In ultimii anii, cancerul la pisici a fost o boala destul de frecventa fata de perioada anilor ’80. Principalele tumori care apar sunt: adenocarcinoamele mamare, tumorile amigdaliene, epitelioamele, tumorile oculare. Cele mai agresive forme sunt: cancerul hepatic si cancerul osos.
Medicii veterinari au studiat comportamentul biologic si terapia tumorilor animalelor domestice si au ajuns la concluzia ca exista asemanari intre acestea si cele umane. Un alt lucru important este ca la cancerul de pisici metastazarea se produce le fel ca la cancerul uman, iar tratamentul si prevenirea constituie cea mai mare problema pentru medicii oncologi.
Exista o serie de semne ce avertizeaza ca pisica trebuie sa faca un control de urgenta la medicul veterinar. Dintre acestea fac parte: unele organe pot fi distruse, apare o zona sau o umflatura vizibila si palpabila, apare o compresie a organelor alaturate, este afectata functionarea unor organe. Alte simptome care indica necesitatea unor analize medicale sunt: pisica scade in greutate sau mananca in exces, are mereu senzatia de sete, tuseste, are hemoragii interne sau externe, convulsii.
In cazul cand medicul veterinar suspecteaza o tumora canceroasa, de obicei face analize suplimentare pentru a confirma sau pentru a clarifica diagnosticul. Acestea sunt completate cu unele analize pentru tumori (utilizarea razelor X sau a ultrasunetelor), alte tehnici mai scumpe (scanarea sau diagnosticul imagistic prin rezonanta magnetica IRM), examinarea microscopica a tesutului supus la biopsie sau exudatul faringian.
Tumorile mamare apar la pisicile cu varsta intre sase si zece ani. Principalele cauze sunt: folosirea anticonceptionalelor in exces, obezitatea, sedentarismul, dezechilibrul hormonal, gestatia falsa. S-a ajuns la concluzia ca 30% din cazuri sunt de natura beninga si 70% sunt de natura maligna.
Tumorile cutanate sunt reprezentate de tumori ale glandelor circumanale si diferite carcinoame. Sunt trei tipuri de cancer orofaringian: melanomul, fibrosarcomul si carcinomul. Cele mai multe tipuri de cancer de piele se trateaza prin metoda chirurgicala (extirparea tumorii), iar altele se rezolva prin chimioterapie, fie monoterapie sau in combinatie, prin chirurgie si radioterapie.
Tumorile maligne hematopoetice la pisici se clasifica dupa criterii imunologice.
Tumorile osoase sunt in general osteosarcoame, situate la pisici la oasele lungi (la nivel humeral, radial, femural si tibial). Simptomele vor fi urmatoarele: apare tumefactie locala, fracturi la oasele afectate de tumora, apatie, durere, stare generala proasta, schiopatat. Alte tumori osoase care apar mai rar sunt: condrosarcoame, hemangiosarcoame si fibrosarcoame. Tratamentul este chirurgical, se amputeaza membrul afectat, apoi se face chimioterapie. Chiar si cu rezultate bune, pisica va trai de la 4-5 luni pana la cel mult 3-4 ani.
Tumorile testiculare la motani sunt destul de frecvente si se impart in trei categorii: tumori cu celule interstitiale, tumori cu celule sertoli, seminoame. Aceste tumori se descopera intamplator la o consultatie de rutina de catre medicul veterinar, testiculul fiind marit in volum, denivelat la palpare, sau atrofiat. La unii motani cu tumori testiculare apare sindromul de feminizatie, infertilitatea, scade libidoul. Metastazele sunt mai rare de aceea este suficienta castrarea ca metoda de tratament.
Carcinoamele pulmonare, ale prostatei, ale celulei uterine, ale tractului gastrointestinal apar destul de rar la pisici.
In cazul acestor forme de cancer tratamentul se face cu citostatice, eventual completate cu un tratament hormonal (corticosteroizi). In acesta situatie pisica va avea diferite stari neplacute: se va simti ametita, va vomita etc. Daca pisica nu are pofta de mancare din cauza tratamentului, trebuie sa i se dea mancare calduta, cu miros placut, sau sa i se administreze medicamente de stimularea apetitului. Dieta pisicii bolnave de cancer va contine cantitati mici de carbohidrati, cantitati moderate de proteine, aminoacizi si cantitati mai mari de acizi grasi omega 3.
Cand tumoarea este maligna, chimioterapia nu garanteaza vindecarea si in unele cazuri boala poate recidiva. Cand tumoarea este benigna se indeparteaza chirurgical celulele bolnave. La pisicile care au dureri mari sunt indicate: anestezia locala, medicamentele pentru calmarea durerilor si unguentele pentru piele. De asemenea pisica trebuie miscata cu grija, luata in brate usor, trebuie sa stea pe suprafete moi si confortabile.
Cancerul poate fi prevenit printr-o dieta care sa contina antioxidanti astfel se va proteja animalul impotriva radicalilor liberi (care sunt foarte daunatori pentru sanatatea patrupedului), iar pisicile cu blana alba trebuie ferite de razele solare puternice.