Ați auzit vreodată o persoană spunând că nu contează a cui este vina, ci contează cum se poate repara o situație, o greșeală? Este, poate, unul dintre cele mai bune sfaturi și aceasta deoarece toți, părinți și copii, au tendința de a-i învinovăți pe alții mai degrabă decât a rezolva o problemă.
Copiii, de la vârste mai mici și până la vârsta matură, își învinovățesc frecvent părinții pentru propriile greșeli, defecte și eșecuri. Și aceasta pentru a se convinge că nu ei sunt cei responsabili, că sunt victime ale unei situații nedrepte! Vedem adulți ce aruncă vina pe proprii părinți pentru eșecurile lor în relații amoroase, pentru frica lor de a-și întemeia o familie, pentru eșecuri profesionale, pentru prejudecățile și ideile pe care le au, pentru lipsa lor de independență și de încredere în sine, pentru obișnuințe și vicii, ba chiar pur și simplu pentru moștenirea genetică!
Părinții greșesc și într-adevăr comit fapte ce îi pot afecta negativ pe copii. De la indiferență, la lipsa de implicare în creșterea și educația copilului, la o rigiditate și severitate excesivă, la critică și chiar abuz. Este un fapt: mulți nu au întocmai cei mai buni părinți. Dar pot fi aceștia singurii vinovați de eșecurile unui copil, în special al celui ajuns la vârsta matură?
A arunca vina pe alții este o atitudine de evitat – te faci singur o victimă neputincioasă încercând să scapi de propria ta responsabilitate. Însă fiecare, chiar de la vârste mici, trebuie să fie responsabil pe propriile fapte!
Copiii învinovățesc părinții, părinții învinovățesc uneori copiii sau chiar se autoînvinovățesc atunci când copilul are probleme (“este vina mea, nu i-am fost părinte bun”). Oricât adevăr ar fi în acestea, cu ce ajută atitudinea de învinovățire? Cu absolut nimic…
Un copil nu trebuie lăsat să atribuie vina pe alții pentru propriile greșeli
Și nici părintele nu trebuie să se axeze excesiv pe vină. Contează mai mult a cui este vina atunci când doi copii se bat? Contează mai mult să pedepsim copilul găsit vinovat, sau contează ce se poate face pentru ca situația să nu se repete și copiii să se împace?
Contează mai mult că un copil a eșuat din vina altuia sau contează ce poate face copilul să îndrepte lucrurile, să nu mai dea greș?
Problema cu vina este că face din persoană o victimă autoasumată – care gândește “nu e vina mea, așadar nu am ce face”. Această mentalitate și atitudine se extinde și generalizează, iar copilul ajunge un adult obișnuit să fugă de propria responsabilitate, să învinuiască pe oricine altcineva pentru propriile acte, pentru întreaga sa viață.
Când copiii își învinovățesc părinții, de fapt ei fug de responsabilitatea proprie
Refugiindu-se în convingerea că totul este cauzat de alții. Rămân blocați într-un ciclu de resentimente, de negativitate, de furie și vină. Atribuie toate problemele și eșecurile personale părinților lor. Și se obișnuiesc să fie victime. Iar problema cea mai mare este că, odată ce consideri că totul este din vina altcuiva, nu știi și nu poți să faci singur ceva pentru a îmbunătăți lucrurile. Rămâi prins în aceeași viață, dând mereu și mereu vina pe alții.
“Totul este din vina ta!” sau „dacă tu ai fi fost altfel, nu aș fi ajuns aici!”
Ca părinți, poate cunoașteți aceste acide vorbe și vă simțiți vinovați. Ca adulți, poate vă amintiți să fi spus astfel de vorbe sau să le fi gândit în legătură cu părinții voștri. Aruncarea vinei nu numai că te transformă în victimă inocentă, care nu a greșit personal, dar oferă și o satisfacție bizară – cea de a îi face pe părinți să se simtă vinovați; convins că greșelile lor ți-au făcut viața rea, vrei ca ei să o știe și să se simtă rău.
Ceea ce persoanele care își învinovățesc părinții (de vârstă mică sau mare) nu realizează este că devenind victimă se împotmolesc ei înșiși și rămân prinși în acea viață. Orice este rău, este din vina altcuiva. Este ca o folosire constantă a scuzelor pentru a explica ceea ce nu merge cum trebuie.
Da, părinții pot face uneori rău copiilor lor, în general fără a o intenționa
Există copii răniți – fizic și emoțional – care vor avea multe probleme din cauza relației deficitare cu părinții lor. Dar a continua să o faci pe victima și a atribui întreaga vină părinților este calea greșită. Nu se rezolvă nimic – de fapt, a arunca vina pe alții îți face ție rău. Și nimic nu poate fi rezolvat până ce persoana nu înțelege că ea este cea capabilă și responsabilă de a-și vindeca și transforma propria viață.
În concluzie, învățați să evitați tentația de a învinovăți alte persoane, chiar dacă așa stau lucrurile
Chiar dacă părinții fac rău, nu pot fi considerați în întregime vinovați pentru viața celui ajuns la maturitate. Învățați-vă proprii copii să nu gândească ca o victimă neputincioasă, să nu fugă de responsabilitate dând vina pe alții, ci să ia calea constructivă de a își asuma propria responsabilitate pentru propriile acte; doar astfel acești copii își vor putea construi o viață frumoasă.
