Rosioara este o specie de pesti care se pescuieste in majoritatea apelor de pe continentul nostru, chiar si in cele in nordul Europei, precum cele din Suedia. De remarcat, totusi, ca ele prefera cursurile de apa mai lente.
In termenii populari de la noi, acest peste mai este cunoscut si ca babusca rosie. El apartine familiei de pesti de apa dulce ce poarta denumirea de Cypriniadae. Numele stiintific este de Scardinius erythrophtalmus.
In tara noastra, rosioara este intalnita in multe dintre apele de la campie si dealuri joase, dar chiar si in Delta Dunarii. De asemenea, acesti pesti se pot pescui si in lacuri, iazuri sau balti din Marea Neagra. Rosioara prefera totusi apele nu foarte adanci, unde se gaseste vegetatie acvatica din belsug.
In ceea ce priveste caracteristicile sale, rosioara este un peste de dimensiuni medii, avand o lungime de maxim 20 de centimetri si o greutate pe pana la 300-400 de grame. Cu toate acestea, in unele cazuri, ea poate ajunge chiar si pana la jumatate de metru si pana la doua kilograme.
Solzii rosioarei sunt mari si rotunzi. Inotatoarele de pe abdomen sunt rosii, pozitionate aproape de branhii. Inotatoarea dorsala se afla in partea inferioara a corpului, imediat in vecinatatea inotatoarelor ventrale.
Culoarea acestui peste este, de regula, deschisa, insa poate varia. De aceea, pe spate ea este cafenie, avand unele reflexe de albastru sau verde. Inotatoarele sunt rosii, iar ochii au o culoare aurie sau galbena.
In legatura cu hrana, rosioara prefera algele filamentoase ori bucatile de plante acvatice. De asemenea, acest peste adora si melcii, larvele insectelor sau alte crustacee de dimensiuni reduse. Rosioarele care depasesc 500 de grame dobandesc capacitati de rapitor.
Fiind un peste sedentar, rosioara se simte cel mai bine in apele cu o vegetatie imbelsugata, de regula in cele cu un curs mai lent. De cele mai multe ori, el traieste in grupuri de mai multe exemplare, iar doar cele de dimensiuni mari prefera sa fie solitare. Acest peste reprezinta o sursa de hrana importanta pentru stiuca, somon sau salau.
Rosioarele devin mature din punct de vedere sexual cand ajung la trei sau patru ani. Perioada cea mai buna pentru reproducerea rosioarei este luna aprilie, insa acest peste se poate reproduce si in mai sau iunie. Icrele sunt depuse, de cele mai multe ori, in ape putin adanci, iar acestea se lipesc de plantele acvatice. Dupa aproximativ 10 zile, puii eclozeaza. O femela poate depune pana la 150.000 de boabe de icre.
Carnea rosioarei este una foarte dulce si gusoasa. Pestele poate fi preparat intr-o multime de metode, insa un lucru este sigur: saramura este cea mai gustoasa.
In ceea ce priveste pescuitul sportiv al rosioarei, cea mai buna perioada pentru asta este vara. Ea poate fi prinsa cu nade si momeli care pot fi facute din viermi, rame, malai sau chiar paine. Demn de retinut este faptul ca dimensiunea minima a unei rosioare pe care o puteti pastra este de 15 centimetri.
Potrivit pescarilor cu experienta, cea mai sigura si cea mai utilizata metoda de a prinde rosioare este prin folosirea verigii, adica a batului fix. In acest caz, lungimea trebuie sa se incadreze intre doi si opt metri. Alternativ, se poate folosi si un bat format din cativa elementi, de regula pana la cinci. Acesta poarta denumirea de feeder. De asemenea, este folosita si metoda prinderii rosioarei la lingura.
Este adevarat ca in ultimii ani s-au utilizat si alte modalitati de a prinde rosioare, mai precis plute Waggler si lansete Mach. Principalul avantaj al acestora este reprezentat de lungimea la care pot fi aruncate in apa, aceasta putand ajunge chiar si pana la 50 de metri.
