Imaginaţie debordantă sau rea-voinţă? De ce mint copiii?

0
500
Minciunile copiilor
Minciunile copiilor

Toţi minţim de la o vârstă fragedă – de fapt, a minţi arată dezvoltarea abilităţilor sociale. Învăţăm să minţim pentru a scăpa dintr-o situaţie neplăcută, pentru a obţine ceva sau pur şi simplu, pentru a fi politicoşi. Învăţăm să minţim pentru a nu răni sentimentele cuiva („arăţi grozav”, „îmi place cadoul”) sau pentru că nu avem chef să spunem adevărul („fac bine, toate merg perfect”).

De fapt, noi ne învăţăm copiii să mintă (oferind prea des propriul exemplu negativ) şi chiar încurajăm fără a vrea apariţia unor situaţii în care urmează o minciună – de exemplu, dacă îl întrebăm iritaţi „cine a spart paharul?”, practic îl împingem să încerce să scape basma curată cu o minciună!

De ce mint copiii?

Există diverse motive pentru care un copil alege să mintă: să scape de o pedeapsă, să obţină ceva, să ajute pe altcineva (minciună din empatie, de exemplu când minte pentru a-şi scăpa fratele sau sora de pedeapsă), să evite ruşinea şi jena (de exemplu când neagă hotărât că el a udat patul etc.).

Câteodată însă, copilul parcă minte fără absolut nici un motiv, parcă îi face o adevărată plăcere să spună minciuni, deşi chiar şi el îşi dă seama că nu este credibil ceea ce spune. Spune mici minciuni evidente de tipul „afară plouă” când soarele străluceşte pe cer sau inventează adevărate „opere” de ficţiune, insistând că spune adevărul.

Încă de la vârste fragede, în jur de 3 ani, copilaşii învaţă să mintă pentru a căpăta ceva sau a scăpa de ceva neplăcut – este tipul de minciună cel mai comun şi simplu de înţeles din punct de vedere al motivaţiei. „Cine a vărsat apă în pat?” – „nu eu/ fratele meu/ Sam, prietenul meu imaginar/ câinele”. Nu poate fi vorba despre vreo rea intenţie, copiii mici habar nu au că fac ceva rău şi vor doar să îşi facă viaţa cât mai uşoară.

Pe măsură ce cresc, copiii încep să spună şi alt tip de minciună – cele inventive, creative, care parcă nu au un scop anume. Creează poveşti false parcă bucurându-se şi adesea insistând şi mergând până în pânzele albe că sunt adevărate. Când spune că iepuraşul de pluş i-a zis să nu mănânce păstăi – evident, o minciună, copilul fabulează; aceste fabule sunt de fapt semne ale creativităţii şi nu trebuie să îi îngrijoreze pe părinţi, chiar dacă cel mic pare a trăi într-o lume imaginară (şi de altfel sunt singurele minciuni peste care putem, ca părinţi, să trecem cu vederea – nu are sens şi rost să pedepsim un copil care spune poveşti!).

Citește și:  Cum se poate depista sinuzita la copii și ce tratamente sunt?

Încă un pas în dezvoltarea copiilor se evidenţiază atunci când încep să mintă pentru a ajuta pe altcineva – observăm că îşi dezvoltă empatia şi compasiunea. Nu rar, copiii vor spune minciuni pentru a lua apărarea şi a scăpa de pedeapsă fraţi sau surori. Odată ce îşi dezvoltă abilităţile sociale, relaţionale, copiii învaţă şi minciuna din politeţe – spusă pentru a nu răni sentimentele cuiva şi a face persoana să se simtă bine (ba chiar părinţii sunt cei care adesea încurajează acest tip de minciună: „nu e frumos să spui cuiva că e gras, trebuie să fii politicos”, „trebuie să mulţumeşti şi să zici că îţi place cadoul, chiar dacă nu e aşa”); pentru a „supravieţui” în societate, învăţăm să minţim („minciuni albe”) sau măcar să nu spunem adevărul, să nu spunem ceea ce credem cu adevărat.

Partea cu adevărat interesantă este că abilitatea copilului de a spune minciuni (mai ales când învaţă să le spună în mod credibil) este indicator al unor abilităţi cognitive ridicate – dacă aveţi un mic mincinos, puteţi fi siguri că are un IQ ridicat! De asemenea, capacitatea de a minţi este indicator al unor abilităţi sociale ridicate (minţim, avem relaţii bune!); nu în ultimul rând, minciuna arată creativitatea celui mic – cu cât inventează minciuni mai absurde, cu atât este mai creativ.

Dar acestea nu înseamnă că părinţii trebuie să treacă cu vederea peste minciunile spuse; a îl învăţa că adevărul, chiar dacă e mai dificil de zis decât o minciună, e calea cea mai bună este o lecţie necesară. A impune consecinţe, arătându-ne dezamăgiţi şi retrăgându-i unele privilegii atunci când îl prindem cu minciuna este obligatoriu, la fel a ne arăta mândri când alege să zică adevărul, chiar dacă e neplăcut. Ţineţi minte: cu cât trecem cu vederea mai multe minciuni şi cu cât scapă basma curată minţind, cu atât va alege să mintă mai mult!

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.