Adolescenta este o perioada foarte complicata in dezvoltarea copilului dinspre varsta mica, a copilariei, spre tinerete si apoi maturitate. Se produc schimbari majore atat fiziologice, cat si psihice si comportamentale. Pe de alta parte, este si o perioada frumoasa, in care se consolideaza trasaturi de caracter, apar primii fiori ai iubirii, se intrevede putin cate putin adultul de mai tarziu. Ramane insa o perioada dificil de traversat, atat pentru adolescentul care o parcurge, cat si pentru parintii lui. De altminteri, nu sunt parinti putini aceia care marturisesc ca aceasta perioada a adolescentei a fost din punctul lor de vedere mai greu de depasit, decat perioadele trecute ale varstelor mici ale copilariei.
De ce oare adolescenta este o perioada atat de dificila?
Din cauza schimbarilor prin care trece, adolescentul nu este inteles si nu se intelege nici el insusi. Nu stie sa comunice inca despre ele, nu stie cum sa le recepteze si sa se acomodeze cu ele, i se pare ca este un hibrid, nici copil, nici adult. Personalitatea inca neconturata, fiziologia in transformare, chipul, vocea, corpul intreg schimbate de la o luna la alta, toate il arunca intr-o stare de confuzie si nervozitate. Daca la acestea se mai adauga si lipsa de implicare si intelegere din partea familiei, atunci putem vorbi chiar de o criza pe care trebuie s-o traverseze pe cont propriu adolescentul.
Dar ce loc au starile depresive ale adolescentului in acest proces de dezvoltare care este normal, natural, cu accente mai mult sau mai putin manifestate? Tocmai din cauza avalansei de schimbari prin care trece si pe care adolescentul nu stie sa le gestioneze, e posibil sa apara si starea de depresie. Simtindu-se deosebit de ceilalti, uneori chiar ridicol sau marginalizat, lipsit poate de suportul afectiv al celor apropiati, adolescentul devine depresiv. Coplesit de noile lui stari fiziologice, de transformarile traversate, de amenintarea responsabilitatilor de adult care se profileaza la orizont, adolescentul, renuntand la copilarie, resimte o stare care de obicei caracterizeaza maturitatea si problemele ei diverse: depresia.
Cum ne dam seama ca adolescentul este depresiv? Pe langa manifestarile deja cunoscute, adolescentine, cele prin care vor sa socheze si sa se delimiteze de lumea adultilor (prin tunsoare, cercei in diferite zone ale corpului, tatuaje, imbracaminte extravaganta, manichiura, limbaj codificat, preferinte muzicale excesiv de originale, comportamente de rebeliune etc.), un adolescent este expus starii depresive.
Depresia lui nu se manifesta numai printr-o stare de tristete, de melancolie, ci si printr-o retragere din lume, prin izolare asumata si singuratate prelungita. In ideea ca nu este inteles si acceptat asa cum este acum, adolescentul prefera o lume numai a lui, din care adultul este exclus, si din care poate face parte eventual numai “un coleg de suferinta“, adica tot un adolescent.
In timpul starilor depresive adolescentul nu comunica mai deloc, se razvrateste impotriva hotararilor luate de parinti si ia de unul singur decizii extreme. I se pare deja ca este singur stapanul propriei sale sorti si atunci procedeaza in consecinta, nemaiconsultand pe nimeni. Putem avea cazuri in care ruptura cu parintii sa ajunga la cote maxime; adolescentul le refuza orice implicare in viata lui si decide ca a venit momentul sa plece de acasa.
Mai simplu: in cazul in care copilul tau de 14-17 ani este mai tot timul abatut, sta mai mult in camera lui, nu vorbeste, nu mai povesteste ce a facut la scoala, nu participa la evenimentele familiei, se izoleaza de prieteni si rude, nu se mai integreaza in cercul de colegi si nu mai frecventeaza intalnirile grupului din care facea parte, atunci poti banui ca traverseaza o perioada de depresie. Manifestarile adolescentului depresiv difera de la caz la caz, dar oricare ar fi ele, parintele este primul care trebuie sa intervina.
Ce poti face ca parinte daca ai in casa un adolescent depresiv?
Ce putem face? Tocmai pentru ca adolescentul refuza lumea adultilor, trebuie un efort sustinut, cu mare delicatete si diplomatie, pentru a ne apropia de el. Trebuie ca el sa inteleaga de la noi ca traverseaza stari oarecum normale, ca nu e atat de diferit de altii, ca nimeni nu ridiculizeaza nici schimbarile vocii sale, nici ale corpului sau. Totul va trece. Putem da exemple despre modul in care am traversat noi aceasta perioada dificila, putem povesti despre relatia dintre noi si proprii parinti, eventual daca au fost greseli din partea unora sau nu. Discutiile acestea nu trebuie totusi fortate, impuse. Adolescentul este foarte sensibil si la prima gafa se va retrage in “carapacea“ lui.
Trebuie timp si rabdare; trebuie sa aratam ca suntem demni de increderea lui; trebuie sa aratam ca nu minimalizam deloc problemele lui, ca le tratam la modul cel mai serios si ca dorim sa gasim solutiile cele mai potrivite pentru rezolvarea lor. Trebuie sa simta continuu afectiunea si sprijinul nostru. Daca un lucru il poate ajuta sa treaca peste starea depresiva, sa-l indeplinim fara a sta pe ganduri; fara a fi rigizi si renuntand la inclinatia de a controla excesiv totul, va trebui sa aratam mai multa toleranta fata de dorintele copilului nostru.
Daca doreste parul mai lung sau zero, un cercel in ureche sau o anume haina sau gheata, sau alte si alte lucruri despre care el crede ca-l definesc in aceasta perioada, deciziile trebuie luate impreuna si este de dorit sa fim de acord cu el, intre anumite limite. Trebuie sa-l convingem ca ne poate spune orice, ca vom gasi solutii impreuna. Trebuie sa dovedim in aceasta situatie ca putem fi nu numai parintele lui, ci si prietenul lui.
Trebuie, de asemenea, sa cream un cadru potrivit ca adolescentul sa discute si despre viata sa sentimentala. Este varsta la care toata lumea se indragosteste, iubeste “pentru tot restul vietii“ si sufera enorm daca relatia se sfarseste. Daca iubita sau iubitul te paraseste, simti ca viata ta s-a terminat. Intensitatea sentimentelor adolescentului da o nota speciala acestor povesti de dragoste care, in timp, devin amintiri frumoase.
Trebuie sa fim alaturi de suferinta adolescentului, sa-l sustinem si sa-l incurajam si daca prima dragoste nu se uita niciodata, vor mai fi si altele, la fel de intense si frumoase; acesta trebuie sa fie sfatul nostru, impartasindu-i totodata propriile noastre povesti de dragoste. Parintele nu trebuie sa joace inaccesibilitatea si perfectiunea, ca si cand nu a trait niciodata asa ceva si nu a suferit niciodata. Dimpotriva, a se confesa copilului sau in astfel de momente este o metoda de a-l ajuta sa depaseasca starea de depresie si de a consolida relatia dintre ei doi.
Din pacate, exista si cazuri in care starea de depresie a adolescentului atinge patologia. Daca eforturile parintelui au fost inutile, iar adolescentul s-a retras si mai mult in lumea lui, atunci este indicat sa apelam la ajutorul psihologului sau psihiatrului. Numai specialistul va decide ce este de facut; datoria parintelui este aceea de a nu ignora starea de sanatate a copilului sau.
