Hiperactivitatea la copii este, de cele mai multe ori, o problema serioasa, cel putin din punctul de vedere al parintilor, dar si al psihologilor, care le recomanda celor dintai o atentie sporita si, bineinteles, sa ceara ajutorul ori de cate ori le scapa situatia de sub control. Cu alte cuvinte, hiperactivitatea se traduce printr-un comportament exagerat al unui copil, prin impulsivitate si, uneori, prin agresivitate.
De fapt, hiperactivitatea la copii poate debuta inca din primii ani de viata, mai exact de la varsta de 3-4 ani si se poate opri undeva pe la varsta de 14, respectiv 15 ani. Chiar si asa, hiperactivitatea poate provoca daune, atat in viata profesionala, cat si in cea personala, adultului care, astazi, prezinta semne ale hiperactivitatii. Acestea, la randul lor, se traduc printr-o energie exacerbata a copilului, acesta fiind dispus la orice ora, oricand si oriunde, sa faca ceva anume, sa alerge, sa se joace.
Cateodata, aceasta energie se manifesta prin agresivitate si printr-o nemultumire care pe un parinte il poate ingrijora, ajungand chiar sa creada ca ceva e in neregula cu el si cu educatia pe care i-o ofera celui mic. De asemenea, au fost raportate cazuri in care hiperactivitatea s-a prelungit si-n anii adolescentei, cauza fiind, cel mai probabil, debutul pubertatii. Ba chiar, pubertatea este si unul dintre motivele pentru care hiperactivitatea poate aparea.
Schimbarile pe care adolescentul incepe sa le sufere il determina sa devina irascibil, incontrolabil de niciun adult si cu grave probleme de conduita, atat in mediul familial, cat si in cel social. De fapt, parintii nu-si fac griji decat atunci cand aceste probleme se fac simtite si in mediul social, cu precadere in cel scolar.
Pe langa faptul ca adolescentul sau copilul este inlaturat de ceilalti membri ai colectivului, el nu va avea rezultate foarte bune la invatatura. In acest sens, trebuie sa mentionam ca poate interveni si deficitul de atentie, denumit, alaturi de hiperactivitatea la copii, ADHD. Totodata, imediat ce procesul de schimbari fizice, respectiv sexuale se va instala, copilul poate deveni depresiv, prin urmare, periculos pentru ceilalti copii de aceeasi varsta din preajma lui, acesta nerealizand care sunt implicatiile sau consecintele actelor sale.
Oricum, specialistii sunt destul de retinuti in stabilirea unui diagnostic clar in aceasta privinta, intrucat manifestarile simptomelor difera de la un copil la altul. Spre exemplu, printre cauzele hiperactivitatii la copii, specialistii amintesc depresia, abuzul sexual, anxietatea, mediul familial conflictual, pubertatea, tulburarile de orice fel (alimentare, mentale) si chiar plictiseala. E drept ca plictiseala, pentru copiii hiperactivi, poate fi periculoasa, pentru ca acestia pot ajunge chiar sa se raneasca in disperarea de a face ceva pentru a iesi din starea respectiva.
In acest caz, parintii trebuie sa fie foarte atenti si precauti cu astfel de copii, trebuie sa-i supravegheze ori de cate ori prezinta riscuri de genul asta si, mai mult decat atat, sa ceara ajutorul unui specialist. Din nefericire, o buna parte din parinti ignora acest aspect, considerand ca toti copiii sunt hiperactivi. Nimic mai gresit, poate aproape toti copiii sunt activi, adica au un corp si o minte activa, ei fiind dispusi tot timpul sa faca ceva anume.
Altfel spus, hiperactivitatea la copii se manifesta in forme severe care, uneori, pot fi extrem de deranjante, dar si periculoase pentru ceilalti oameni, fie ca vorbim de copii de aceeasi varsta, fie de adultii din familie, sau chiar de simpli oameni de pe strada. Copilul hiperactiv va tipa, va fi nervos, ajungand chiar sa se raneasca de unul singur, daca cerintele nu ii sunt indeplinite. El se va urca pe toate piesele de mobilier din casa, va trece de la o stare la alta, respectiv de la plictiseala la veselie, unii ajungand chiar sa isi loveasca parintii.
Aceasta agitatie a copilului trebuie raportata la un mediu. De pilda, unii copii hiperactivi sunt agitati numai intr-un anumit mediu, cum ar fi cel familial, scolar, la bunici s.a.m.d. Tocmai de acesti factor trebuie ca parintii sa tina seama si, in functie de ei, pot cere ajutorul unui specialist. Chiar si asa, se pot face putine, singurul lucru pe care un specialist putandu-l sa faca fiind oferirea unor sfaturi, iar in cazurile mai severe, cel mai probabil, a unor medicamente.
Oricum, este indicat ca acesti copii hiperactivi sa fie indemnati spre un sport, cum ar fi tenisul, fotbalul. In acelasi timp, este recomandat ca parintii sa se gandeasca si la alte activitati care, cel mai sigur, le-ar mai lua din energia aparent inepuizabila. Sa ne gandim, de pilda, la cum ar decurge o zi in parc cu un astfel de copil, daca l-am ruga sa se joace pe iarba cu cateva jucarii aduse de acasa.
In primul rand, energia de care ar da dovada acolo, in acel spatiu, mai mult sau mai putin restrans, este inimaginabila, apoi, el ar putea recurge la alte activitati pe care, in conditii normale, un parinte nu i le-ar permite. Tocmai de aceea, parintilor le este indicat sa-i puna pe copii sa-si gaseasca un hobby nu foarte periculos, sa faca sport sau sa-si gaseasca o activitate care, eventual, le-ar mai arde din energie. Numai in aceasta maniera, hiperactivitatea la copii ar fi, intr-o oaracare masura, productiva pentru copil sau adolescent, dupa caz.