Timp liberSpecii de pești din Marea Neagră, vezi ce poți prinde

Specii de pești din Marea Neagră, vezi ce poți prinde

In prezent exista circa 159 de specii de pesti in Marea Neagra, dintre care marea majoritate (aproape 100) sunt migratoare din Marea Mediterana. De asemenea, peste 30 sunt pesti de apa dulce. Dintre cele mai importante exemplare trebuie sa numim sturionii, scrumbiile de Dunare, scrumbiile albastre, hamsiile, calcanii si chefalii.

Din cauza salinitatii distincte fata de cea din Marea Mediterana, in Marea Neagra fauna este mult mai saraca in comparatie cu aceasta. In plus, din cauza braconajului excesiv din ultimii ani, mai multe specii de pesti se afla in pericol, in special calcanii, ce sunt vanati nemilos in special de catre braconierii turci si cei bulgari.

Scrumbia de Dunare este o specie de peste care-si petrece iarna in mare, insa, in perioada de reproducere, prefera fluviul. De obicei, acest fenomen are loc la jumatatea primaverii, in lunile aprilie si mai. Scrumbiile de Dunare se reproduc pentru prima data la varsta de doi sau trei ani. Puii petrec aproximativ un an la gurile Dunarii, dupa care isi petrec prima iarna in Marea Neagra.

Acesti pesti se pot pescui doar in conditiile legale, ce au fost stabilite in urma unei conventii internationale de pescuit pe Dunare. Se spune ca aceasta specie de scrumbie are un continut foarte mare de grasime, de circa 36%, atunci cand se afla in apa dulce, in perioada de reproducere. Merita mentionat si faptul ca acest peste isi poate  modifica metabolismul. Multe persoane din ziua de azi consuma carnea acestui peste pentru a combate colesterolul si pentru a slabi.

Scrumbia de mare are obiceiul de a migra in Marea Neagra, cu toate ca isi petrece iarna in alte locuri, precum Marea Marmara sau Marea Egee, acolo unde se si reproduce, in ultima luna de iarna si in prima luna de primavara. De regula, atunci cand temperatura apei ajunge pana la valoarea de 10 grade, scrumbia de mare poate fi gasita si in Marea Neagra. Acest lucru se petrece, de obicei, vara.

pesti din Marea Neagra

Chefalii se impart in patru subspecii: labanul, singhilul, ostreinosul si platarinul. Toate acestea se pot regasi si in Marea Neagra, unde patrund la sfarsitul primaverii si inceputul verii, venind din apele lacurilor mari. De obicei, chefalii migreaza in carduri foarte mari. In ultimul timp, numarul acestor pesti a scazut simtitor, in special din cauza indulcirii unor lacuri, precum Razelm.

Hamsiile sunt pesti marini care traiesc in grupuri foarte mari de indivizi. De regula, acestia se apropie de foarte multe ori de tarmurile marilor, in special din cauza conditiilor meteorologice, dar si pentru a-si gasi hrana sau a se reproduce. In legatura cu ultimul aspect, icrele sunt depuse de catre femele daca temperatura apei este de minimum 13 grade. Hamsiile devin mature din punct de vedere sexual atunci cand implinesc un an. In mod obisnuit, acesti pesti traiesc doar doi ani.

Calcanul este un peste care poate fi gasit in Marea Neagra, dar si in Marea Azov, insa nu intr-un numar foarte mare. In timpul iernii, acest peste se ascunde la o adancime de maxim 80 de metri. Odata cu venirea primaverii, in martie, el se apropie de litoral pana la mai putin de 20 de metri. Atunci cand temperatura apei ajunge pe la 15 grade, femelele depun in jur de opt-zece milioane de icre. In aceasta perioada, calcanii pot fi pescuiti mai usor, intrucat ei se apropie foarte mult de mal. De asemenea, acest peste poate fi capturat cu succes si la sfarsitul toamnei, in luna noiembrie.

Calcanii devin maturi din punct de vedere sexual in jurul varstei de sase ani, in cazul masculilor, respectiv 10-11 ani, in cazul femelelor. Pestii inca juvenili consuma moluste, creveti, crabi si alte specii mici de vietati marine. Calcanii adulti mananca doar pesti mici, precum guvizii, stavrizii ori scrumbiile albastre.

In mod obisnuit, calcanul atinge o dimensiune maxima de 80-90 de centimetri si o greutate sapte-opt kilograme. Din punctul de vedere al cresterii sale, calcanul incepe sa se dezvolte mai mult dupa ce implineste zece ani. In medie, un calcan poate trai pana la varsta de 20 de ani. Cambula este un peste care-si are habitatul in mari (inclusiv in Marea Neagra), dar si in lacurile litorale foarte sarate sau foarte dulci, ori la gurile Dunarii. De regula, cambula se intalneste pe fundul apelor si prefera temperaturile foarte scazute.

Din punctul de vedere al maturitatii sexuale, cambula se poate reproduce din al treilea an de viata. Perioada reproducerii acopera cea mai mare parte a anului, insa cele mai prielnice luni pentru asta sunt ianuarie, februarie si martie. O femela de cambula poate depune pana la doua milioane de icre. Demn de mentionat este si faptul  ca acest peste se poate reproduce excelent si in mod artificial. In plus, pescuitul sau este unul foarte practicat, in special datorita gustului foarte bun al cambulei.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.