Dragoste și relațiiDupă prea multe dezamăgiri în dragoste, am hotărât să rămân singură și...

După prea multe dezamăgiri în dragoste, am hotărât să rămân singură și sunt fericită!

Dezamagirile in dragoste te pot face sa iti pierzi increderea in relatiile de cuplu si chiar in oameni, in general. O rana sufleteasca se vindeca greu, iar cand peste tot in jur vezi cum relatii ce pareau frumoase esueaza, poti ajunge sa fugi de dragoste, doar pentru a te proteja de viitoare dezamagiri. Iata povestea unei femei care a hotarat ca nu va mai avea nici o relatie de cuplu, singura fiind cel putin ferita de durere.

Dupa prea multe dezamagiri in dragoste, am hotarat sa raman singura si sunt fericita!

Sunt o femeie singura de 36 de ani si sunt fericita cu viata mea. Lucrul cel mai iritant este ca cei din jur par sa creada ca de fapt sunt singura si trista, ca am neaparat nevoie de cineva alaturi, de o relatie de cuplu. Insa nu am, acesta este adevarul: acum cativa ani in urma, am hotarat sa fiu singura macar o vreme, sa nu mai intru in relatii de dragoste doar pentru a avea pe cineva langa mine.

Cred ca dragostea este un lucru frumos – atat timp cat este adevarata si atat timp cat dureaza. Insa cata durere ii urmeaza, cata suferinta trebuie sa suporti pentru o perioada de fericire… Am ajuns singura pentru ca tot ceea ce am trait si vazut m-a convins ca, chiar cand este dragoste reala, ea nu dureaza. Dintr-un motiv sau altul, dispare si ramane prea putin pentru a mentine o relatie.

Am trait si vazut pur si simplu prea multe relatii de cuplu esuate, multe terminate urat. Incep cu propriul meu trecut amoros: am la carnet patru relatii sfarsite, patru relatii care mi-au provocat atata durere dupa o perioada mai lunga sau mai scurta de fericire. Ati spune ca nu este atat de grav – insa poate ca eu, personal, sunt mai putin apta sa trec cu bine peste durere, poate ca mie imi este mai greu sa imi revin. Cu fiecare relatie esuata, m-am simtit de parca o parte din mine lipseste, de parca am pierdut ceva pretios. Si am hotarat sa raman singura o vreme, pentru ca nu as mai fi suportat sa simt din nou aceasta durere, aceasta pierdere.

Prima mea relatie de cuplu s-a terminat urat, cu acuzatii, cu jigniri si amenintari, asa cum se intampla deseori in relatiile tineresti pline de pasiune; s-a terminat pentru ca ambii eram gelosi si ambii am inselat – asta daca sunteti de acord cu mine si considerati si lucrurile sentimentale ca fiind inselat.

A doua relatie a esuat pentru ca, desi mai maturi, ambii ne-am grabit din pasiune sa avem o relatie serioasa, fara sa vedem ca nu suntem deloc potriviti! Nu a trecut mult pana ce ne certam atat de des, incat am ajuns sa ne uram unul pe altul; singurul lucru bun a fost ca am oprit la timp aceasta relatie care ne facea rau amandorura, ne invenina si ne facea sa ne ranim unul pe celalalt.

A treia relatie de cuplu a fost foarte frumoasa o perioada; pana ce intr-o zi am realizat ca cel de langa mine nu ma iubeste. Ma dorea, insa nu ma iubea, ma trata destul de indiferent si avea acel stil misogin de a privi relatiile, de tipul „barbatul are puterea, femeia are cratita”. Da, si acest iubit m-a inselat, de data aceasta cat se poate de fizic si cu o tanara mult mai tanara si mai sexy (cosmarul unei iubite, sa isi vada iubitul inseland-o cu o „bucatica” mai tanara si mai atragatoare). S-a sfarsit cu greu, pentru ca nu eram in stare sa ma despart, tot speram ca lucrurile se vor schimba, ca el imi va dovedi ca totusi ma iubeste. Nu mi-a dovedit…

