Laurociresul (Prunus Laurocerasus) reprezinta o specie de cires vesnic verde, nativ in regiunile inconjuratoare ale Marii Negre, Sud-estul Europei, Sud-vestul Asiei si in Muntii Caucazieni si America de Nord. Desi seamana in ceea ce priveste frunzisul cu ciresul adevarat, laurociresul nu are nimic in comun cu acesta, apartinand familiei plantelor rosacee.
Arbustul laurocires poate fi o buruiana sau un arbust de talie medie care poate atinge un maximum de 15 metri inaltime. Frunzele sale verzi-inchise sunt lucioase si dure, cu margini zimtate. Cand sunt rupte, acestea lasa miros de aluna. Florile arbustului apar primavara devreme si se deschid vara, avand cinci petale alb-cremoase si stamine galbui. Fructul laurciresului reprezinta o cireasa mica de 2 centimetri diametru care se face neagra toamna, cand este coapta.
Laurociresul este o planta cultivata in general pentru ornament si se planteaza in gradini si parcuri din zonele temperate. Este folosit si pentru a forma garduri vii. Creste repede si a ajuns sa se raspandeasca in toata lumea, este rezistenta la conditii vitrege si poate ucide plantele langa care traieste pentru a rezista mai mult. Se raspandeste cu ajutorul pasarilor, care poarta semintele in toata lumea.
Apa de laurocires este distilata din arbust si are intrebuintari farmaceutice. Frunzisul este utilizat in florarie. Fructul laurociresului poate cauza indispozitie daca este ingerat de oameni. Samanta sa contine substante otravitoare pentru organism ce se gasesc in mirosul de nuca dat de frunzele rupte ale copacului.