Dragoste și relații5 reguli pentru o căsătorie mai bună, mai fericită

5 reguli pentru o căsătorie mai bună, mai fericită

Cuvântul „fericit” apare frecvent în discursurile de nuntă, însă oamenii nu fac eforturi pentru a fi fericiți în cuplu. Unii cred că atunci când se căsătoresc fericirea vine de la sine, însă asta nu se întâmplă întotdeauna. Fericirea trebuie construită, ea nu este un „supliment” la nuntă. Cheia unei relații fericite nu este neapărat căsătoria. Mulți oameni reușesc să fie fericiți în cuplu, însă mulți nu. Asta se întâmplă pentru că ei nu au maturitatea spirituală pentru a fi într-o relație pentru totdeauna.

Află în acest articol care sunt cele 5 reguli pentru a avea o căsătorie mai bună și ce ar trebui să facă oamenii pentru a fi fericiți în cuplu.

Navigare rapidă în articol:

  1. Cele 5 reguli pentru o căsătorie mai bună
  2. Exprimarea afecțiunii
  3. Farmecul căsătoriei

1. Cele 5 reguli pentru o căsătorie mai bună

În Japonia, numărul mamelor singure este din ce în ce mai mare, numărul de divorțuri a crescut în ultimii ani. De obicei, în familii, bărbații muncesc foarte mult, până la ora 22, iar femeile se ocupă de creșterea copiilor. În cazurile de custodie comună, femeile trebuie să fie responsabile financiar pentru copiii lor. Astfel, ele muncesc cu normă redusă, au job-uri part-time sau au locuri de muncă cu salarii mici. Multor femei le este greu să se angajeze în locuri de muncă bine plătite, cu normă întreagă.

Conform unui articol de pe CNN, există 5 reguli pentru o căsătorie mai bună, care au fost stabilite de Kiyo – un bărbat căsătorit cu soția sa Kimi, în vârstă de 55 de ani. Kiyo este fondatorul organizației Aisaika din Japonia. Aceasta se ocupă cu promovarea unui stil de viață al Aisaika („Soțul adorat”), din cultura tradițională a Japoniei.

Kiyo a decis să spună care sunt cele 5 reguli pe care le aplică în mariajul lor, deoarece mulți oameni au devenit curioși să afle cum de erau așa de fericiți.

Iată care sunt cele 5 reguli pentru o căsătorie mai bună în opinia lui Kiyo:

  • Vino acasă mai devreme, înainte de ora 20
  • Creează o atmosferă relaxantă
  • Cheamă-ți soția pe numele ei
  • Uită-te în ochii ei
  • Ascultă ce are de spus.

2. Exprimarea afecțiunii

Cuplurile care sunt fericite nu renunță niciodată să depună efort pentru a-și exprima zilnic afecțiunea. Mulți ar spune că: „Știu și eu asa, nu este ceva nou pentru mine”; totuși oamenii căsătoriți nu fac asta, probabil că nu înțeleg cât de importantă este exprimarea afecțiunii.

Unii spun că „declarațiile de dragoste au o perioadă de valabilitate” și chiar așa este. Oamenii care fac declarații de dragoste rar, vor vedea că nu au parte de o relație fericită. După ce acea „perioadă de valabilitate expiră”, respectiv după ce declarațiile de iubire sunt uitate, se pierde din farmecul relației. Fiecare trebuie să facă eforturi în cuplu pentru menținerea armoniei și iubirii. Dacă o persoană uită să-și exprime afecțiunea în fiecare zi, să spună mai des „Te iubesc„, cealaltă persoană va sesiza asta imediat și va înțelege că nu este iubită cu adevărat.

În multe cupluri expresiile de dragoste, atențiile și gesturile tandre sunt rare, sau uneori chiar inexistente. Asta duce la probleme în cuplu și răceală între soț și soție. Psihiatrii spun că: „Femeile simt nevoia de a fi iubite, iar iubirea trebuie exprimată prin cuvinte, arătată, demonstrată, reînnoită zilnic.”

Spre deosebire de femei, bărbații vor mai mult să facă dragoste, decât să se exprime prin cuvinte. Ei se simt mai confortabil așa, astfel își exprimă dorința și iubirea.

Multă răbdare și toleranță

Oamenii trebuie să aibă toleranță și multă răbdare față de partener. În relația de dragoste ei vor experimenta temeri și atașamente și nu este doar asta. Sunt multe lucruri pe care le înveți pe parcurs și pe care trebuie să ai răbdare să le gestionezi.

Probabil mulți vor crede că este simplu, că se vor descurca de minune, însă vor vedea că nu este atât de ușor. În relațiile de cuplu, dar mai ales în relațiile intime, unde fiecare are anumite dorințe ascunse sau fantezii, ce se declanșează în ființa umană, care sunt încă vii și care vor ieși la iveală, apare tendința de control. Oamenii experimentează astfel de lucruri și de multe ori, dacă nu sunt mulțumiți, renunță și trec la următoarea relație.

În cuplu oamenii trebuie să înțeleagă iubirea, să lase spațiu pentru toleranță și introspecție, să aibă răbdare, pentru că altfel, dacă acționează la nervi pot provoca alte tendințe care duc la distrugerea relației.