singură și sunt fericită

A patra relatie, eram sigura, va fi cu noroc; imi spuneam ca nu va esua deoarece nu era o relatie bazata pe pasiune oarba. Nu am fost indragostita de al patrulea meu iubit asa cum fusesem de ceilalti. Ma maturizasem si ajunsesem la ideea ca relatiile de cuplu fericite sunt cele bazate pe sentimente trainice si linistite, nu pe pasiuni. Eram de ceva vreme colegi si amici si mi s-a parut ca o relatie cu el nu are cum sa esueze, deoarece ne potriveam, ne cunosteam si tineam unul la altul.

El nu m-ar fi ranit intentionat cum facusera ceilalti. Si nu, nu m-a ranit intentionat, insa tot m-a ranit. Dupa doi ani, el, barbatul matur si stabil, mi-a zis ca nu mai poate continua deoarece simte ca relatia noastra linistita il imbatraneste si plafoneaza. Avea nevoie de ceva palpitant, de pasiune – exact lucrul de care eu voiam sa ma feresc! Nu am facut scene si crize, am acceptat ca nu toata lumea este fericita cu ceea ce as fi dorit eu, adica o relatie bazata pe cunoastere si prietenie, nu pe pasiuni trecatoare…

Si asa am ramas inca o data singura; insa de data aceasta am hotarat sa raman singura, sa nu incep o alta relatie de cuplu decat daca voi simti ca nu mai pot fara celalalt. Dar iata ca am putut sa stau singura si inca foarte bine. Ma simt cat se poate de multumita astazi cu viata mea. Privesc pe cei din jur si mi se pare ca aceasta nevoie de a avea pe cineva, de te simti iubit si de a iubi (chiar daca iubirea aceasta nu este adevarata) ii face sa se caute cu disperare, sa se „combine” de fiecare data cu speranta ca „va iesi bine”. Dar iese bine atat de rar…

Nu m-am hotarat sa raman singura si sa nu am nici o relatie doar din cauza dezamagirilor mele in dragoste. Este vorba de tot ce am vazut in jurul meu; lucrez de sase ani intr-o firma mare, avem o echipa stabila de lucru si am vazut macar patru divorturi, nenumarate despartiri si re-combinari in jur. Am vazut, in calatoriile in interes de serviciu (firma-mama este in Franta) si nenumarate infidelitati, care parca erau doar distractii. Cum sa mai am incredere in relatii fericite?

Nu neg ca exista relatii fericite, desi atat de putine (tocmai de aceea trebuie pretuite); nu neg nici ca dragostea poate fi minunata. Insa deocamdata am hotarat sa fiu singura si sa nu ma bucur de „bunatatile” iubirii pentru ca nu vreau sa mai trec prin durerea sfarsitului. Cand voi simti cu adevarat ca un om imi este potrivit si ca nu pot fara el, voi avea o relatie. Daca se va intampla…

Insa pana atunci, sunt fericita singura; nu simt nevoia de a avea un iubit alaturi. Am atatea rude si atati prieteni care tin la mine si nu ma simt deloc goala fara o relatie. Dupa cum am spus la inceput, ma irita cei din jur care cred ca doar pentru ca nu am o relatie, sunt singura si nefericita! Ma irita cei care tot incearca sa imi „faca lipeala”, de parca trebuie neaparat sa am si eu un iubit!

Nu ai nevoie neaparat de o relatie de cuplu pentru a fi un om intreg si fericit! O ruda bine-voitoare m-a luat deoparte si mi-a zis ca ma intelege si ca va fi alaturi de mine cand decid sa imi spun secretul: credea ca sunt lesbiana doar pentru ca nu am relatii cu barbati de cativa ani! Insa eu nu sunt nici lesbiana, nici trista, doar o femeie singura care deocamdata este multumita de viata ei…

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.