Odată cu venirea unui copil, totul pare că se schimbă într-o familie. Majoritatea părinților consideră că tot ceea ce fac este pentru binele copiilor lor. Acest lucru se aplică în general doar acelora care își învață copiii să fie cât de cât independenți începând de la o vârstă fragedă, sau acelor părinți care au tendința să aleagă totul pentru copiii lor ce au deja 30-40 de ani. Ambele categorii de părinți sunt convinși că fac ceea ce trebuie, respectiv tot ce este mai bine pentru copiii lor.
Ei uită însă că proprii copii nu sunt ca lutul, din care modelează ceea ce își doresc ei. Un copil este un om unic care, deși a moștenit multe aspecte de la părinți, totuși percepe lumea în felul său și are propria sa viziune – nu așa cum își imaginează adulții. Comportamentul său este adesea determinat de modul în care percepe lumea în felul său și de multe ori îi poate surprinde pe părinți.
Entuziasmul copiilor este de apreciat, ei sunt dornici să învețe și să încerce lucruri noi. De la copii însă și părinții pot învăța multe lucruri importante, dintre care 6 merită precizate.
1. Dragostea copiilor este sinceră
Copiii au o iubire sinceră, puritate, deschidere. Ei nu văd realitatea dură a lumii din jurul nostru și de aceea au o dragoste necondiționată față de oameni. De la ei părinții pot învăța și optimismul, care pare că la unii adulți se pierde odată cu experiențele negative ale vieții.
2. Copiii ne învață să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine
Copiii sunt gata să-i implice pe părinți în activitățile lor și astfel îi ajută să se cunoască mai bine, să scape de stres, de limitările profesionale. Uneori plimbările în natură mai lungi sau excursiile alături de copii îi fac pe părinți să se cunoască mai bine și să se regăsească. Cei care călătoresc pot găsi răspunsul la multe întrebări care îi frământă, mai ales despre ei înșiși.
Cunoașterea de sine începe încă de la vârstă fragedă, când un copil are anumite înclinații spre o activitate sau spre mai multe. Descoperirea de sine este un proces dificil care se face și la vârsta de adult și vizează găsirea scopului în viață. Pentru a se cunoaște cu adevărat, orice om trebuie să lucreze asupra lui și să-și analizeze calitățile pozitive și negative.
3. Nu avem dreptul să-i judecăm pe alții
„Ar trebui să ne aruncăm o privire lungă spre noi înainte de a ne gândi să-i judecăm pe alții”, spunea Molière. Iar Honoré de Balzac scria că: „Suntem obișnuiți să-i judecăm pe ceilalți singuri și, dacă îi absolvim cu mulțumire de defectele noastre, îi condamnăm sever pentru că nu au calitățile noastre.”
Ori de câte ori este posibil ar trebui să ne abținem de la a judeca pe alții, mai ales că nici noi nu suntem perfecți și deci ar trebuie să ne vedem mai întât pe noi, după faptele noastre. Copiii ne învață empatia și asta este ceva împotriva judecății.
Judecarea altora este un comportament al părinților, care începe înainte de a se naște copiii lor. Acest comportament a devenit o obișnuință a adulților, care nu ar trebui practicat. Prin empatie, părinții pot învăța să se pună în locul celuilalt și astfel să-i înțeleagă nevoile. Este important ca ei să se analizeze și să vadă durerea lor înainte de a judeca suferința altora. Adesea, adulții îi judecă pe alții, ei uită să vadă că există ceva care nu este bine rezolvat chiar la ei.
4. Nimeni nu este perfect
Acest lucru se poate învăța de la copii. Este adevărat că ne place să fim speciali, însă în adâncul sufletului știm că perfecțiunea este o iluzie. Pentru mulți părinți, a fi perfecționist este o virtute, ei încearcă să o inducă și copiilor lor, însă ea poate deveni cu ușurință un defect dacă nu reușesc să o gestioneze corespunzător. Fiecare om este unic și nu este normal să cerem de la noi, sau de la copii ceea ce noi nu putem oferi, adică perfecțiunea.
Părinții care se consideră deja perfecționiști ar trebui să ia o pauză și să încerce să reflecteze la cine sunt ei cu adevărat. În acest mod, vor descoperi că sunt conduși de orgoliu sau de mândrie și că ar trebui să se analizeze mai profund și cu adevărat.
5. Sinceritatea
Copiii sunt autentici, sinceri, nu știu să mintă. Ei au un comportament sincer cu riscul de a fi răniți. Deseori ei par că aleg cuvintele potrivite pentru a spune adevărul, astfel nu-și complică existența să mintă. Pentru ei viața este mai ușoară, pentru că nu au măști să ducă în eroare pe cineva, ei au acel farmec nativ al sincerității.
6. Mereu avem ceva de învățat
Un lucru este sigur, adulții nu au cunoștințe absolute despre tot ceea ce există în lume, deci ei ar trebui mereu să învețe ceva. Așa fac și copiii, ei mereu învață, iar părinții fac la fel, deși au o anumită experiență de viață.
Părinții trebuie să învețe să-și înfrunte temerile, să-și depășească limitele. Era o vorbă care definește foarte bine acest aspect și anume: „Cine este mai neajutorat: copilul căruia îi este frică de întuneric, sau bărbatul căruia îi este frică de lumină?” Întunericul este de fapt viața pe care copilul o are în față, el nu știe ce îl așteaptă. Lumina însă se referă la adevăr, la ieșirea din zona de confort, la descoperirea lui Dumnezeu.
