Am trăit ani întregi în frică, cu un soț și tată bețiv ce ne abuza!

Abuzurile in familie: un subiect sensibil, o realitate greu de acceptat; pentru cei care nu trec prin aceste traume, este dificil sa isi inchipuie exact ceea ce se petrece in spatele usilor inchise. Iar violenta in familie este, din pacate, un secret de familie, cei implicati fiind des prinsi in aceasta capcana, fiindu-le prea frica sau rusine sa ceara ajutor. Va prezentam povestea unei sotii si mame ce a trait ani intregi alaturi de un sot si tata abuziv si care a avut curajul sa spuna „stop” (va multumim pentru mailurile trimise; pentru a impartasi cu noi mai multe povesti din viata voastra, asteptam mail pe contact@familist.ro).

Am trait ani intregi in frica cu un sot si tata ce ne abuza!

Am vazut ca ati scris despre violenta in familie: insa asa teoretic totul suna sec (nu doresc sa critic), totul suna ca ceva ireal. Insa realitatea este atat de cruda, atat de greu de inteles, de realizat incat doar povestile adevarate, cum este aceasta, pot deschide ochii. Am trait ani de zile cu un barbat betiv ce m-a abuzat – si ceea ce e mai rau, ce mi-a abuzat copilul. Cum am putut, intrebati? De ce nu am plecat?

Unde sa plec? Ce sa fac? La cine sa cer ajutor? Cine m-ar fi primit pe mine si pe baietelul meu? Sa ma duc la un adapost cu copilul? Sa il fac sa traiasca intr-un centru? Pentru cat timp? Si apoi unde mergem? Acestea au fost intrebari pe care as fi vrut sa le pun tuturor celor care sfatuiau femeile abuzate sa plece de acasa, sa isi paraseasca sotii.

Sotul meu a fost bun cu mine la inceput. De fapt, s-a schimbat cu mult dupa nasterea baietelului nostru. A inceput sa bea atat de des, incat nu il mai vedeam treaz la minte decat dimineata. Inca din primul an de viata al lui Mihai (baietelul nostru), s-a purtat rau cu el, in ideea ca parca nici nu exista copilul. M-a invinuit ca nu este copilul lui! Mi-a zis ca am facut copilul ca sa-l leg de mine si sa ii fur toate bucuriile!

Spunea ca nu-mi pasa de el si ca rasfat prea mult copilul (adica rasfatam bebelusul pentru ca il tineam in brate). Venea beat si tipa de fata cu copilul, care plangea bineinteles, ceea ce il enerva si mai mult. Si fie pleca din nou la baut, fie ma punea sa inchid copilul in cealalta camera (locuiam intr-un apartament mic, dar aveam doua camere) si nu ma lasa sa merg sa il linistesc. Ma punea sa las bebelusul singur, sa se invete sa nu mai planga.

Nu a trecut mult si a devenit violent, cand se enerva, dadea in mine. La inceput, cate o palma si eu, proasta, il scuzam: stres, oboseala, alcool. Voiam sa cred ca nu barbatul pe care il stiam eu face asta, ci ca e doar o faza prin care trece. Puneam in seama alcoolului totul si speram ca odata ce lucrurile devin mai bune, nu va mai bea si totul va fi in regula.

Nu a fost asa, bineinteles. A inceput sa ma acuze ca ziua imi fac de cap cu altii. De ce nu ma mai culcam cu el? Inchipuiti-va cum sa ma culc cu el, daca el ma trata asa! Ma acuza si ca-s o grasa si de ce nu fac ceva sa scap de greutatea pe care am pus-o in timpul sarcinii. Si ca-s o lenesa si de fapt am facut copilul ca sa nu muncesc si sa stau pe banii lui. Intr-o noapte, s-a intamplat prima data sa ma violeze; da, acesta e cuvantul, altul nu exista. Dormeam si m-a trezit si s-a intamplat, oricat am incercat sa il refuz. M-a lovit, a tipat, m-a bruscat; iar eu am acceptat pana la urma si l-am lasat, pentru ca nu voiam sa tip asa de tare incat sa auda copilul.

Nu avea un salariu mare si tot invinuia pe oricine, numai pe el nu: seful lui il uraste, colegii comploteaza impotriva lui, sistemul e corupt etc. Numai el nu era de vina. A fost penalizat de cateva ori – oare nu pentru ca alcoolul il facea din ce in ce mai neatent? Orice cheltuiala a mea era o greseala si ma pedepsea (la propriu) cand i se parea ca dau bani in vant. Iar pentru el, a da bani in vant insemna si mancarea si hainele pentru copil! Doar vodka, berea si tigarile lui erau cheltuieli necesare! Nu spun ca am ajuns sa stam fara cablu, telefon sau alte lucruri de „lux”. Ne taiau curentul mereu.

