O dezbatere inca actuala tine de faptul daca embrionul uman este o fiinta umana si deci are toate drepturile unui individ sau doar o “aglomerare de celule” care nu se bucura de nici un drept. Sustinatorii avortului nu considera fatul ca o fiinta, ci o colonie de celule fara constiinta sau individualitate. In replica, crestinii si moralistii sustin ca viata umana incepe chiar din momentul conceptiei.
Interesant este faptul ca argumentele crestinilor sunt dublate de rezultatele unor cercetari stiintifice, profesori si medici aratand ca viata nu incepe in momentul dezvoltarii definitive a organelor, ci chiar din momentul procrearii. Astfel, embrionul uman are batai de inima la doar 18 zile de la conceptie, are un sistem circulatoriu functional imediat dupa asta, iar la 30 de zile are o fizionomie deja constituita!
Astfel, crestinii au argumente stiintifice pentru a argumenta ca omorarea embrionului uman este nici mai mult nici mai putin decat o crima si un pacat capital. Faptul era considrat de la sine inteles cu mult inainte de era stiintei, de exemplu, in secolul IV, Sfantul Grigore de Nyssa spunea: “Nu exista indioala despre acel ce creste in utero… trebuie sa ne gandim ca momentul de inceput al exisentei este acelasi pentru trup, cat si pentru suflet.”(“Antropologie sociala si culturala”, N. Gavriluta).
O dovada cutremuratoare cu privire la realitatea unui embrion uman ca fiinta o aduce medicul Bernard Nathonson care a filmat cu ultrasunete operatia de chiuretaj al unui fat de 12 saptamani. Medicul a realizat ca fatul se zbatea si se misca agitat de fiecare data cand se apropia instrumentul de el, iar bataile de inimia i se accelerau. Mai impresionant, mica fiinta isi deschidea gura larg, intr-un tipat mut de agonie. La fel, o marturie cu privire la embrionul uman impresionanta este relatata de catre Georges Habra, citand un text din 1970:
“Acum 11 ani, administrand un anestezic pentru o intrerupere de sarcina intrauterina (la 2 luni), am tinut in mana ceea ce cred a fi cea mai mica fiinta umana vazuta vreodata. Sacul embrionar era intact si transparent. In interior era un omulet, mascul, mic de tot, mai putin de un centimetru. Legat de cordonul ombilical, inota cu o mare vigoare in lichidul amniotic. Omuletul era complet format, cu degetele lungi si subtiri. Pielea era transparenta. Arterele si venele delicate se reliefau la varful degetelor.
Traia, inota firesc brusc si facea turul bulei cu lichid in aproape o secunda. Nu semana deloc cu embrionii fotografiati pe care ii vazusem, nici cu putinii embrioni pe care i-am putut cerceta pana atunci. Diferenta se explica prin aceea ca cel de fata era viu. Indata ce saculetul a fost deschis, omuletul a ramas fara viata, si-a luat aspectul caracteristic al unui embrion in acest stadiu de dezvoltare.” Concluzia autorului: viata incepe odata cu conceptia!
Nu poti sa nu fi impresionat de aceasta extraordinara relatare si totusi, intrebarea ramane in picioare: poate fi embrionul uman considerat o fiinta umana intreaga cu drepturi depline? Rationalitatea moderna si realitatea juridica ne spun ca nu. Juridic, fatul nu are nici un drept pana in luna a patra, si chiar si atunci in circumstante grave – cand sanatatea mamei este in pericol, fatul nu are nici un drept in fata femeii.
Explicatia rationala: desi arata ca un mic “omulet”, nu este unul deoarece inca nu are formata o individualitate, o personalitate si deci nu este psihic si social vorbind un om. Mai mult, argumentul crestin cu privire la existenta sufletului in embrionul uman inca de la concepere nu mai are pentru majoritatea nici o valoare sau semnificatie in ziua de azi.
Majoritatea oamenilor justifica avortul prin principiul respectarii libertatii persoanei de a alege. Avortul nu este privit ca fiind un pacat, deci nu intervin probleme conflictuale intre practica si credinta. Operatia este privita ca fiind morala mai ales pentru ca intervine justificarea ca fatul nu are o personalitate decat tarziu in stadiul de dezvoltare al sarcinii si chiar dupa nastere.
Cei cu aceasta opinie dezumanizeaza copilul, el reprezentand doar o „aglomerare de celule”. Prin auto-convingerea ca fatul este un embrion fara personalitate, femeile puse in ipostaza de a alege intre nastere si avort isi creeaza un model de coerenta interna intre convingeri si practici. Mai mult, ele considera ca este strict o problema personala, a femeii si ca biserica sau alte organizatii nu au dreptul de intruziune in viata personala.
Alte persoane considera totusi ca embrionul uman este o fiinta, ca dezvolta o oarecare personalitate si prin urmare, avortul este imoral. Totusi, desi tind sa atribuie avortului implicatiile unei crime, sustin in acelasi timp si necesitatea respectarii libertatii individului de a alege. Comportamentul este, astfel, justificat prin abordarea valorii general acceptate a libertatii persoanei si prin lipsa unei alte solutii viabile.
Aceste persoane ajung sa sustina avortul si dreptul de a alege raportandu-se la valorile social dezirabile: libertatea persoanei si dreptul de a alege. Ele declara ca sunt impotriva uciderii fatului, ca este o practica imorala, dar uneori de neevitat. Comportamentul de a fi recurs o data sau de cateva ori la avort nu este deviant sau imoral, fiind justificat de imposibilitatea unei alte solutii.
Oricare ar fi realitatea, avortul este un subiect larg dezbatut si un fenomen social care, ca orice alt fenomen, are partile sale benefice si cele negative. Ramane desigur la latitudinea fiecarui om sa se decida de care parte a baricadei este si a femeii sa decida daca dreptul sau la sanatate si la o viata neschimbata este mai important decat dreptul la viata a unei fiinte nenascute.
