Siameza – cea mai cunoscută rasa de pisici care a cucerit inimile iubitorilor de feline

0
2023
Siameza - cea mai cunoscută rasa de pisici care a cucerit inimile iubitorilor de feline

Siameza este cea mai cunoscuta rasa din Europa si isi continua numarul cuceririlor in fiecare zi. Siamezele sunt pisici cu talie inalta, subtiri si extrem de agere. Se presupune ca sunt urmasele pisicilor sacre din Siam, actuala Thailanda. Mai sunt supranumite si “Diamant selenar” in tara natala.

Gratia si ageritatea lor este extrem de cunoscuta, nu sunt putine desene animate sau filme ce ne infatiseaza pisicile Siameze ca fiind malefice, alaturandu-se in general personajului negativ si producand adevarate dezastre. In realitate exemplarele din aceasta rasa sunt pisici dependente de om, ele nu se pot descurca in afara casei si sunt special create pentru a se afla in preajma omului.

Siameza aruncata in strada va intra in panica, va incerca sa isi caute stapanul si cel mai probabil va muri fie de foame, fie atacata de alte vietati ce se gasesc in aceeasi zona. Siameza nu este o pisica afectuoasa sau cel putin nu isi arata foarte vadit afectiunea fata de stapanii fara de care ar fi pierduta. Nu va sta prea mult timp in brate sau poate sa nu stea deloc, impingandu-si stapanul si determinandu-l pe acesta sa ii dea drumul.

Cu toate astea isi iubesc stapanul, iar daca acesta este in pericol ele vor ataca intrusul si vor sari fara sa se gandeasca in apararea proprietarului. Siameza este o pisica care clasifica membrii familiei in functie de nevoile sale. Anumiti membrii sunt preferati in ceea ce priveste hrana, altii in ceea ce priveste joaca, iar pe cei care ii iubeste ii considera puii sai si ca orice mama este extrem de ocrotitoare cu acestia.

S-au vazut foarte multe cazuri in care in urma unor certuri in familie, Siameza a sarit la gatul celui care ii agresa verbal sau fizic stapanul. Actiunile lor sunt surprinzatoare, mai ales pentru cei care nu isi dau silinta sa le cunoasca firea. De cele mai multe ori stapanul afla ca este iubit de animalul sau in situatii critice, cand va ramane uimit cu cat devotament il va apara pisicuta care parea sa nu ii acorde nici cea mai mica atentie.

Europenii erau obisnuiti cu pisici pasive, gen Persana, cand Siameza a aparut in fata lor. Primul export de Siameze din regiunea Siam a fost catre Statele Unite, abia apoi aceste pisici au ajuns in Europa. La prima expozitie la care au fost prezentate i-au uimit pe arbitrii prin supletea liniilor lor. Pareau a fi pisici atipice: erau zvelte, inalte, cu blana scurta, matasoasa, colorata in alb si intunecata catre extremitati, cu ochii albastri si o coada subtire. Diferentierea lor fata de pisicile cu care europenii erau obisnuiti a facut furori si incet – incet Siameza si-a castigat dreptul de a locui in Europa.

Citește și:  Cel mai bun remediu pentru tulburările de somn la copii: Adoptă un câine!
siameza
siameza

Aceasta rasa nu necesita periere zilnica, parul ei nu se incurca, insa o periere saptamanala ii va indesi blana si o va face mai matasoasa. Capul Siamezelor nu este masiv, ci este micut si prezinta urechi suficient de mari incat sa iasa in evidenta. Chipul este acoperit cu o masca neagra in care i se incadreaza si ochii de un albastru cuceritor. Gatul este lung si zvelt si se continua cu un corp subtire, cu blana scurta. Picioarele sunt si ele extrem de subtiri facand-o si mai gratioasa. Mersul este atent, punand o labuta in fata celeilalte dand uneori impresia ca merg pe sarma.

De fapt Siamezele sunt capabile sa mearga pe sarma, pentru ca sunt foarte subtiri si agilitatea le ajuta sa isi pastreze echilibrul. Coada nu este stufoasa si este purtata orizontal in permanenta. Mult timp pisicile Siameze s-au nascut cu o coada innodata in varf sau franta. Cu timpul insa s-a considerat ca acest aspect le urateste si s-au facut incrucisari pentru a elimina acest impediment. Impedimentul mentionat insa nu a fost numai unul estetic, nodul cozii avea tendinta de a-si face aparitia si la nivelul coloanei generand grave afectiuni.

Ca orice rasa alba cu ochii albastri este predispusa surzeniei. Coloritul blanii se datoreaza unui deficit de melanina care i-a provocat albinismul partial. Puii de Siameza se nasc fara masca ce o caracterizeaza pe o Siameza (dispusa la nivelul urechilor, fetei, membrelor si cozii), urmand ca odata cu cresterea lor petele de culoare sa apara. Cu cat inainteaza in varsta pisicuta ce apartine acestei rase isi inchide culoarea blanitei, acesta fiind si un semn de batranete.

Media de varsta a unei Siameze este intre 15 – 20 de ani, insa acestea ar trai mult mai putin daca nu s-ar afla in preajma oamenilor. Cu timpul aceasta rasa s-a incrucisat cu nenumarate alte rase, fiind foarte greu sa gasim un exemplar aproape de perfectiune in zilele noastre.

Comerciantii vand multe dintre aceste corcituri numindu-le in mod eronat Siameze, insa de retinut pentru cei care isi doresc achizitionarea unei astfel de pisici este ca Siameza pura este o pisica de talie inalta, extrem de zvelta si de subtire, culoarea predominanta a siamezei este albul, petele de culoare de la extremitati suportand variatiuni de la maro pana la negru-albastrui, capul acestei pisici este mic si este inaltat pe un gat extrem de subtire care intra in armonie cu corpul. Nu va lasati pacaliti si daca vreti sa achizitionati un exemplar pentru expozitie interesati-va in primul rand asupra caracteristicilor ce trebuie sa le aiba si abia apoi porniti in cautarea sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.