Desi nu s-ar spune, copiii sunt cei mai buni observatori. Adultii au impresia gresita ca un copil nu vede, nu recepteaza toate informatiile care-i sunt puse in fata. Nu e deloc asa. Copilul observa si memoreaza totul si pentru ca doreste ca perioada copilariei sale sa treaca mai repede, copiaza obiceiurile adultului in tentativa de a-i semana.
Ai grija ce faci, copilul te urmareste si face exact ca tine!
Capacitatea mimetica a copilului nu trebuie nici minimalizata, nici ignorata. Ea poate constitui un mijloc de educatie si formare a copilului, dar ii si poate dauna daca nu este luata in seama. De altminteri, in toate sistemele de educatie, mai vechi sau mai noi, se arata ca puterea exemplului este foarte puternica si poate fi folosita de parinti si educatori.
Inca de la varsta foarte mica, copiii isi observa parintii. Fetitele isi urmaresc mamicile cum se imbraca, cum se machiaza si isi doresc in secret sa le imite, sa fie ca ele. Nu exista fetita care sa nu fi incercat macar o data rujul mamei, pantofii cu toc sau o fusta viu colorata. Baietii isi ingroasa vocea, se fac ca fumeaza si impusca infractori. Ocupatiile barbatesti prin excelenta ii tenteaza si isi doresc sa aiba aceeasi autoritate si prestanta ca si tatii lor. Toate acestea sunt lucruri normale, fac parte din iluzia aceea prin care copiii ard etapele si doresc o viata de adult.
Problema intervine atunci cand, urmarindu-si parintii, copiii observa si obiceiuri pe care n-ar trebui sa le imite si mai grav, sa le si practice atunci cand va fi posibil. Exemplul fumatului este cel mai elocvent; in familiile in care un parinte sau chiar amandoi fumeaza, este aproape sigur ca si copilul va incerca sa fumeze in adolescenta, daca nu cumva si mai devreme, prin experimente scurte si neplacute. Degeaba ii vei spune ca “ fumatul nu e sanatos”, sfatul tau va fi ignorat pentru ca este contrazis de exemplul pe care i l-ai dat. Iar “ tu sa nu faci ca mine” este chiar inutil sa-i spui; daca stii ca nu e bine, tu de ce te-ai apucat de fumat? Eu de ce sa nu fac la fel? , se va intreba copilul.
Aceeasi modalitate de a actiona au copiii si in cazul altor obiceiuri nesanatoase: consumul de alcool, comportament violent, fizic sau verbal, infidelitate sau usuratate, abuzul de medicamente sau droguri. Parintii care au asemenea obiceiuri, pe care le si arata copilului, vor avea nenumarate probleme in educatia si formarea copilului lor. Este de dorit ca atunci cand adultul are un obicei nesanatos de care nu se poate dezbara, sa incerce sa-l ascunda cat poate de mult, pentru a nu constitui un exemplu prost pentru el. Acest lucru chiar este posibil, cu vointa si control, pentru binele copilului tau.
La fel de importanta este atmosfera familiala in care creste copilul. Pentru un copil crescut intr-o familie unde este mereu tensiune, unde se vorbeste tare si gesturile violente se practica, va fi normal ca si el sa se comporte astfel.
Intr-o familie unde calmul si armonia domnesc, copilul va fi mai destins si fericit. Orice cuvant vulgar va fi auzit si repetat, orice gest nepotrivit va fi imitat, dar aceste lucruri se pot corecta putin cate putin; atmosfera in care creste copilul are insa o importanta covarsitoare pentru sanatatea mentala si emotionala a copilului, pentru ca ea isi pune amprenta asupra comportamentului si sentimentelor sale ca adult. Un parinte afectuos, care nu are probleme sa-si manifeste sentimentele si emotiile va avea un copil care va invata sa fie la fel, un parinte sever si retinut in manifestari va avea un copil inhibat, timid si incapabil sa iubeasca.
Daca in casa domneste dezordinea, cu greu vom putea educa copilul sa fie ordonat si disciplinat; daca in casa se barfeste si exista invidie fata de rude sau prieteni, in nici un caz copilul nu va fi generos si onest. Tot ce face sau gandeste parintele va fi “imprumutat” de catre odrasla sa, caci e normal ca cel mic sa creada ca parintele lui nu greseste niciodata.
Surprinzator sau nu, copiii nostri vor imprumuta de la noi si modelul de a fi parinte si de a educa propriii copii. Se stie bine ca un copil abuzat va proceda de multe ori la fel cu proprii copii, un copil crescut intr-o familie dezorganizata si neglijat, va face la fel atunci cand va avea copii, neasumandu-si responsabilitatile si dificultatile cresterii copilului intr-un mediu normal.
O palma data fiului este normala, pentru ca “ asa a facut si tata cu mine si mi-a prins bine”, “ nici mama nu-mi dadea bani de buzunar si asa m-a invatat sa muncesc”, “ si pe mine ma lasau ai mei acasa singur si n-am patit nimic”, “si eu dormeam pe intuneric si nu-mi era frica de nimic” si cate si mai cate astfel de exemple se pot gasi ca explicatii pentru un comportament parintesc tras la indigo dupa cel al parintilor sai, uitandu-se sau ignorand faptul ca parintii proprii n-au fost chiar infailibili ca educatori, iar copilul sau merita mai mult.
Acelasi “model” il va imprumuta copilul si din felul in care parintele isi trateaza partenerul de viata. Mamele care au fost sotii supuse si lipsite de reactii au fete care accepta orice tratament de la partenerul lor, tatii autoritari si care manifesta sindromul de “barbat in casa” dau un exemplu prost copiilor, care vor proceda la fel mai tarziu. O familie in care mama si tata sunt parteneri egali, unde exista afectiune, respect si armonie intre ei, unde responsabilitatile sunt impartite este un mediu sanatos si normal in care pot sa creasca copii care vor avea la randul lor o viata de familie sanatoasa.
Se intampla, de asemenea, ca ai nostri copii sa imprumute obiceiuri, bune sau rele, din cercul de prieteni, rude sau cunoscuti, sau de la colegii de la gradinita sau scoala. Trebuie sa aratam aceeasi atentie si la aceste aspecte, la momentul potrivit, cu o interventie ferma in cazul unor “ imitatii” nedorite: de limbaj, de comportament sau de aspiratii. Sa nu ne lasam copilul influentat decat in masura in care aceste influente sunt benefice pentru el.
Ochii copiilor nostri ne urmaresc, ne cantaresc si chiar ne pot judeca. Sa le dam un exemplu bun, dar sa nu jucam niciodata perfectiunea. Nu suntem si nu avem cum sa fim perfecti. Meseria de parinte se invata si ea in timp, cu erori si succese; este greu, dar nu imposibil. Daca gresim, sa nu ezitam sa ne recunoastem greselile chiar in fata copiilor nostri; doar asa vor invata si ei, chiar din greselile noastre, dar reusita va fi una a tuturora, parinti si copii laolalta.
