Nunți și mireseDe ce cuplurile căsătorite sunt mai fericite decât persoanele singure?

De ce cuplurile căsătorite sunt mai fericite decât persoanele singure?

Oamenii au întrebări despre căsătorie, familie și foarte puțini găsesc răspunsuri adecvate. Ei vor să știe care sunt secretele ce ajută un cuplu să fie mai fericit și mai sănătos fizic și psihic. Se spune că nimic nu contează mai mult decât succesul familial. Succesul financiar, în carieră sau în afaceri poate părea lipsit de farmec sau chiar frustrant dacă este fără familie. Există o bucurie ce vine împreună cu familia bine consolidată, iar asta se revarsă simplu în fiecare domeniu al vieții.

Potrivit psihologilor, cuplurile căsătorite sunt mai fericite și mai sănătoase decât persoanele singure. Care sunt motivele pentru care acestea au o stare fizică și psihică mai bună? De ce persoanele singure tind să se simtă singure, să fie depresive, să aibă un risc mai mare de îmbolnăvire?

Succesul nu este un dar și nu este un produs al întâmplării! El nu se întâmplă pur și simplu! Este nevoie în primul rând să te iubești pe tine însuți și apoi să fii capabil să iubești pe cei din jur. Este nevoie de pași calculați pentru a obține succes și în familie, ca în orice afacere. Oamenii care sunt frustrați și nefericiți, care au eșuat în acest domeniu, probabil că au pus accent pe alte aspecte ale vieții și mai puțin pe sinceritate, iubire, empatie, etc.

Haosul din lumea de azi își are fundamentul și în modul în care este înțeleasă greșit structura și valorile familiei, spunea Maica Tereza. Unitatea familiei este definită prin aceea că două persoane au obiective și valori în comun, au un angajament pe termen lung unul față de celălalt și locuiesc în aceeași casă, se iubesc, se ajută, empatizează, privesc lucrurile cu bunătate, evită să se concentreze pe rău, etc.

Potrivit experților, cuplurile căsătorite au un risc mai mic de depresie și de alte boli comparativ cu oamenii singuri.

Căsătoria aduce multe beneficii

O căsătorie sănătoasă are un efect pozitiv asupra celor două persoane, în ceea ce privește sănătatea lor fizică și psihică. Printr-o interacțiune armonioasă se reduce hormonul stresului și se obține un sentiment de calm și de împlinire.

Alte beneficii ale căsătoriei:

  • Îndeplinește nevoia unei persoane de a avea un sentiment de bine, de afecțiune, de relaxare, de apartenență
  • Conferă o stare de liniște, de calm, ceea ce scade riscul de a dezvolta boli de inimă și alte probleme de sănătate
  • Încurajează cele două persoane să aibă o relație sănătoasă, echilibrată
  • Ajută în combaterea stresului, pentru că cele două persoane își oferă sprijin emoțional
  • Bugetul familiei este mai bun, iar asta este un pilon de sprijin al casei, cuplul poate avea acces la alimente mai bune, la un trai mai bun
  • Cuplul este mai ușor acceptat în mediul social unde sunt oameni cu familii, astfel interacțiunile sociale sunt mai ușoare.

În cazul în care căsătoria nu funcționează cum ar trebui este clar că pot să apară probleme de sănătate, care sunt produse de stres și nervozitate. Căsătoria este o măsură a fericirii și a sănătății dacă este una reușită, dacă stilul de viață este sănătos și ambele persoane știu cum să gestioneze stresul. Pentru asta, ea trebuie să fie realizată în mod corect, adică cei doi – soț și soție – să fie uniți conform legii, obiceiurilor, dar și cerințelor bisericii.

Alte aspecte importante

Căsătoria este de fapt un legământ, o relație nedespărțită de viață lungă, ea se face în mod normal cu voia părinților (astfel nunta aduce bucurie tinerilor). Căsătoria trebuie să fie binecuvântată de Dumnezeu și deci este esențial să fie realizată slujba de cununie religioasă. Tinerii pot avea o căsătorie trainică dacă își unesc destinele și respectă mai multe obligații canonice ale nunții creștine. Despre acestea spune Părintele Cleopa în cele 11 reguli canonice pe care tinerii le au de îndeplinit. Prin respectarea acestor reguli, tinerii primesc binecuvântare de la Dumnezeu și vor duce o viață de familie liniștită și cu bun spor în toate.

Prin urmare, trebuie făcută cununia religioasă, pentru că Dumnezeu este inițiator al căsătoriei, este temelia unei căsătorii armonioase, sănătoase, de succes. Multe cupluri nu cred în asta, îl dau pe Dumnezeu deoparte și au pretenții să se bucure de beneficii și binecuvântări în căsătoria lor și în viața de familie. Din păcate, lucrurile nu pot funcționa așa. Căsătoria este o rânduială divină și fără aceasta nu se poate construi o familie. Oamenii pot trăi în aceeași casă, dar nu pot avea o familie liniștită, fericită, ci doar un trai de aranjament, bazat mai mult pe avantaje materiale.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.