Canarul ivoriu a aparut in urma unei mutatii, genele specifice masculului si femelei si-au pierdut din intensitatea culorii. Factorul ivoriu apare atat la canarii melaninici, cat si la canarii lipocromici. La cei din urma culoarea este mai accentuata.
Cand mutatia apare la un canar galben, penajul acestuia devine alb, asemanator cu fildesul. Factorul ivoriu se poate manifesta intr-o varietate de culori spre rosu, realizandu-se o gama de la rosu ivoriu pana la rosu palid. Calitatea acestor culori este data de usoara brumatura a penajului. Aspectul in ansamblu este moale si delicat.
Avand in vedere culorile diferite, s-a ajuns la sute de varietati de canari. Specialistii au realizat diferite proportii intre cei doi pigmenti, obtinand mutatii genetice numeroase si culori tot mai atractive. Astfel sunt sute de varietati de canari care difera prin nuanta culorii.
Cele mai importante sunt: tipul ivoriu (alb, in timp cu note galbui), ivoriu-roz (obtinut din ivoriu si portocaliu-rosu), ivoriu rosu intens, ivoriu rosu brumat si ivoriu rosu mozaic. Un exemplar bun trebuie sa prezinte o culoare cat mai pura si clara. Brumatura trebuie sa fie uniforma, nici prea stearsa, dar nici prea evidenta, pentru a se pastra culoarea tipica, mai ales pe spate si coada unde intensitatea acesteia este mai mare.
Canarul ivoriu este pretuit de crescatorii de pasari mai mult pentru culoarea penajului si mai putin pentru cantec. Este o pasare rezistenta, sanatoasa, o companie placuta si usor de crescut. Este destul de prolifica, se reproduce relativ usor daca are conditiile adecvate de hrana, lumina, temperatura si igiena. Face parte din ordinul Passeriformes si familia Fringillidae.
Video – Canarul ivoriu galben: