Doar femeile care au trăit prin această experienţă ştiu cât de greu, cât de insuportabil este să nu poţi avea propriul bebe, să ieşi zi de zi din casă, să vezi copii fericiţi cu părinţii lor, să ştii că, fără ca tu să fi greşit, ţie ţi se refuză această împlinire. Poate că partea cea mai dificilă este că ceilalţi par că nu înţeleg drama ta, că ajungi să te simţi însingurată.
Mulţi nu înţeleg exact ce efecte devastatoare poate avea infertilitatea pentru femeie. Este ca un gol mereu prezent, o durere de care nu poţi scăpa. Adesea, ea luptă, încearcă să-şi păstreze speranţa, apelează la „minunile” medicinii de azi – iar când toate încercările dau greş, rămâne doar ea cu suferinţa sa.
Unele femei trec prin experienţele dureroase ale pierderilor de sarcină fără a duce la bun sfârşit vreuna, altele pur şi simplu nu rămân însărcinate. Unele cunosc cauzele infertilităţii, altele, multe, rămân să se întrebe: „De ce eu? Ce e în neregulă cu mine?”. Este insuportabil gândul că, deşi încă tânără, sănătoasă, fără obieciuri nocive, nu poţi avea un copil, în timp ce femei şi fete care nici nu vor rămân atât de uşor însărcinate!
Este dificil să vezi cum prieteni, cunoştinţe, devin toţi părinţi şi vorbesc despre fericirea de a avea un bebe, în timp ce tu ştii că ţie nu ţi se oferă această împlinire. Este imposibil să suporţi zâmbitoare şi neafectată momentele în care rude sau prieteni te tot întreabă „dar voi nu vreţi un copil?”. Îţi vine să strigi cu furie şi tristeţe, îţi vine să te retragi din lume, să nu mai fi înconjurată de atâta fericire când inima ta doare.
Infertilitatea este trăită în etape, ca orice durere interioară. Prima oară, există încă speranţă, există voinţa de a lupta; dacă eşecul distruge această speranţă, apare tristeţea copleşitoare, sentimentul că ai pierdut ceva cu adevărat vital. Partea rea este că unele persoane par a nu pricepe cum poţi avea sentimentul pierderii a ceva ce nu ai avut vreodată – dar el există, este un gol care ştii că nu poate fi umplut.
Apoi, apare furia, furia faţă de cei ce nu înţeleg, furia faţă de cei care au atât de uşor copii, mai ales faţă de cei care nici nu vor copii; furia faţă de partenerul care parcă nu suferă la fel. El poate că îşi dorea copii, dar nu va simţi niciodată neputinţa şi durerea de a nu rămâne însărcinată.
Dar furia se împleteşte cu vinovăţia: cumva, crezi că este vina ta, că ceva nu e bine cu tine, că ai greşit cumva ca să fii astfel pedepsită. Ştii că nu e raţional să gândeşti că tu eşti vinovată, dar nu te poţi abţine să nu crezi că totul porneşte de la tine. Ce fel de femeie nu poate rămâne însărcinată? Nu este natural să ai copii? De ce ţi se întâmplă ţie aşa ceva?…
Unele femei care se confruntă cu infertilitatea chiar ajung să se simtă ca şi cum ar fi inutile, ca şi cum scopul lor prim, cel de a da viaţă, le-ar fi negat deoarece nu o merită. Deşi raţional vorbind, multe dintre gândurile care trec prin mintea unei femei în această situaţie nu sunt adevărate, marea de emoţii negative o pot convinge că incapacitatea de a rămâne însărcinată este egală cu eşecul ca femeie.
Partea cu adevărat gravă este că, trecând prin astfel de episoade copleşitoare, ele se izolează, se însingurează, ceea ce nu face decât să netezească drumul spre depresie. Împreună, tristeţea, furia şi vinovăţia lucrează pentru a o face pe femeie să se îndepărteze de cei dragi care i-ar putea fi alături.
Ea simte că ceilalţi nu îi înţeleg durerea; ea este furioasă că ceilalţi par a îşi duce vieţile lor fericite în continuare fără ca propria tragedie să conteze pentru ei; nu în ultimul rând, ea ajunge să se simtă ca şi cum ar fi un fel de povară pentru cei din jur, ca şi cum este vina ei tot ceea ce se întâmplă…
Infertilitatea este o povară cu care multe femei trebuie să înveţe să trăiască. Şi există strategii de a gestiona emoţiile şi de a regăsi fericirea, există şansa de a avea un copil, chiar dacă nu al tău. Doar că pentru a trece peste prima perioadă, cea cu adevărat insuportabilă, ai nevoie de sprijin.
Din păcate, unele femei întorc spatele inclusiv partenerului de viaţă când se simt furioase, neînţelese şi neajutorate; unele îşi distrug căsnicia crezând că nu mai are vreun rost dacă nu pot întemeia o familie a lor, crezând chiar că soţului i-ar fi mai bine fără ele; unele cad pradă viciilor în încercarea de a evada, de a uita de suferinţă. Iar cei din jurul lor, chiar dacă le iubesc, se uită la fel de neputincioşi şi le lasă să cadă într-o prăpastie adâncă.
Sună dramatic, dar prin aceste experienţe trec femeile care luptă cu infertilitatea şi pierd.
Şi, deşi poate nu realizăm, noi, cei apropiaţi cuiva care trece prin această experienţă dureroasă, ne putem dovedi insensibili şi chiar putem răni prin vorbe negândite (sfaturi de tipul „relaxează-te şi va fi bine”, „e acelaşi lucru dacă adopţi”, „măcar te bucuri de libertate” – toate cuvinte foarte dureroase). Noi, indiferent de tipul de relaţie pe care îl avem, trebuie să nu renunţăm, să fim mereu acolo pentru o femeie căreia i se refuză bucuria de a fi mamă, fără a crede că chiar suntem în stare să simţim ceea ce ea simte.
