Părinți și copiiCum să liniștești simptomele bronșiolitei la copii?

Cum să liniștești simptomele bronșiolitei la copii?

Bronșiolita este o inflamație acută a căilor respiratorii mici, care apare la copii. Potrivit medicilor, această boală duce la spitalizarea copiilor în primul lor an de viață. Tratamentul este necesar și include și o dietă corectă și o hidratare adecvată.

În ziua de azi, bronșiolita este cea mai frecventă infecție respiratorie severă la sugari. Factorul este virusul sincițial respirator. S-a constatat că 90% dintre copii sunt infectați în primii 2 ani de viață. Boala apare frecvent și la copiii cu vârsta cuprinsă între 2-6 luni.

Pot exista și alți factori, alte virusuri, precum: gripal, rinovirus, metapneumovirus uman, adenovirus, paragripa, coronavirus. De bronșiolită pot suferi bebelușii, dar și copiii mai mari.

Simptomele bronșiolitei la copiii mici, care îngrijorează părinții

Boala se manifestă printr-o serie de simptome, ce pot fi îngrijorătoare pentru părinți:

  • La bebelușii cu vârsta sub 12 luni se produce o hipersecreție, edem, o ecroză a celulelor epiteliale
  • Inițial apar semne de rinită care se agravează și astfel este afectat tractul respirator inferior
  • Se produce tahipnee, respectiv o respirație șuierătoare, tuse, febră, stare de letargie, piele palidă
  • În procesul de respirație sunt implicați și alți mușchi, se manifestă suflarea aripilor nasului
  • Unii bebeluși au un grad de deshidratare al organismului mai mare și respirația greoaie.

Există și alte boli cu simptome asemănătoare la copii și anume: reacțiile alergice, pneumonia bacteriană, fibroza chistică, tusea convulsivă, aspirarea laptelui sau a unui corp străin, insuficiența cardiacă congestivă, septicemia, neoplasmul intratoracic.

În caz de bronșiolită acută severă, la copil apar și alte simptome: tulburare de respirație mare, apnee, cianoză centrală, dificultate de alăptare, deshidratare, saturație de oxigen în sânge mai mică de 90%.

Bronșiolita – cum să abordezi simptomele îngrijorătoare?

Încă de la apariția primelor simptome, copilul trebuie dus la medic. Primele semne ale infecției acute ale căilor respiratorii superioare la copil sunt destul de clare, sunt observate imediat de părinți. Copilul poate refuza și mâncarea. Tusea de exemplu, poate să dureze foarte mult, chiar săptămâni. Inițial, în bronșiolită apare o infecție acută care afectează respirația și produce febră. De asemenea, apar și alte simptome: tuse și tahipnee.

La medic se fac analize și examinări pentru stabilirea diagnosticului. Medicul va verifica dacă nu există și alte probleme la copil, cum ar fi: boli pulmonare cronice, boli neurologice, boli cardiace congenitale, boli respiratorii recurente. El vrea să știe dacă copilul a fost expus la fumul de țigară, pentru că asta i-ar putea afecta sistemul respirator.

Prin control medical și discuții cu părinții se pot afla și alte lucruri, cum ar fi durata și frecvența meselor la copil. Medicul consideră că hrănirea devine complicată la un copil la care boala este într-un stadiu avansat.

Examinarea copilului constă în radiografie toracică, examen virologic, analize de sânge și de urină.

La unii copii însă, pot să apară și alți factori care duc la agravarea bolii: întârziere în dezvoltarea fizică, alăptarea de mai puțin de 2 luni, sistemul imunitar prea slab, defectele cardiace congenitale, diferite boli și altele.

Tratament pentru bronșiolită

Terapia cu oxigen se face la copiii cu bronșiolită acută severă, când există o scădere pe termen scurt a saturației de oxigen. Rehidratarea se face oral, dar și intravenos. De asemenea, se stabilește și un tratament medicamentos.

Medicii de obicei recomandă un tratament simptomatic, fără antibiotice sau bronhodilatatoare. Ei spun că mecanismul respirației șuierătoare cauzat de virus, este diferit de cel al astmului. Tratamentul cu antibiotice este indicat de medic atunci când copilul are o infecție legată de insuficiența respiratorie.

Acasă, părinții trebuie să respecte anumite indicații de la medic privind îngrijirea copilului și anume:

  • Să asigure hidratarea copilului pentru că din cauza febrei cauzate de bronșiolită, el va pierde din corp mai multe lichide decât în mod normal
  • Să aplice copilului un tratament pentru curățarea căilor respiratorii, cum sunt picăturile de nas ce facilitează respirația mai ușoară
  • Un tratament pentru gât, pentru calmarea tusei, cum ar fi un sirop de tuse.

De asemenea, mierea este foarte bună în terapie, deoarece ajută în suprimarea tusei.

Pentru reducerea febrei se recomandă medicamente, precum paracetamol.

În cazul acestei boli, tratamentele sunt diferite și sunt stabilite de medic pentru fiecare copil individual.

Pentru prevenirea bronșiolitei, părinții trebuie să asigure o bună igienă a copilului, să renunțe la fumat, pentru că fumul de țigară crește riscul de boli respiratorii și pneumonie la copii.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.