Cum arata, oare, jurnalul unei tinere mamici, ce ganduri si emotii am regasi in paginile sale?
„Sunt asa de… rotunda! Sunt o mamica plina de mandrie care de-abia asteapta sa-si vada bebelusul. Nu ma mai pot apleca sa ma incalt, ma ajuta cu… drag viitorul tatic. Il observ cu atentie si mi se pare putin speriat de viitoarea lui misiune. Eu nu sunt si cred ca totul va fi perfect si bebelusul nostru va fi cel mai frumos si destept. Nu am dorit sa stim daca va fi baiat sau fata; orice va fi, va fi copilul nostru minunat, peste…mai putin de doua luni. Medicul a calculat ca la mijlocul lunii februarie este termenul la care bebelusul ar trebui sa se hotarasca sa vina pe lume…
Astept inca. Mamica te asteapta, puiule!…
Am primit cel mai frumos martisor din viata mea si sunt cea mai fericita mamica: a venit dupa atata asteptare si griji pe lume fetita mea draga! S-a lasat cam mult asteptata, deja toti se ingrijorau… Nasterea a fost un moment in care durerea si fericirea s-au impletit, durerea a trecut, fericirea continua. Am nascut natural, noaptea si nu l-am mai chemat pe sotul meu. A doua zi de dimineata a venit la spital si eu eram inca infofolita in halatul larg. I-am spus: Taticule, ai o fetita frumoasa!
Mai intai nu m-a crezut, apoi cand s-a convins era sa lesine de bucurie. I-am aratat-o prin geam si a plecat putin cam ametit. Sa nu uit sa notez senzatia extraordinara pe care am avut-o atunci cand am tinut-o prima data in brate. E ceva ce nu se poate descrie, era ca si cum toata viata mea de pana atunci asteptasem acest moment de fericire. Am simtit intr-adevar ca acel mic trupusor era “carne din carnea mea”, a fost un sentiment unic ce s-a nascut atunci si o sa dainuie cat timp o sa traiesc. Cred ca asta inseamna dragostea de mama…
Dupa trei zile medicul ne-a trimis acasa. Totul era in regula. Fetita noastra e sanatoasa, are ochii albastri, dar culoarea lor se va schimba curand. Mananca bine, dar… cum sa-i facem noi baie? E asa de mica, asa de fragila… Am chemat-o in ajutor pe bunica si dupa ce ne-a instruit o saptamana am capatat curaj si… mamica si taticul i-au facut baita bebelusului. Taticul, foarte competent, are o misiune importanta: incearca temperatura apei cu cotul, asa cum l-a invatat bunica. Am inca dureri, dar ce mai conteaza – e destul sa-mi vad mica minune si uit de ele…
Fetita noastra are acum niste frumosi ochi caprui, ne priveste cu atentie si ne recunoste. Ca o mamica mandra ce sunt, eu zic ca seamana cu mine. Taticul zice ca seamana cu el la… desteptaciune!…
Cum sa nu fie o tanara mamica fericita atunci cand bebelusul ei ii zambeste? Sunt momente unice pe care taticul le-a si filmat: mananca pana ce se satura putin, dupa care se opreste, se uita la mine si incepe sa surada cu gurita ei mititica. Si, minune: a inceput si sa gangureasca, “sa vorbeasca limba ingerilor”, zice taticul, care a devenit poet cu ocazia asta…
Dupa doua saptamani mai agitate, cu nopti in care n-a dormit bine mai nimeni din casa, ne-au iesit primii dintisori. Atunci cand rade la mamica ei, bebelusa noastra arata doi coltisori albi ca doua perle. Ma intreb insa cad o sa apuc si eu sa dorm mai mult de doua ore neintrerupt…
Spre sfarsitul lunii acesteia, mamica este foarte multumita de fetita ei. Sta sprjinita in fundulet, in mijlocul patului sau in carucior si se joaca cu tot felul de jucarii zornaitoare sau de plus. “Cineastul” de taticu’ filmeaza, desigur, totul. Are deja o arhiva bogata, cu atat de multe evenimente ce au avut loc…
Invidie mare pe taticu’ si bucurie mare pentru mamica: fetita noastra a spus ma-ma. De fapt, a spus “ma” de mai multe ori, asa ca nu putem fi siguri ca a spus mama zice el. Nu l-am contrazis, dar eu sunt sigura ca bebelusul nostru mi-a pronuntat numele. E si normal, nu-i asa? Eu sunt mama…
Facem plimbari dese, am observat ca ii place foarte mult in parc. Sunt zile cand o plimba mai ales taticul. Mamica se mai odihneste si se face frumoasa pentru familia ei. Trebuie sa redevina la fel de supla ca sa incapa in hainele “de dinainte”. Taticul aproba cu entuziasm aceste proiecte…
“Vino la tata”, l-am auzit pe sotul meu spunand. Era prima data cand se numea pe el insusi astfel. Isi asumase resposabilitatea aceasta de multa vreme, dar de-abia acum o si spunea. Am intors capul si… minune! Fetita noastra mergea! Putin clatinat, sprijinindu-se de marginea patului, cazand din cand in cand in fundulet, nu conta! Bebelusul nostru crescuse. Mamica era mandra de fetita ei si a alergat ea, de data aceasta, sa filmeze scena. Si de la taticu’ la mamica, si de la mamica la taticu’, fetita noastra pasea cu incredere, din ce in ce mai sigura pe ea. Ce copil precoce are mamica!…
Foarte mandra ca fetita ei n-a mers aproape deloc “de-a busilea”, mamica o incurajeaza sa mearga cat mai mult in picioare, tinuta de mana si sprijinita. Si, bucurie mare, alte si alte sunete se aud rostite: ga-ga, la-la, bu-bu si, bineinteles, ta-ta. Prilej cu care taticu’ a mai cumparat un catelus de plus, pentru a sarbatori, cred ca nu mai avem loc in casa de atatea jucarii…
Primele sarbatori de iarna impreuna cu fetita noastra. A crescut, merge mai bine, bunicii i-au adus o mutime de daruri, dar acum mamica si fetita il asteapta pe Mos Craciun, primul Mos Craciun din viata micutei. Un moment plin de emotie pentru toti, mai ales pentru Mos Craciun, care e …taticu’ ! Mamica are ochii plini de lacrimi si se gandeste ca mai fericita decat atat, nu poate fi!”
