Mulți dintre noi ne supărăm și ne enervăm pe părinți, pe frați și surori, pe copiii noștri. Însă cu toate supărările, cu toate certurile, cu toate problemele care apar, familia trebuie prețuită. Căci cine ar dori să trăiască singur? Vă prezentăm povestea unei tinere fete care a rămas impresionată de viața unui bătrân singur, fără familie (vă mulțumim pentru mailurile trimise; pentru a împărtăși cu noi mai multe povești din viața voastră, așteptăm mail pe contact@familist.ro).
Povestea unui bătrân singur:
Mă numesc Lori și vă scriu pentru a vă povesti viața domnului T., vecinul nostru de vis-à-vis. Chiar dacă am doar 13 ani, sper să îmi publicați povestea, pentru că alții pot învăța din ea așa cum am făcut-o eu. Vă voi scrie viața lui așa cum mi-a povestit-o el din când în când.
Domnul T. are, cred, cam 60 de ani, dar poate că e și mai bătrân. Este un domn simpatic și bun, care venea uneori să stea cu mine atunci când sora mea mai mare și părinții nu erau acasă. De ceva timp, stau singură acasă, dar mai trec eu pe la el sau mai vorbim în fața blocului. El nu mă vede ca fiind un copil mic care nu știe nimic. Și mi-a povestit despre viața lui, căci l-am întrebat de ce el nu locuiește cu nimeni, de ce este singur.
Și chiar este singur, singur și trist, oricâte glume ar spune și oricât de mult mi-ar zâmbi când vorbim. A fost, cum zice el, un om muncitor și care-și iubea familia mai mult ca orice. Mi-a povestit cum a iubit-o pe soția lui încă de pe când erau copii la școală (ciudat, eu încă nu iubesc pe nimeni). S-a căsătorit de tânăr cu ea și-și doreau măcar doi copii. Au avut doar unul, dar mi-a povestit că pe când fiul lor avea 4 ani, au înfiat de la niște rude îndepărtate încă un băiat. Părinții lui nu puteau să aibă grijă de copil, așa că domnul T. a fost fericit să mai aibă un băiat în casă. Și așa a avut el o familie frumoasă, așa cum își și dorea.
De aici, povestea este tristă. La 14 ani, fiul lui, cel care era chiar al lui, a murit. S-a înecat. De atunci, domnul T. zice că soția lui s-a schimbat. A devenit mereu tristă și mereu tăcută. Nu mai stătea nici cu celălalt băiat, cel înfiat, voia să stea mereu singurică în camera ei. Domnul T. se jură că soția lui a murit după 2 ani de tristețe, chiar dacă doctorii îi zic atac de cord. Și așa a rămas cu un băiat din toată familia lui.
Dar și băiatul avea să-l părăsească. La 19 ani, a plecat în Grecia, unde avea niște rude. Și acum el este acolo, lucrează și vine acasă prea rar. Domnul T. nu mai are nici părinți, pentru că e prea bătrân și nici frați sau surori. Nu mai are pe nimeni, a rămas singur, fără familie, fără nimeni drag lângă el. Când mai vine băiatul său, este mare bucurie, dar vine rar și pleacă repede. Poate nu-și dă seama cât de mult înseamnă pentru domnul T. vizitele sale, cât de fericit este el când trece pe acasă.
I-am spus să înfieze alt copil, dar el zâmbește și-mi zice că este prea bătrân de acum. Îmi pare atât de rău pentru el, pentru că este un om atât de bun, care mereu se poartă frumos, care iubește pe ceilalți oameni și care nu ar vrea decât să fie iubit. Nu merită să fie așa singur. De aceea mai stau câteodată cu el de vorbă și îmi place să fac asta.
V-am trimis povestea domnului T. pentru că eu, gândindu-mă la viața lui, mi-am dat seama de multe lucruri. Știu că părinții mei mă enervează și că uneori mă supăr pe ei, dar ce aș face fără ei? Sper să nu-i pierd așa cum și-a pierdut domnul T. soția. Și oricât de mult mă cert și mă bat cu sora mea, o iubesc și sper că ea știe. Îmi iubesc familia și doresc să am și eu o familie, căci numai familia îți aduce fericire. Sper să nu ajung singură ca domnul T., sper să am mereu pe cineva pe care să iubesc.
