De ce apare izolarea sociala la adolescent, de ce acesta se retrage in sine si se retrage din lume? In mod obisnuit, varsta adolescentei este cea la care tanarul pune accent pe relatiile cu covarstnicii, integrandu-se in grupul de prieteni si distantandu-se intr-o masura de familie. Prietenii devin foarte importanti pentru adolescent, iar prin integrarea intr-un grup, acesta isi cristalizeaza individualitatea si isi gaseste un reper.
Insa ce se intampla atunci cand adolescentul pare a nu avea prieteni, pare a nu se intelege cu colegii sai, stand marea parte a timpului inchis in camera sa? Cand, in loc sa va dea batai de cap pentru ca iese prea mult din casa si vine la ore tarzii, el va ingrijoreaza pentru ca nu iese mai deloc si nu are prieteni? De ce apare izolarea la adolescent?
De multe ori, izolarea nu este o alegere a adolescentului, ci un efect al respingerii sale de catre covarstnici: cand tanarul este cumva diferit de ceilalti, el va fi batjocorit si respins, exclus din grup. Iar aceasta respingere duce la accentuarea problemei sale si la decizia de a se autoizola de toti ceilalti, pentru a se apara. Tanarul ce se simte exclus va ajunge la concluzia ca ii este mai usor sa se izoleze de cei din jur, in loc sa se mai confrunte cu ei.
Cand apare izolarea la adolescenti
Ca aspect fizic – cei cu defecte sunt mai retrasi si neincrezatori, atragand prin neincrederea lor criticile si comentariile colegilor. Cei cu abilitati exceptionale si cu rezultate scolare excelente sunt de asemenea exclusi si batjocoriti, la fel cei cu probleme de invatare si rezultate extrem de proaste. Cei excesiv de timizi, ale caror abilitati sociale lasa de cerut, vor fi luati peste picior si respinsi. In general, cei care sunt in mod vizibil diferiti – arata altfel, se poarta altfel, au alte interese, au aptitudini exceptionale sau reduse – sunt exclusi din grupurile de covarstnici. Desi valorizeaza individualitatea si unicitatea, adevarul este ca adolescentii pun in practica accent pe conformism – a fi conform asteptarilor grupului, a fi ca ceilalti.
Ce efecte va avea izolarea adolescentului? Dupa cum s-a mentionat, odata ce este exclus si respins de catre covarstnici, acesta va accentua izolarea sa, se va retrage in mod voit de la interactiunile cu ceilalti. Adolescentul se poate retrage in propria sa lume, o lume a reveriei, o lume a inchipuirii, stand in camera sa, citind, uitandu-se la filme, ascultand muzica, jucandu-se jocuri in care este un personaj eroic si stand pe retele de socializare, in care poate vorbi mai simplu cu altii.
El devine absent si pasiv in viata de zi cu zi, poate avea probleme la scoala – lipsa de incredere in sine si de interes daunand rezultatelor sale scolare. Relatiile virtuale ii pot oferi un substitut pentru cele autentice – insa acestea nu pot sa indeplineasca nevoia sa de contact uman si nici nu ii pot ajuta abilitatile sociale.
Alteori, cand adolescentul se simte respins si se izoleaza, el acumuleaza furie, furie combinata cu lipsa de incredere in sine si cu durerea de a se simti nedorit de ceilalti. Toate aceste emotii pot declansa o reactie de autoaparare sub forma atacurilor. Adolescentul incearca sa se ascunda, sa isi ascunda teama, durerea, neincrederea prin comportamente arogante, critice, indiferente sau chiar agresive.
El incearca sa para indiferent fata de cei din jur, imun la orice si incearca sa arate ca se considera superior celorlalti (desi in realitate de cele mai multe ori el se simte inferior). Poate avea relatii conflictuale cu colegii, dar si cu profesorii – pentru a si masca lipsa de incredere in sine si teama, el o va face pe durul si pe indiferentul, criticandu-i si jignindu-i pe ceilalti. Parintii nu trebuie sa se lase pacaliti: aceste forme sunt doar metode de a masca vulnerabilitatea sa si temerile sale.
Cand apare izolarea la adolescent, acesta poate ajunge foarte usor depresiv. Se inchide in camera sa, nu doreste sa faca mai nimic, nu vrea sa iasa, nu incearca sa isi faca prieteni. Parintii pot fi extrem de speriati, caci tanarul pare sa isi fi pierdut interesul pentru orice – eventual, in afara de muzica depresiva. In cazuri grave, adolescentul manifesta tendinta de a isi face rau, ca o metoda de autopedepsire, dar si de uitare a suferintei.
Izolarea la adolescent il lipseste de reperul important pe care il constituie grupul, de sprijinul si confortul emotional pe care il ofera relatiile cu covarstnicii, de afectiunea oferita de prieteniile din adolescenta. Adolescentul se simte exclus, nedorit, respins si trage concluzia ca este ceva in neregula cu el. Si va reactiona de obicei in felurile de mai sus: retragerea intr-o lume a reveriei si in lumea virtuala; reactia defensiva – mascarea vulnerabilitatii sale prin atac sau indiferenta; depresia.
Ce pot face parintii cand observa izolarea la adolescent? Ei pot incerca sa ii vorbeasca – insa uneori, nu ajung nicaieri, caci un adolescent se deschide cu greu si crede ca parintii nu l-ar intelege. Insa acestia trebuie sa ii arate clar ca sunt intotdeauna dispusi sa vorbeasca si mai ales sa il asculte.
Foarte important: nu ii dati de inteles ca chiar ar fi ceva in neregula cu el! Cand il vedeti izolat de altii, retras, trist sau furios, nu puneti capac intarindu-i convingerea ca el nu este bun de nimic! Poate fi o incercare grea sa va feriti de critici acide si de remarci taioase cand adolescentul pare total dezinteresat si indiferent sau cand o face pe durul si rebelul. Insa cand este vorba de izolarea sa, retragerea sa din lume, el are de fapt nevoie mai mult ca oricand de putina intelegere.
Cel mai important este ca adolescentul sa capete putina incredere in el insusi. Si daca nu ajungeti nicaieri cu el si vedeti ca a devenit complet izolat, sprijinul si ajutorul unui consilier este cea mai buna solutie. Un consilier va sti cum sa ii vorbeasca, va sti cum sa il faca sa vorbeasca, va sti sa il ghideze si, foarte important, va sti cum sa ii imbunatateasca aptitudinile sociale. Apelarea la un specialist este cu atat mai utila cu cat uneori izolarea adolescentului apare in urma unor tulburari emotionale si invers.