Oamenii trebuie să prețuiască toate etapele pe care le aduce viața: și momentele de singurătate și momentele de conviețuire în cuplu. De asemenea, ei nu trebuie să facă ceva exagerat, forțat, să încerce să fie perfecți în rolul lor, pentru că nu vor reuși și nu asta este secretul fericirii. Nu au existat oameni perfecți și nici personalități perfecte niciodată. Oamenii nu sunt perfecți, ei au și calități și defecte.

Aroganța distruge relațiile

Mulți oameni sunt aroganți, au impresia că totul li se cuvine. În dragoste însă nu trebuie să existe aroganță. Unii spun cu aroganță: „Trebuie să faci asta sau cealaltă. Trebuie să ai încredere în mine, pentru că ești căsătorită cu mine.”

În dragoste oamenii trebuie să se simtă liberi, să simtă că viața lor a devenit mai ușoară. Dacă se simt controlați, comandați, ei nu se simt fericiți. Nimeni nu dorește să fie criticat, pentru că fiecare își face autocritica și asta este deja suficient; fiecare se corectează singur pe parcursul vieții. Deci, relația trebuie să fie armonioasă, să „se dezvolte, să curgă ca un râu.” Dacă se așteaptă prea mult de la partener, adică imposibilul, asta înseamnă speranțe care nu se vor împlini și asta creează dezamăgiri.

Cel mai oribil lucru este să impui ceva partenerului, să îl obligi să facă ceea ce nu-și dorește. Fiecare trebuie să înțeleagă că sunt multe lucruri pe care nu le putem îndeplini. Oamenii nu trebuie să facă promisiuni dacă știu că nu le vor respecta, văzând în ele inutilitatea lor. Cei care sunt aroganți, care impun diferite lucruri partenerului greșesc foarte mult, asta arată de fapt o adevărată lipsă de înțelegere a vieții și a existenței din partea lor.

Astfel de oameni au o gândire limitată; ei nu fac decât să pună presiune asupra partenerului și să-i producă tristețe sau durere. Din această atitudine nu iese nimic frumos în relație. Concluzia este că oamenii trebuie să fie atenți cu sentimentele celorlalți. Fiecare trebuie să-și lase partenerul să fie liber, să se simtă fericit, ăsta este secretul relației.

Adevărata aroganță într-o relație este să crezi că este de datoria cuiva să te facă fericit. În realitate oamenii trebuie să încerce singuri să fie fericiți, comportându-se într-un mod armonios, fără a răni sentimentele altei persoane.

3. Farmecul căsătoriei

Mulți dintre cei care au fost căsătoriți și au divorțat au tendința de a se recăsători mai ușor decât cei care nu au fost niciodată căsătoriți. Ei știu ce înseamnă să fii căsătorit și să ai un partener, sunt obișnuiți cu viața de cuplu deși poate nu au avut norocul unei căsătorii fericite în trecut.

Cei care nu au experimentat căsătoria au obiceiul să se laude într-un mod exagerat că se simt bine așa, ei spun: „Sunt bine singur; nu sunt atașat de nimic. Viața mea este ok astfel. Asta este viața mea acum.” În realitate, lucrurile nu sunt într-o manieră tocmai pozitivă, pentru că de fapt este minunat să ai un partener, pe care să-l iubești și care să te iubească. Să fii singur mult timp nu este bine, nu te simți fericit.

Conform unor studii realizate de cercetători și prezentate pe HealthDay News, în 2019, există o legătură între căsătorie și durata de viață. Oamenii care sunt căsătoriți trăiesc mai mult decât cei singuri.

Care sunt beneficiile căsătoriei, a relației de cuplu

Potrivit cercetătorilor rata de deces la femeile căsătorite este de două ori și jumătate mai mică decât la femeile văduve. Concluzia, în urma studiilor, a fost că persoanele care au o sănătate mai bună sunt mai susceptibile să se căsătorească. De asemenea s-au precizat aspecte despre beneficiile căsătoriei și anume:

  • Oamenii căsătoriți au o viață sexuală activă și sănătoasă ca parte importantă a bunăstării generale
  • Reducerea riscului de boli de inimă și boli cardiovasculare – acesta fiind un fapt dovedit științific; s-a demonstrat că oamenii divorțați sau văduvi au o dispoziție mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare decât cei căsătoriți; de asemenea s-a observat că oamenii necăsătoriți au un nivel mai ridicat de colesterol și o incidență mai mare a insuficienței cardiace și a tensiunii arteriale
  • Sprijinul social este mai mare în cuplu, iar asta menține și echilibrul emoțional; oamenii își acordă ajutor reciproc, alimente, medicamente și alte lucruri, ceea ce poate conta enorm pentru partener
  • Sentimentul de protecție pe care îl simți în relația de cuplu oferă stabilitate și sănătate celor două persoane; oamenii singuri sunt mai introvertiți și au un risc mai mare de a dezvolta dezechilibre emoționale
  • Are un rol important pentru bunăstarea emoțională a celor două persoane din cuplu
  • Dezvoltarea toleranței pentru partener și respectul față de el ajută la construirea de valori sociale și asta menține stima de sine și sănătatea în general
  • Un stil de viață ordonat, echilibrat și armonios poate ajuta la relaxarea minții și gestionarea stresului
  • Realizarea unor planuri împreună, de activități sau de călătorii, are un efect pozitiv și ajută în combaterea depresiei.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.