Cam asta a fost viata mea timp de 5 ani. Scandalurile deveneau din ce in ce mai urate si pe masura ce copilul crestea, mi se rupea inima ca stiam ca le aude; bataile au trecut de la palme la adevarate lovituri; cand el avea chef de putina dragoste, eu stiam ca nu pot sa spun nu. Suna incredibil, dar ma obisnuisem intr-un fel. Ba chiar invatasem sa stiu in ce stare e cand ajunge acasa, asa incat sa stiu la ce sa ma astept. M-am bucurat cand am resit sa ma angajez (sunt casiera) si sa plec de acasa, insa imi faceam griji pentru copil.

Nu va vine sa credeti, dar lucrurile au devenit cu mult mai rele; prima oara l-a batut pe Mihai cand copilul avea cam 4 ani si ceva. Nu a fost o bataie prea serioasa, a pornit pentru ca baiatul a spart un pahar. Incepusem sa am cosmaruri: daca o sa ii faca ce imi facea si mie? Daca o sa-l abuzeze la fel? Si asta s-a intamplat.

Inchipuiti-va cum este sa plangi si sa tipi la sotul tau care iti bate in fata ta copilul de 5 ani, pana ce acesta face pe el! Inchipuiti-va cum e sa stergi sangele din nas copilului si sa ii pui gheata pe vanatai, stiind ca tatal lui a facut asta. Inchipuiti-va cum este sa incerci sa-ti feresti copilul de propriul tata, soptindu-i sa fuga in camera si sa se prefaca ca doarme. Inchipuiti-va cum e sa doresti ca propriul copil, pe care-l iubesti atata, sa plece de langa tine, doar ca sa fie in siguranta.

Cred ca innebunisem putin. Incepusem sa ma gandesc ca o sa-l omor daca imi mai bate copilul. Deja ma gandeam la copil ca fiind doar al meu. Eram hotarata sa plec, dar imi era atat de frica. Si nu stiam cum. La politie nu. La adapost nu. Inainte de a se face 6 ani de o astfel de viata, in care sotul ma abuza si imi abuza copilul, am avut o noapte de cosmar. Cred ca am fost la un pas de a il omori in somn.

Venise beat, se luase de mine pentru ca mancarea era rece si proasta, pentru ca eram urata, pentru ca nu faceam bani; apoi de copil pentru ca, dupa vorbele lui, era un idiot fara rost. Din fericire, pe baiat l-a lovit doar o data si s-a concentrat pe mine apoi, permitandu-i lui Mihai sa dispara de langa el. A fost o noapte de care nici acum nu pot sa imi amintesc in detaliu si prefer sa nu spun prea multe.

Am plecat. Am plecat la tara, la mama si tata, care nu erau de acord sa imi parasesc barbatul, dar care, dupa ce mi-am facut curaj si le-am spus totul, ne-au primit. Baiatul s-a dus acolo la scoala, am gasit si eu de lucru la alimentara. Aici stam si acum si au trecut 4 ani. De un an, am curaj sa ma vad cu un alt barbat (am divortat intre timp, nu fara probleme), un barbat onest si bun, desi multi i-ar spune „taran get-beget”; ei si? E un barbat cu inima buna si tine la copilul meu si il ajuta, aratandu-i in primul rand ca nu toti barbatii sunt niste monstri.

Cred ca vom ramane aici, unde avem o viata simpla, dar care pare un vis frumos comparand-o cu viata noastra din trecut. Imi fac mari griji pentru Mihai: eu stiu ca am avut putere sa trec peste si sa uit (caci nu doresc sa imi amintesc). Dar cu copilul cum ramane, cum va reusi el sa treaca peste anii de abuz si sa uite de atata tristete, atata frica, atata suferinta? Sa iti auzi tatal spunandu-ti ca esti gunoi, ca esti degeaba si idiot, ca mai bine ai muri! Sa suporti batai si sa auzi mereu cum mama ta este batuta.

Sper ca si Mihai va fi puternic si va fi bine; este un copil tacut, insa nu pare sa aiba probleme grave. Cu iubirea mea, cred ca totul va fi bine. Iar eu ii pot da din forta mea, in timp ce noul barbat din viata mea imi da din forta lui. Am vrut doar sa va povestesc asta, pentru ca multi nu cred ca asemenea lucruri chiar se intampla. Dar se intampla: si noi, eu si Mihai, suntem cei norocosi care au scapat usor!