Pentru a economisi bani, oamenii trebuie să-și gestioneze veniturile cu înțelepciune. Unii s-au băgat până peste cap în datorii și poate și-au cumpărat deja o casă prea mare și prea scumpă, decât își permit. În acest an, oamenii ar trebui să fie mai atenți la investiții și chiar să le evite. Ei trebuie să se pregătească pentru cheltuieli mai mari în viitorul apropiat.
Navigare rapidă în articol:
1. Câți bani trebuie să economisești
A trăi mai cumpătat este o idee bună în ziua de azi. Când ești cumpătat, mai poți pune și bani deoparte. Unii deja aplică asta, alții însă s-au obișnuit cu un stil de trai și le vine greu să economisească bani.
Există o serie de motive pentru care unii oameni nu economisesc bani. Unele dintre aceste motive sunt de înțeles, pentru că o mare parte dintre români chiar au probleme grave, precum ar fi: lupta cu o boală cronică, necesitatea de a cheltui bani pe medicamente, au de întreținut o persoană cu dizabilități, au mulți copii de crescut, etc.
Alte motive pentru care oamenii nu pot economisi bani sunt:
- Au pensii mici
- Au datorii prea mari și nu dispun de economii
- Costurile vieții sunt prea mari pentru ei
- Au câștiguri mici și deci nu pot să facă și economii
- Au copii și cheltuieli prea mari
- Plătesc rate la banci, etc.
2. Bani puși deoparte
Trebuie să cheltui mai puțin
Pentru a economisi trebuie să câștigi bani suficienți, astfel încât să te întreții și să pui și bani deoparte. Desigur trebuie să cheltui mai puțin decât ești plătit. Asta poate fi destul de dificil de realizat, dacă ai câștiguri mici. Totuși sunt modalități prin care se pot reduce anumite cheltuieli inutile, cum ar fi pentru țigări, băuturi, articole de lux, gadget-uri scumpe, cumpărături de divertisment, etc.
Pune bani într-un loc din casă, în mod regulat, fă-ți un obicei in asta și astfel vei vedea cât de repede se adună. Încearcă să pui o cantitate minimă de bani la câteva zile, chiar în fiecare săptămână și vei vedea, ca asta va deveni un mod de viață.
O idee bună ar fi să eviți mall-urile pentru a nu fie tentat să cheltui prea mult.
Scapă de datorii, dacă este posibil!
Unii oameni ajung chiar să aibă datorii, iar asta nu este recomandat mai ales în această perioadă de timp, când șansele ca anumite cheltuieli să crească sunt foarte mari.
Cei care au datorii la banci, ar fi bine să facă tot posibilul să le achite cât mai curând. Conviețuirea cu datorii mari (rate la banci pentru casă ori apartament) este extrem de dificilă și asta dă mari bătăi de cap oamenilor care sunt în situația în care nu pot achita rapid datoriile. Ei trebuie totuși să facă ceva, să implementeze un plan prin care să-și crească cumva veniturile pentru a reuși apoi să scape de datorii.
În acest an, există multe probleme care ar trebui să-i pună pe oameni pe gânduri, să fie mai vigilenți, să nu facă investiții mari. Cei care deja au credite și în general 40% din venitul lor este folosit pentru achitarea datoriilor, trebuie să fie atenți să nu mai facă alte credite sau investiții.
Evitarea acestor acțiuni este recomandată, cel puțin pentru că le va crește confortul psihologic.
Încearcă să-ți crești veniturile!
Pentru a reuși să pui mai mulți bani deoparte, ar trebui să îți crești în mod constat veniturile, să negociezi mai îndrăzneț în afaceri, să faci investiții noi doar dacă sunt oportunități eficiente de venit.
Alte sfaturi pentru a economisi bani
Mulți oameni fac cumpărături în mod rațional, pentru a face economie și a pune bani deoparte. Asta înseamnă că ei sunt mai atenți a cumpărături, pentru a nu face niște provizii de produse inutile din cauza stresului creat de multitudinea de responsabilități familiale și profesionale. Pentru a economisi bani, ei fac din timp o planificare și chiar implică și copiii în asta, pentru a-i învăța și pe ei să fie mai chibzuiți.
Cum economisesc bani oamenii?
Iată câteva sfaturi despre cum fac oamenii economie la bani:
- Vorbesc mai puțin la telefon sau caută un pachet de telefonie rentabil, pentru a avea o factură mai mică
- Fac economie la apă, gaz și energie electrică
- Analizează la 4-6 luni facturile pentru a vedea cum mai pot economisi pe termen lung
- Captează apa de ploaie pentru a-și uda grădina sau gazonul
- Beau apă în mod gratuit, dacă au o fântână sau un izvor în apropiere și astfel nu mai cumpără în exces baxuri cu apă minerală
- Cumpără becuri LED care consumă mai puțin
- Folosesc termostat la centrală pentru a reduce din consumul de gaz pentru încălzirea locuinței
- Sunt atenți la cumpărăturile în supermarketuri, fac o listă cu alimentele necesare pentru a nu fi tentați să cumpere prea multe alimente scumpe, care nu sunt neapărat necesare
- Renunță să facă cumpărături din impuls, de aceea nu merg la magazin când sunt stresați ori într-o stare emoțională rea
- Nu mai cumpăra prea multe haine, mai ales dacă au deja o garderobă completă; renunță la a mai cumpăra haine noi, dacă nu au nevoie, chiar dacă sunt ahtiați după modă și după haine cât mai frumoase
- Cumpără online, pentru că prețurile la multe produse sunt mai mici decât în magazinele fizice
- Nu mai cheltuie bani pe țigări sau distracții (cum ar fi de exemplu să joace la loto)
- Renunță la anumite medicamente care sunt scumpe și care pot fi înlocuite cu produse naturiste, cum sunt de exemplu ceaiurile din plante medicinale, ce sunt mai ieftine
- Se mulțumesc cu mașina pe care o au, pentru că nu au nevoie neapărat de cel mai recent model de mașină pentru a se compara cu alți oameni care au câștiguri mult mai mari.