Familia adevărată nu ține de legături de sânge, ci de acei oameni care sunt alături de tine!

0
2074
Familia adevarata
Familia adevarata

Familia este o oaza in care fiecare gaseste protectie, sprijin, acei oameni care te iubesc si care sunt alaturi de tine in orice situatie. Sau asa ar trebui sa fie… Cateodata familia te dezamageste si te alunga, te judeca si condamna. Legaturile de sange, oricat de puternice, nu sunt de ajuns pentru a face din familie ceea ce ar trebui sa fie pentru fiecare. Va prezentam povestea unei femei care, alungata de propria sa familie, a gasit dragostea si sprijinul atat de cautat unde nu se astepta (va multumim pentru mailurile trimise; pentru a impartasi cu noi mai multe povesti din viata voastra, asteptam mail pe contact@familist.ro).

Familia adevarata nu tine de legaturi de sange, ci de acei oameni care sunt alaturi de tine!

Orice s-ar intampla, familia te iubeste si sprijina – asa ar trebui sa fie, nu? Din pacate, azi va spun ca nu este uneori asa. Si am auzit povesti mai rele decat a mea, cu familii care nu numai ca te alunga, ci te abuzeaza… Viata mea a fost foarte grea si aceasta este din cauza ca familia mea – parintii si fratii mei – nu m-a iubit si sustinut niciodata.

Exista si parinti care chiar nu-si iubesc copiii – caci daca ii iubesc, atunci tot ce fac ei este inexplicabil. Eu, de mica, am fost ca un fel de ciuma pentru parintii mei care nu se fereau sa imi spuna ca nu m-au vrut inca de cand eram mica. Sunt cea mai mica din patru frati si singura fata. Asta, in mod normal, ar fi insemnat sa fiu protejata si alintata. Dar eu am fost intotdeauna copilul in plus, nedorit, care oricum nu va face ceva cu viata sa, deoarece era fata! Ce poate sa faca o fata, doar sa se marite si sa aiba copii!

Am crescut cu parintii reamintindu-mi mereu ca nu m-au vrut, ca nu sunt buna cam de nimic si ca ar trebui sa fiu recunoscatoare ca nu ma dau afara si ca ma hranesc! Cand spuneam cate ceva, de genul ca as vrea sa dau la medicina, eram luata in ras – „crezi tu ca esti in stare?”… Si atat de tare m-am lasat prostita de aceste batjocuri din familie, incat am inceput sa cred la fel. Am renuntat cam la orice vis, crezand ca nu am puterea sa-l indeplinesc, am renuntat la tot ce doream in afara de doua dorinte: cea de a termina cu bine liceul si cea de a fugi cat mai repede din casa aceea, din familia aceea.

Familie, Foto: pandelalma-peru.blogspot.com
Familie, Foto: pandelalma-peru.blogspot.com

Cand am terminat cu bine liceul, nu am primit nici macar un bravo – era ca si cum nu conta asta, pentru ca oricum ceva ca lumea nu facusem si nici nu aveam sa fac. Cand i-am anuntat pe parintii si fratii mei ca planuiam sa ma marit cu prietenul meu, prima oara m-au luat in ras, zicand ca n-o sa fac asa ceva. Ba chiar imi ziceau ca prietenul meu (cu care ma intalneam de la 16 ani) ma va lasa balta ca pe o carpa curand. Cand au vazut ca chiar planuiam sa plec cat mai rapid si sa ma marit, au incercat sa imi interzica.

Nu voiau de fapt ca eu sa parasesc familia, dar nu pentru ca isi faceau griji pentru mine sau pentru ca ma iubeau. Voiau sa raman pentru ca eu eram cea care facea curat si mancare, nu mama! Li se parea asa natural ca singura fiica sa se ocupe de ei toti, de parca asta era de fapt rolul meu in viata. Am plecat fara sa ii las sa ma opreasca. Dupa ce m-am maritat, am incercat de cateva ori sa merg la ei impreuna cu sotul meu ca sa vad daca, poate, isi dau seama cat de rau s-au purtat.

