Socializarea copilului – termenul se refera la procesul prin care se transmit si se asimileaza cunostintele fundamentale, primare despre lume ale copilului, perspectivele, atitudinile si valorile principale. Copilul se formeaza ca persoana unica si integrata societatii prin acest proces psiho-social ce se realizeaza in primul rand prin interactiunea parinti-copil.
Copilul se dezvolta cognitiv, psihic, social prin prisma primelor sale legaturi cu lumea din jur legatura parinti-copil fiind cea mai semnificativa, cea care ii ofera o prima si esentiala cunoastere a lumii. Lumea exterioara ajunge sa fie interiorizata de catre copil, perceputa, explicata si inteleasa sub influentele celor semnificativi – parinti, frati – care sunt instantele prime si principale in socializarea copilului.
Omul traieste intr-o lume sociala si este o fiinta sociala – individualitatea, personalitatea sa se formeaza in cadrul si prin intermediul interactiunilor sociale, a relatiilor cu ceilalti – ceilalti reprezentand persoanele din viata sa, dar si ceilalti reprezentand societatea in ansamblu. De la nastere, copilul se dezvolta, cunoaste lumea si isi formeaza personalitatea prin relatiile cu cei semnificativi – prin aceste relatii el primeste atat protectia si apropierea necesara dezvoltarii armonioase ca persoana, cat si cunostintele, perspectivele, atitudinile, comportamentele, valorile fundamentale ce il vor forma ca persoana. Asadar, socializarea copilului este in primul rand un proces ce il face pe om ceea ce este.
Despre socializarea primara a copilului – familia
Socializarea primara a copilului este asigurata prin familie si cei semnificativi in lumea copilului – parintii si alte rude apropiate (frati, bunici). Familia este grupul primar ce ii ofera cele mai importante, puternice si afective relatii copilului – este un grup unic, intim, unit care ofera copilului protectie, siguranta, ocrotire, afectiune, dar si cunostinte fundamentale asupra lumii in care se naste.
Copilul va descoperi treptat lumea inconjuratoare, iar modul de a o percepe si o intelege tine de familia in care creste, de la cel mai simplu mod de percepere: „lumea este un loc sigur” sau „lumea este un loc periculos” si pana la cele mai complexe moduri de percepere a realitatii exterioare: prin prisma atitudinilor si valorilor pe care copilul le asimileaza. Socializarea primara a copilului se refera la copilaria timpurie: relatiile si experientele din acesti primi ani de viata vor pune amprenta definitiv pe dezvoltarea psiho-sociala, emotionala si cognitiva a copilului si pe formarea sa ca om unic.
Socializarea primara incepe de fapt inca de la nastere – primele relatii semnificative fiind cele dintre copil si parintii sai. Parintii sunt persoanele care ii transmit deocamdata totul si care ii ofera totul. Lumea exterioara se invarte in jurul parintilor si felul in care va fi aceasta lume perceputa si inteleasa de catre copil depinde de relatiile si experientele din primii ani. Prin socializare, copilul invata, se formeaza si devine membru al familiei – este primul sau „rol social”, cel de copil al parintilor sai.
Parintii sunt, asadar, primii si cei mai importanti in socializarea copilului, iar calitatea relatiei afective copil-parinte, calitatea comunicarii si experientele practice din primii ani sunt cele ce isi spun un cuvant esential in formarea copilului. Din aceasta perspectiva, se poate vorbi despre o socializare pozitiva – o relatie afectiva, echilibrata, ocrotitoare, o comunicare deschisa si empatica, un interes crescut fata de invatarea copilului cu realitatea din jur; si despre o socializare negativa – o relatie dezechilibrata, indiferenta, extrem de severa, ce nu ii ofera copilului siguranta si protectie, o comunicare saraca, deficitara, limitata, un interes scazut fata de nevoia copilului de a explora si invata despre realitatea din jurul sau.
Un mediu in care i se indeplinesc nevoile de baza (hrana, igiena, confort, siguranta), un mediu stabil in care nu se petrec schimbari bruste si in care exista o rutina familiala, un mediu afectiv in care cei doi parinti ii ofera atentie si afectiune, un mediu bland, in care se simte mereu in siguranta, un mediu echilibrat in care nu exista tensiuni si agresivitate asigura copilului o experienta a copilariei timpurii pozitive, el percepand lumea din jur ca pe o lume cu potential pozitiv, o lume buna in care el se poate dezvolta fara teama.
Inca ceva despre copilaria timpurie si formarea copilului: apropierea si contactul fizic intre copil si parinte este cel ce ii ofera afectiune, siguranta, confort – a-l tine in brate, a face contact vizual si a-i vorbi. In schimb, un copil ce creste intr-un mediu instabil, in care nu exista o rutina si in care exista multe schimbari, un mediu rece in care nu primeste atentia pe care o cere, un mediu in care se simte in pericol (cand este lasat singur sau cu persoane straine), un mediu tensionat sau agresiv ofera copilului o experienta negativa, el percepand lumea exterioara ca pe o lume periculoasa, straina, rece si cu potential de risc.
Inca ceva despre experientele negative din copilaria timpurie: copilul nu este negativ influentat doar de lipsa afectiunii si a apropierii cu parintii; o atmosfera incarcata de tensiune negativa, conflictuala, o stare de negativitate si frustrare a parintilor (in special a mamei) este perceputa de catre copil inca de la inceput, atmosfera si stare ce il afecteaza.
Socializarea, insa, este un proces constant care intervine de-a lungul vietii omului: omul invata intotdeauna si este supus influentelor sociale. Omul isi construieste diverse tipuri de relatii si intra in diferite grupuri de-a lungul vietii sale. In acest timp, el isi continua formarea, asimiland noi perspective, atitudini, valori, invatand, adaptandu-se si perfectionandu-se.
Insa acele prime relatii afective, acele prime experiente de viata si cunostinte asimilate vor face parte din ceea ce este toata viata sa. Persoana poate sa asimileze si sa interiorizeze si alte atitudini, comportamente, valori odata ce intra in alte grupuri, odata ce se adapteaza vietii sociale (scoala, grupuri de prieteni, grupuri de munca, grupuri religioase), insa ea este cine este datorita si prin intermediul socializarii in familie. Tineti minte: copilul nu isi alege parintii, insa parintii sunt singurii pe care el ii are de la inceput si pe care se bazeaza in formarea sa ca om.
