Mediul familial este sau ar trebui sa fie un centru al afectivitatii si al confortului emotional pentru individ, mediul in care se poate retrage si simti in siguranta alaturi de pesoane care il sustin, insa de multe ori relatiile intre membrii familiei sunt tensionate si fragile. Acest lucru poate fi cauzat chiar de existenta unei apropieri – fizice si emotionale – prea mari intre membri, familia fiind un dat si neimplicand o alegere voita a individului de a-si petrece viata alaturi de anumite persoane – cu exceptia, bineinteles, a alegerii initiale a partenerilor cuplului conjugal.
Relatiile intre membrii familiei ar trebui sa fie armonioase, bazate pe comunicare si iubire, pentru o dezvoltare personala si o evolutie corespunzatoare a personalitatii fiecarui membru, in special a celor mici. Copiii au nevoie de un mediu care sa le ofere siguranta – fizica si psihica, confort, afectivitate, comunicare sincera si deschisa. Impartasirea emotiilor si sprijinul afectiv din partea parintilor constituie importante variabile in dezvoltarea ulterioara a viitorului adult. Tipul de relatii care va exista in familie va determina modul de relationare al copilului in viitor cu alte persoane. Copiii nu au nevoie doar de necesitatile de baza: adapost, hrana, imbracaminte si o educatie, ci au nevoi – ca orice fiinta umana – legate si de afectiune, stima de sine, respect din partea celorlalti, comunicare. Aici intervine o alta problema: relatiile intre membrii familiei cateodata nu se bazeaza pe respect reciproc si pe hranirea stimei de sine a celuilalt, dimpotriva, pe autoritate (lupta pentru putere intre sot si sotie, intre frati, intre parinte si adolescent) si pe critica deconstructiva ce afecteaza increderea in sine. In loc sa protejeze si sa hraneasca stima de sine a copilului – atat de importanta in relatiile pe care le va avea ulterior in scoala, societate, propria familie, parintii de multe ori se concentreaza pe critici, pe tot ceea ce nu face bine cel mic si mai putin pe ceea ce reuseste si pe sanctiuni, nu pe recompense.
Parintii nu realizeaza uneori cat de importante sunt de fapt relatiile intre membrii familiei pentru copil, cat de mult il vor influenta acestea pe intreaga durata a vietii sale. Relatii tensionate sau bazate mai degraba pe o comunicare superficiala provin din abordarea unor atitudini extreme in stilul parental. Exista astfel fie un gen de tata mult prea autoritar, dur, strict, care se foloseste de puterea sa pentru a impune limite si pentru care comunicarea inseamna ca el sa verifice copilul, acesta sa ii raspunda, fie genul de tata care lipseste aproape complet din tabloul cresterii copilului, care nu ii acorda timpul si sustinerea emotionala atat de necesara, ci lasa aceasta “slujba” in seama mamei. Cat despre aceasta, exista tipul de mama sufocant, prea implicata, care doreste sa stie tot despre orice si care nu ii permite copilului (si mai ales adolescentului) nici un pic de intimitate, in opozitie cu tipul de mama neimplicata, care ii asigura celui mic doar necesitatile de baza si lasa dezvoltarea sa emotionala pe seama sortii si a…televizorului! Aceste extreme sunt de nedorit: un parinte prea autoritar saboteaza insasi notiunea de afectivitate, unul neimplicat nici macar nu o presupune, iar unul prea sufocant o transforma in ceva stresant pentru copil.
De ce, in pofida legaturii de sange, relatiile intre membrii familiei sunt de multe ori incarcate de tensiune si nevoi neindeplinite? Este vorba de multiple cauze: in primul rand, poate exista o incompatibilitate reala intre personalitatile celor care sunt nevoiti sa-si petreaca fiecare zi impreuna: sotii, fratii, surorile, uneori bunicii. Inchipuiti-va patru-cinci persoane puse laolalta de soarta intr-un spatiu fizic extrem de mic (spatiul intim al fiecarei persoane intr-o familie de patru membri – de exemplu – se limiteaza la o camaruta in mod obisnuit), persoane care sunt nevoite sa se vada zilnic si sa poarte conversatii, dar sunt – in pofida faptului ca sunt rude – total diferite ca personalitate, temperament, valori, asteptari de viitor. Iar faptul ca exista anumite norme si reguli, limite in comportamentul familial – de exemplu, al copilului fata de parinte – poate accentua tensiunile: unui copil i se poate parea nedrept sa i se supuna tatalui sau, cand acesta constientizeaza faptul ca ii este de fapt moral si intelectual superior! Totusi, regulile sunt reguli, iar de aici un intreg conflict interior care la un moment dat se va transforma intr-unul exterior!
O alta cauza pentru care exista tensiuni in relatiile intre membrii familiei: asteptarile mult prea inalte – uneori nerealiste – ale parintilor de la copii. De multe ori, parintii isi fac vise in legatura cu odrasla lor, cat de chipesa, inteligenta, plina de succes va fi! Dar ei nu realizeaza ca sunt doar vise si ca realitatea nu poate ajunge vreodata la nivelul lor, iar atunci cand in mod logic, copilul greseste si se dovedeste a fi o fiinta umana si nu un ideal, parintele dezamagit va da vina pe copil pentru ca nu a reusit sa-i indeplineasca asteptarile! Acest tip de reactie o au de obicei parintii care sunt ei insisi frustrati si se confrunta cu neindeplinirea propriilor aspiratii – astfel, transfera acele aspiratii la copii. Iar copiii se vor confrunta cu un parinte mereu critic si nemultumit, le va scadea stima de sine si vor forma frustrari care le vor dauna grav in relationarea cu alte persoane si in viata in general.
Cand se vorbeste despre relatiile intre membrii familiei, trebuie sa se mentioneze si despre complexul lui Oedip! Nu este de competenta scriitorului acestui articol sa comenteze in ce masura fiul este gelos pe tata si si-ar dori subconstient sa o aiba pe mama sa (proces transferat si in cazul fiicei), insa realitatea arata existenta unui complex al lui Oedip inversat: tatal este de multe ori gelos pe fiul sau chiar fiica sa! Aceasta se intampla la nastere, cand tatal realizeaza ca sotia sa acum are o alta prioritate, s-a transformat din iubita sa in mama altcuiva si isi transfera intreaga afectiune asupra copilului, ignorandu-l! Insa aceasta gelozie subconstienta in mod normal trece dupa primele luni de viata ale copilului, tatal obisnuindu-se cu noua situatie si cu cel mic.
In final, relatiile intre membrii familiei pot fi tensionate si din cauza existentei unor probleme mai generale, ce duc la stres si la frustrarea unora dintre membri: saracie, boala, alcoolism, o cariera profesionala nesatisfacatoare, rezultate scolare mediocre sau extrem de slabe, comportament deviant al copilului.
