-o frică generală de respingere. Odată ce te confrunți cu un eșec sau mai multe, odată ce ai fost respins și ai suferit, în viitor tinzi să nu mai încerci. Nu mai vrei să riști deoarece gândești negativ, gândești că lucrurile se vor repeta.
Este ceea ce se denumește neajutorare învățată – te înveți să gândești că nu are rost să încerci, te înveți să fii pasiv, să nu iei acțiune căci te temi de risc, te temi de o nouă suferință. Simți că oricum nu ai control și putere asupra situației, că orice ai face este inutil, că orice efort nu-și are rostul. Este fapt demonstrat că, atunci când gândești negativ, când te aștepți să nu ai succes, chiar nu vei avea succes și acest fapt este valabil în orice plan al vieții tale.
Și ce faci atunci? Te închizi în tine și te compătimești pentru lipsa ta de noroc, pentru destinul tău crud și viața ta goală. Mai mult, dramatizezi – o respingere care te-a făcut să suferi (sau mai multe) încep să umbrească întreaga ta perspectivă asupra vieții și a lumii. Intri într-o stare în care nimic din viața ta nu ți se pare bun, nimic nu te mulțumește, nimic nu te face fericit.
Eșecul în dragoste pare că domină întreaga viață și te face să privești totul într-o lumină neagră. Şi poate că cea mai mare problemă este faptul că o astfel de stare de spirit este ca o capcană, te blochează, te împiedică să schimbi ceva.
Frica de a fi refuzat sau respins te blochează în a începe o relație de dragoste. Iar în momentul în care îți iei inima în dinți și încerci totuși, chiar dacă ai succes, ea nu dispare. Ea se transformă în frica de abandon, de a fi părăsit și conduce la frica de a te implica cu adevărat, de a iubi cu toată ființa. Rămâi precaut și pesimist.
Multe relații eșuează tocmai din cauza acestei frici: partenerul pare distant, prea puțin implicat, uneori aproape indiferent. Ceea ce îl îndepărtează pe celălalt. Persoana cu care ești nu are de unde ști că atitudinea ta rezervată vine din frica de a fi respins și nu din indiferență, aceasta este tragedia.
?){kind=link}