Dragoste și relațiiCe ascunzi de partenerul de cuplu? Mici secrete deseori ținute ascunse

Ce ascunzi de partenerul de cuplu? Mici secrete deseori ținute ascunse

Ce ascunzi de partenerul tau de cuplu – toti avem mici secrete fata de cei din jur, lucruri intime pe care nu dorim sa le afle altii, nici macar persoana iubita! De la mici obiceiuri la ritualuri intime la unele idei sau experiente din trecut. Nimeni nu se dezvaluie complet in fata altora, pastrandu-si o parte din intimitate – unii spun chiar ca suntem cu adevarat noi insine doar cand suntem singuri, cu altii punandu-ne o masca…

Ce ascunzi de partenerul de cuplu

Obiceiuri jenante… Sigur, de fata cu partenerul de cuplu, in special la inceputul unei relatii, nu te trage sa fii chiar liber si relaxat: te abtii de la micile obiceiuri pe care in general le au cam toti oamenii, insa care nu sunt chiar incurajate in public (scarpinat, scobit, eliberat gaze dupa o masa copioasa)… Ceea ce este bine: poate ca in momentul in care te simti atat de in largul tau de fata cu persoana iubita, incat te exprimi cat se poate de liber, pasiunea are putin de suferit…

Lucruri intime. Ritualurile noastre diverse de ingrijire si mentinere sunt intime – iar, oricat de multi ani aveti impreuna, poate ca o mare parte din ele ar trebui sa ramana in spatele usilor inchise. Lucruri de tipul epilarii sau rasului in zone intime sau mai ales in zone unde nu ar trebui sa existe par, pensatului in diverse zone, curatarii urechilor, exfoliatului sau a …mersului la toaleta! Se spune uneori ca, intr-un cuplu stabil si deschis, partenerii nu ar trebui sa se ascunda si sa se jeneze nici macar cand vine vorba despre aceste rutine… Insa, oare, nu este de preferat sa nu iti lasi partenerul sa te vada la toaleta – o apropiere atat de mare parca afecteaza dorinta…

Povesti jenante din copilarie si adolescenta. Ce ascunzi de partenerul de cuplu – micile experiente jenante din trecutul tau, din copilarie pana in adolescenta. Poate ca toti am trecut prin experienta oribila cand ne-am dus partenerul acasa la parinti, iar mama a inceput sa-i relateze cu drag minunate povesti din trecut despre momentul in care am facut pipi pe jos, despre ce schimbari au aparut la pubertate sau alte amintiri din copilarie si din adolescenta dragute! Sa nu mai vorbim despre expozitia de poze de cand eram mici…

De multe ori, am tinde sa ascundem lucruri jenante din trecut, din copilarie si adolescenta – persoana iubita nu are nevoie sa stie cum aratam la 13 ani, cum am trecut prin pubertate si cum scriam scrisori de iubire dramatice… Desi astfel de lucruri nu ar dauna relatiei, ba chiar ar fi clipe vesele de ras (de tine!), parca orgoliul ne te prea lasa sa ii povestesti toate aceste mici amintiri jenante partenerului de cuplu.

Fricile noastre instinctive. Multi avem cate o fobie – ne este frica de ceva, insa nu prea se cade, ca om crescut, sa iti mai fie frica de intuneric, ferestre deschise, paianjeni, Omul negru, zombie, criminali in serie… Insa rar recunoastem de fata cu partenerul sau altii ca da – avem aceasta frica instinctiva! Asa ca motivam de ce lasam o lumina sau de ce verificam de cinci ori usa folosind alte pretexte

ce ascunzi de partenerul tau

Experientele amoroase din trecut. Ce ascunzi de partener, temandu-te ca si-ar face o alta parere despre tine sau ca l-ar deranja? Detaliile relatiilor amoroase prin care ai trecut – atat emotional, cat si fizic. Insa ar fi bine sa faci diferenta intre a ascunde detalii care l-ar deranja pe partener si care sunt inutil de spus si…minciuna prin omitere! In prima situatie, este cat se poate de normal sa nu ii povestesti in detaliu cat ai tinut la un fost partener, ce simteai cand erai cu acesta sau cum era viata voastra intima!

Persoana iubita nu are nevoie sa stie toate aceste aspecte! Este acceptabil si sa subestimezi fostii parteneri, sa ii prezinti intr-o lumina mai putin buna, facandu-l pe actualul partener sa simta ca este cel mai bun – doar nu i-ai putea spune ca un fost era mai bun… Insa nu mai este chiar atat de acceptabil sa ascunzi o parte importanta a adevarului: sa spui ca nu ai mai iubit pe nimeni – in timp ce tu ai fost nebun dupa altcineva; sa spui ca ai avut doar un fost partener intim – in timp ce tu ai avut vreo trei…

De ce ai ascunde aceste experiente amoroase din trecutul tau – ceea ce ai trait te-a facut ceea ce esti si te-a adus cu partenerul actual. Nu are rost sa te temi ca partenerul va avea o parere proasta despre tine – daca te iubeste, va accepta ca ai un trecut, un trecut in care ai avut sentimente fata de altii, un trecut in care ai mai gresit uneori… In ceea ce priveste cunoasterea reciproca a trecutului amoros al partenerilor unui cuplu, regula ar trebui sa fie: sinceritate fara detalii!

Idei si convingeri personale. Ce mai poti sa ascunzi de partenerul de cuplu, crezand ca isi poate schimba parerea despre tine? Unele idei personale pe care le ai, idei si perspective asupra unor lucruri sensibile (idei despre relatii, despre casatorie, despre copii, despre politica, despre religie, despre discriminare etc.). Poate ca stii ca partenerul nu este de acord cu tine, ca nu te-ar intelege si ca ar fi dezamagit de modul in care gandesti tu. Poate ca te temi sa nu va certati.

Cand persoana iubita adora copiii, de exemplu, in timp ce tie ti se par mici creaturi enervante si nu-ti doresti sa ai copii – poti alege sa ascunzi opiniile tale. Cand persoana iubita este sustinator infocat al drepturilor omului, in timp ce tu ai un dinte impotriva unor minoritati anume – poti alege sa nu soptesti o vorba despre convingerile tale. Cand persoana iubita este credincioasa, in timp ce tu esti urmasul lui Darwin – poti alege sa nu ii spui chiar direct ceea ce crezi (nu crezi)…

Este bine ca nu vrei sa iti superi sau iriti partenerul – insa astfel de aspecte trebuie la un moment dat discutate in cuplu – doar vorbind despre ele puteti vedea daca puteti accepta ca sunteti diferiti si ca aveti perspective diferite. Uneori, aceste diferente de perspective nu au importanta – puteti sa le acceptati si intelegeti ca fiecare are propria sa opinie – alteori insa, ele influenteaza relatia, cand este vorba de diferente de opinie si dorinta marcante asupra unor lucruri ce va pot afecta direct (ca exemplul despre copii). Un motiv in plus sa vorbiti deschis despre ele si sa vedeti daca puteti sa treceti peste ele sau nu…

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.