O schimbare în viața unui copil poate declanșa reacții la care părinții nu se așteptau: crize de furie sau de plâns, retragere în sine sau comportamente provocatoare. De ce reacționează copiii negativ la schimbare? Pentru că este în natura umană: un adult știe să gestioneze mai eficient situația și să-și controleze temerile și reacțiile. Un copil nu are scheme de a se confrunta pozitiv cu ceva nou.
Fiecare persoană, la orice vârstă, manifestă într-o măsură mai mică sau mai mare ceea ce se numește rezistență la schimbare. Ceea ce este familiar, cunoscut, nu naște temeri și stres. În schimb, o schimbare în viață prespune un grad de necunoscut și noutate, ceea ce provoacă un disconfort mai mic sau mai mare, în funcție de individ. Unii au o adevărată frică de schimbare, alții resimt doar un mic disconfort.
Copiii au nevoie mai mult ca oricine de structură, ordine, rutină, stabilitate în viața lor. Atât timp cât viața continuă zi de zi urmând rutina familiară, cunoscută, totul este sigur și bine. Când apare o schimbare – chiar și una care ar trebui să fie bună – apare și stresul cauzat de necunoscut. Pur și simplu așa funcționează mintea umană.
Este de la sine-înțeles că acele schimbări negative, precum decesul unui membru de familie, divorțul părinților, separarea temporară de părinți sau recăsătorirea părintelui aduc după sine reacții negative, de tristețe sau furie la copil. Însă deseori chiar și schimbările pozitive dau naștere la reacții negative: mutarea, începerea școlii, nașterea unui frate sau soră și altele.
Iată câteva exemple de la părinții ce s-au confruntat cu rezistența la schimbare a copilului lor
„Ne-am mutat acum un an într-un alt oraș, unde soțul meu a primit un loc de muncă extrem de bun. I-am explicat totul dinainte fetei noaste de 5 ani, i-am zis că orașul e mai mare și mai frumos, că o să avem o casă mai mare și mai mulți bani. A părut că înțelege foarte bine și că este de acord. Dar odată ajunși, am observat că nimic nu i-a convenit. Nu îi place casa, nu îi place camera ei, nu îi place orașui, parcul, mallul. Nimic nu îi place și de multe ori seara țipă că are monștri în cameră. Zice că-i este dor de vechiul nostru apartament. Înțeleg că îi este greu, dar totul este mult mai bine aici. Sper doar că se va adapta.”
„Fiul nostru a început primul an de gimnaziu la o nouă școală – pe care, a propos, el a ales-o. Părea extrem de entuziasmat așa că am crezut că nu vor exista probleme. Dar din prima zi de școală s-a schimbat, a devenit foarte nervos. Zice că școala e prea grea, că profesorii sunt prea răi. Zice că nici un coleg nu pare că îl place, că stă singur în bancă. Dimineața este o luptă să îl pregătesc. Vrea să schimbe școlile și încerc să-i explic că totul ține doar de obișnuință.”
Vi se pare cunoscut? Copiii reacționează deseori negativ la schimbările din viața lor și au tendința de a dramatiza situația. Frica și stresul aduse de situația necunoscută și nouă îi fac să privească totul în culori sumbre. Nimic nu este bine, totul s-a stricat de când a intervenit schimbarea. Totul era bine înainte – gândesc ei, deși logic că nu este întotdeauna astfel.
Unii copii, cei cu un temperament ceva mai anxios, sensibil, negativist, vor face față mai greu oricărei schimbări. Oricât încearcă părinții să prezinte noua situație într-o lumină pozitivă, ei se tem și se stresează, ceea ce dă naștere la reacții de tristețe sau de furie.
Părinții nu pot înțelege de ce uneori copiii reacționează negativ chiar la schimbările pozitive, precum exemplul cu mutarea într-un oraș mai mare și într-o casă mai frumoasă. Situația în sine, schimbarea bună sau rea, nu este esențialul. Esențialul este schimbarea în sine, noutatea, necunoscutul. Astfel, stresul există chiar și într-o situație bună. Iar copiii gestionează cu greu acest stres. Când ceva din viața sa este deodată diferit, nou, întreaga stabilitate a vieții se clatină și astfel se explică apariția reacțiilor negative.
De altfel, copiii, ca și unii adulți, tind uneori să privească o schimbare ca fiind o pierdere și nu un câștig. De exemplu, o mutare înseamnă că și-a pierdut vechea casă, nu că are una nouă; o nouă școală înseamnă că și-a pierdut vechii colegi, nu că are unii noi și așa mai departe. Și nimănui nu îi place să piardă ceva.
Cum poți ușura pentru copil adaptarea la schimbare?
Întotdeauna pregătește-l din timp, explicându-i ce se va schimba și în ce fel. Încearcă să transformi ceea ce este necunoscut în cunoscut, așa încât situația să nu-i mai inspire atâta teamă. Chiar și atunci când copilul pare că se va adapta, pare că așteaptă cu nerăbdare schimbarea, vorbește în avans cu el despre aceasta. Spune-i să își exprime gândurile și emoțiile în legătură cu viitoarea schimbare.
Concentrează-te pe ceea ce va fi mai bine, pe ce oportunități vor exista, pe ceea ce este pozitiv. Iar dacă va reacționa negativ, chiar dacă face crize de furie și este obraznic, încearcă să nu fii prea aspru cu el. O perioadă după schimbare, îi face bine să-și lase libere frustrările, chiar dacă o face în mod neplăcut. Așa se va destresa și va putea să înceapă să se obișnuiască. Pedepsindu-l nu rezolvați nimic; lăsați-l să se exprime și încercați să-i arătați că toate emoțiile lui negative sunt de fapt născute din teama sa de noua situație.
Partea bună? Deși reacționează mai intens decât un adult, copiii se vor adapta de fapt mai rapid schimbării! Aceasta deoarece mintea lor este mai flexibilă, încă în formare și nu sunt atât de atașați precum un om matur de anumite locuri, idei. Cu vârsta adaptarea se face mai greu, deoarece nu mai suntem la fel de flexibili.
Însă rămâne adevărat că, chiar dacă un copil se adaptează în timp mai scurt, el resimte o schimbare mai intens decât adultul și are mai puține tactici de a se calma, de a gestiona situația stresantă, de a își controla emoțiile și de a găsi oportunitatea, partea pozitivă a situației.