Nici atunci familia mea nu s-a dovedit mai intelegatoare: au insultat barbatul cu care ma maritasem („trebuia sa stim ca o sa-ti gasesti un golan care isi pierde viata si ca o sa fugi ca o ….. cu el”); si m-au dat afara pe usa, zicand ca nu am ce cauta acolo, ca ei mi-au dat atatea si eu am plecat ca o nerecunoscatoare ce sunt.

Citește și:  Dar dacă dragostea copilului nu e condiționată, atunci cum este?

Acesta nu este insa cel mai rau lucru. Se spune ca, oricat de nedreapta este familia, cand te afli in situatii disperate, legatura de sange iese la iveala si familia te ajuta. Nu a fost asa. Sotul meu a ramas paralizat de la brau in jos dupa un accident; eu nu munceam, insarcinata in luna a sasea. Trebuia sa il ingrijesc si sa am grija si de sarcina. A fost o perioada mai grea decat oricare alta, aveam zile in care simteam ca nu mai pot continua. Eram la pamant, aveam nevoie si de o vorba buna si de niste bani.

Unde merge omul in situatii grele? La familia sa. Asta am facut si eu, chiar daca imi era frica. Speram ca, vazand ce s-a intamplat, vazand ca tragedia nu era vina mea, ei imi vor intinde o mana de ajutor. Macar o mica suma care sa imi permita sa tin pasul cu cheltuielile pana dupa ce nasc si o mana pe umar – atat doream de la parintii mei, care nu uitau niciodata sa le trimita fratilor mei alimente si bani. Mie nu-mi dadusera nimic vreodata, dupa ce am plecat din casa lor. Dar acum, trebuia, ca parinti, sa ma ajute, era normal ca ei sa simta suferinta mea!

Familia mea m-a alungat inca o data, asa de disperata cum eram. Nu am vazut nici un ban, nu am auzit nici o vorba buna. Ce am auzit? Ca merit sa patesc ceea ce patesc pentru ca nu am ascultat de ei, pentru ca nu am fost o fiica buna si pentru ca am gasit un barbat rau! Nu era de datoria lor sa ma ajute pentru ca eu i-as fi tradat plecand de acasa fara voia lor. Nu eram fiica lor, pentru ca un copil de-al lor nu ar fi facut ce am facut eu.

Ce facusem oare? Scapasem de o familie care ma folosea pe post de femeie in casa, care ma batjocorise si ma pusese rand dupa rand la pamant. Plecasem de acasa fara ca ei sa fie de acord. Atat facusem si asta ii facea pe parintii mei sa creada ca merit tragedia prin care treceam. Nici macar gandul ca voi naste curand, ca port nepotul lor in burta nu i-a facut sa se poarte ca niste oameni cu suflet. Am fost data afara de familie, careia putin ii pasa ca nu ma pot descurca, ca sunt o sotie cu un sot paralizat si o viitoare mama care-si va creste aproape singura copilul.

Insa am si invatat ceva: acei oameni care-ti sunt alaturi, desi nu este de datoria lor, aceia iti pot fi ca o familie. Ajunsa in pragul disperarii, am cerut ajutor de la o veche prietena, fosta colega si cu mine si cu sotul meu. Stiam ca macar are sa imi dea niste bani, pentru ca sotul ei castiga frumos.

Dar ce a facut aceasta femeie? A venit in casa mea, m-a ajutat, m-a sprijinit si m-a readus pe linia de plutire. Nu numai ca mi-a dat o suma generoasa, dar a revenit in viata mea ca un inger, desi trecusera cam doi ani de cand vorbeam doar ocazional. A adus un medic bun sa il vada pe sotul meu, a platit un tratament care l-a ajutat pe cat se putea.

Dar cel mai important, mi-a oferit acel sprijin, acea vorba buna dupa care tanjeam. M-a sunat aproape in fiecare zi si a venit macar din trei in trei zile la mine sa ma ajute in casa si sa imi vorbeasca. A devenit nasa copilului meu si nu-mi vine sa cred ca am gasit intr-o persoana relativ straina o familie adevarata. O persoana care tine la tine si care face ce poate pentru a te ajuta. O persoana care nu te uita, o persoana care iti reda increderea in oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.